Despre grevă, cu dragoste… pentru profesori
Am slujit cu toată credința învățământul românesc timp de exact 47 de ani, începând din 1964, urcând toate treptele: învățător, profesor de gimnaziu și profesor în învățământul liceal. Am îndurat, strângând din dinți, toate încorsetările de care era în stare regimul comunist. Am în vedere politizarea în exces a fiecărei lecții, numărul de elevi exagerat de mare dintr-o clasă, uneori trecând de 40, norme didactice care ajungeau până pe 27 de ore săptămânal, desigur cele peste normă neplătite, programe supraîncărcate, apoi activitățile culturale pe scenele căminelor culturale, navete ucigătoare cu autobuze din stații înghețate, examene de definitivat, de gradele didactice II și I având în frunte, desigur „Socialismul științific.”
Nu ne-am plâns, căci nu aveam cui. Eram sclavii unui regim totalitar, dar ne-am făcut datoria. Generației mele de profesori și de învățători nu îi este rușine cu generațiile de tineri bine instruiți și educați pe care le-a dat țării, căci, cu toate neajunsurile regimului, funcționa competitivitatea, atât în rândurile cadrelor didactice, dar și al elevilor și al studenților, cu 10-15 candidați pe un loc la facultățile didactice. Școala avea prestigiu. Recent am fost invitat la niște întâlniri de promoție ale unor absolvenți de acum 20 și 30 de ani. Oameni isprăviți, cu slujbe pe măsura pregătirii lor, cu familii închegate, doar câțiva plecați prin străinătate, cu firme transnaționale.
A venit și Revoluția (sau ce-o fi fost ea!). Libertate și brambureală cât cuprinde în învățământ. Inversarea valorilor. Revendicări de toate neamurile. Prima mare grevă pe timpul lui Marga. O lună de zile, tot spre sfârșitul anului școlar am stat acasă, tot așteptând pomana guvernului. Ne-au aruncat niște oscioare, dar am fost bucuroși că nu ne-au tăiat din salariu, lăsându-ne să semnăm condica, cu condiția să recuperăm materia. Ce să mai recuperezi, căci era sfârșit de an școlar…
După un timp, după ce m-am pensionat, am auzit că profesorii au mai pus de o grevă. De data asta s-a strâns șurubul: nu le-au mai plătit zilele nelucrate și s-au pomenit colegii mei cu buza umflată, oftând din rărunchi, dar s-au pomenit și cu niște lideri de sindicat, de altfel foarte vocali, care, pe din dos au ajuns senatori sau parlamentari.
Odată dispărând ăștia, au apărut cei de acum, și mai vocali, și mai nesătui și s-au gândit să înceapă mai devreme campania electorală și au pus la cale de o altă grevă, provocând zice-se un șantaj la guvern, acum, la sfârșit de an școlar. Brambureală. De fapt mișcarea s-a divizat. Unele cadre didactice au intrat în grevă, dar se vor uita lung după bani, acum la început de concediu. În mod normal, sindicatele, că de-aia-s sindicate, ar fi trebuit să se gândească la acest aspect, așa cum se întâmplă în alte țări. Celelalte cadre didactice care nu au aderat la grevă sau nu sunt afiliate vreunui sindicat își văd de treabă cu cei câțiva elevi care se mai gândesc să mai treacă pe la școală. Ce prestigiu mai vrei de la școală? Liderii de sindicat trag sforile în spate, cu diversele partide politice pentru câte un loc pe listele de la anul electoral 2024. Aceasta este miza. Oricum, greva trebuie să se încheie într-un fel. Ceva firimituri se vor găsi, după cum chiar se observă. Partidele de la putere s-au unit mai mult ca niciodată, căci nu au de unde să acopere revendicările greviștilor. Argumentul este simplu. „Păi, dragii mei, îi mângâie Ciucă și Ciolacu pe creștet, n-avem de unde, ceea ce cereți voi este peste puterile economiei, gândiți-vă, sunteți un detașament prea numeros, 300.000. Cu medicii și cu polițiștii s-a putut, sunt relativ puțini, cam câte 30.000.”
Aici, cine nu le dă dreptate? Am fost în Israel, m-am interesat și de veniturile profesorilor. M-am interesat cum este și prin Europa, și prin America. Nu stau foarte bine, dar statul s-a gândit cam de la început să le asigure venituri rezonabile, ca că nu se ajungă la greve, adică la perturbarea învățământului. Au și ei ministerele Educației sau ale Învățământului, cum le-or fi zicând, au parlamente care se mai uită din când și prin buzunarele profesorilor. La noi? Vacanțe peste vacanțe! An școlar făcut praf cu modulele astea noi și cu săptămânile verzi. M-am închinat când am aflat că nu se mai dau teze. Și ne mai plângem că școala nu mai are prestigiu. Păi, cum să mai aibă, când tu, stat, faci tot posibilul ca s-o subminezi? Programe școlare: brambura. Structura anului școlar: brambura. Elevi: brambura. Mulți profesori: brambura. De părinți ce să mai zic?
Întrebare moromețiană: Cum să faci, domnule Președinte, România educată fără să mai fie instruită?
Să ai timp de zece ani un președinte venit dinspre această tagmă, și sas pe deasupra, care ar fi putut face bijuterie din învățământul românesc, dar să se pună în fruntea greviștilor cerând Domnia Sa primul măriri de salarii, faptul pute de departe a cinism. Până acum ce-ați făcut, domnule Președinte! Naveta? Dacă v-ați făcut timp să vă gândiți la învățământul românesc în cele peste 500 de navete București-Sibiu și retur, unde am fi ajuns? Personal, aș fi propus să vi se ridice o statuie ca lui Spiru Haret. Târziu…
Ne merităm soarta…
P. S. Nu aș dori să se creadă că eu sunt împotriva grevei, sau nu aș dori măriri de salarii colegilor mei. Eu însumi am fost păgubit de guvernul Boc, în anul ieșirii la pensie, față de colegii din anul anterior, cu vreo 25 la sută. De vreo câțiva ani politicul vorbește de noua lege a salarizării unitare, făcându-mă să sper că mi s-ar rezolva nedreptatea, dar sunt sceptic. Vreau să spun că racilele învățământului nu se pot rezolva doar printr-o grevă și nici acum, la sfârșit de an școlar, când și părinții și elevii claselor terminale sunt pe jar. Trebuie regândit întreg sistemul. Tare mă tem că n-are cine s-o facă. Politicul își vede de treabă mai departe…
Si tira avanti…
Titi DAMIAN