Vineri, 13 ianuarie, în foaierul Casei de Cultură a Municipiului Urziceni, a fost organizată o emoționantă întâlnire care, în chiar Ziua Culturii Naționale, l-a avut în centru atenției pe poetul nepereche, Mihai Eminescu. Au participat scriitori și oameni de cultură din municipiul nostru, profesori, elevi, alți iubitori ai fenomenului culturl
Luni, 16 ianuarie, a venit rândul Bibliotecii Municipale ,,Constantin Ţoiu’’ Urziceni să marcheze ziua de naștere a poetului național, prin inedita acțiune ,,Mihai Eminescu – poetul nepereche’’, care face parte din parteneriatul cultural-educaţional ,,Cartea, leac pentru suflet’’. În deschidere, elevilor clasei I A de la Şcoala Gimnazială ,,Alexandru Odobescu’’ le-au fost prezentate câteva informaţii despre viaţa şi opera marelui poet, apoi aceştia au interpretat melodii şi au recitat versuri din creaţia eminesciană. Elevii au fost coordonaţi de doamna învăţătoare Emanuela Ghiţă, căreia îi mulţumim pentru programul pregătit.
Bibliotecar,
Carmen Neacșu