Titi Damian
Sloganuri electorale de adormit poporul
Generația mea, cea născută în jurul anului 1945, adică imediat după al Doilea Război Mondial, a avut, în istoria României, „șansa” unei duble tranziții: cea de la capitalism la socialism, până în 1989 (44 de ani), apoi pe aceea a trecerii de la socialism la capitalism, din 1989 încoace (34 de ani). O generație căreia vârtejul istoriei nu i-a adus un război, dar i-a adus, în tranzițiile suportate, mari mutilări morale și materiale. Cu toate acestea, și-a făcut datoria față de țară, suportând cu stoicism propaganda partidului unic și a cultului personalității, dar și cu mai mult stoicism riscurile inerente ale competiției impuse de legile junglei capitaliste, mai ales de sloganurile parșive ale campaniilor electorale prezidențiale, care „îmbătau” poporul, acesta crezând cu sinceritate în schimbările în bine, care nu mai veneau…
O trecere în revistă a sloganurilor electorale a celor patru președinți care au ocupat până acum scaunul de la Cotroceni este necesară, mai ales că anul viitor poporul român ar trebui să treacă proba maturității în cele patru alegeri cu care se va confrunta în 2024. Asta pentru că poporul votant ar trebui să fie învățat să citească și să decodifice un slogan electoral. Conform constituției, președintele numește Primul Ministru cu programul de guvernare al partidului câștigător al alegerilor.
Ion Iliescu a avut primul mandat de tranziție juridică și politică, domnind într-o perioadă de primitivism politic, de contestări de tot felul. Să ne amintim decembrie, ianuarie, martie, Târgu-Mureș, apoi Piața Universității. Toată lumea vroia liniște. Și el a exploatat această dorință cu sloganurile „Pentru liniștea dumneavoastră”, apoi cu „Aproape de oameni, împreună cu ei” sau „Cred în schimbarea în bine a României”, cu care a reușit să „adoarmă” liniștea multor români. A început și un proiect de țară, pentru care a reușit acordul tuturor partidelor politice în „Pactul de la Snagov”, pentru aderarea țării la Uniunea Europeană și la NATO. A ratat Unirea cu Basarabia, fiind prea șovăielnic.
Emil Constantinescu a biruit cu sloganurile mincinoase: „Cheia e la tine”, „Să reclădim împreună speranța”, „Avem nevoie de speranță”, dar și cu „ Dreptate și adevăr”. A ieșit rușinos de pe scena politică românească, „învins” de servicii, dar românii nu vor uita niciodată că a semnat în genunchi, fără nicio negociere, tratatul cu Ucraina, recunoscând pactul Ribbentrop – Molotov, că a dat frâu liber retrocedărilor de tot felul și vânzării de terenuri străinilor, mai ales în Ardeal, unde ungurii fac legea. A făcut și un lucru bun: a semnat „Acordul de la Helsinki”, fapt de însemna debutul negocierilor cu Uniunea Europeană. A realizat un lucru foarte bun pentru familia Domniei Sale: și-a transferat fiica, peste noapte, de la Facultatea de Geologie, unde era rector, tocmai la ASE, făcând-o să aterizeze tocmai la o Universitate de prin America. „Quod licet Yovis, non licet bovis!”, mai pe românește, „Ce-i e dat Domnului, nu-i e dat boului (muritorului)!”
Traian Băsescu a avut un slogan cinic: „Să trăiți bine!” Românii au crezut că va curge lapte și miere. Circula o vorbă în campania electorală: „Dacă a condus un vapor precum < Biruința>, poate conduce și o țară.” Speranță deșartă, căci el venea după mediocrul Emil Constantinescu. Târziu, după al doilea mandat, a explicat cinic sloganul: „Eu am făcut o urare, nu o promisiune! Ce ați înțeles dumneavoastră, asta-i altceva!” O perioadă de mârlănie politică și morală, în care singurul scop al Domniei Sale a fost să-și lichideze adversarii politici, în special pe Adrian Năstase, pe care-l vedea un candidat periculos: („Adrian, nici nu-ți dai seama cât de mic ai să fii!”) De fapt, el premeditase arestarea lui Năstase chiar din timpul campaniei electorale. Apoi a ținut țara, săptămânal, cu câte o temă de scandal. Apropo de scandalurile mereu pregătite. Se zice că la un târg, un ins voia să vândă un sac de șoareci, pe care tot îl agita. Întrebat fiind de ce tot scutură sacul, răspundea: „Păi, dacă îi las liniștiți, se apucă și rod sacul și îi scap.” Domnie urâtă, urâtă, de care n-ai vrea să-ți mai aduci aminte. Mai ales că a băgat adânc mâna, cu partidul lui, tot cinic, în buzunarele, și așa zdrențuite, ale amărâților de români. Singura țară din Europa care a recurs, pe timpul crizei, la acest gest disprețuitor.
Pe Iohannis îl judecă, la ora actuală, cine vrei și cine nu vrei, de la politologi, la jurnaliști și la oamenii de rând, care dau din cap a lehamite. Cu el au apărut bancuri ca pe vremea lui Ceaușescu. A avut două sloganuri electorale, cu care a adormit conștiința neamului: „Pentru o Românie normală” și „România lucrului bine făcut.” Și el a exploatat dorința de bine a cetățenilor și credulitatea acestora, gândind: „Măi, dacă a fost ales în Sibiu cu 70 % din voturi, înseamnă că e ceva de capul său!” Apoi, faptul că e neamț și nemții se bucură de o bună reputație între români, l-a avantajat, trecându-i-se în cârcă niște calități ale sașilor, pe care el nu a dovedit că le mai are. O cumplită dezamăgire!
Trăgând linie, toți cei patru președinți au dezamăgit și cu sloganurile, și cu faptele. Nu s-au ridicat la înălțimea speranțelor poporului, care n-a fost naiv când a votat pe unul și pe altul, ci a votat sincer, dar probabil și manipulat de o presă tv complet aservită și o propagandă electorală mincinoasă, care s-a concentrat doar pe defectele competitorilor, în loc să pună în balanță calitățile acestora. S-a ajuns exact ca în genialul Caragiale: „Eu cu cine votez?”
Există și în psihologia poporului nostru și a maselor în general și o categorie de „Bulă Contra”, adică „Să moară și capra vecinului”. Ăștia votează mereu împotrivă. Poporului acestuia i se potrivește cel mai bine o anecdotă cu mare învățătură, din care să ia aminte, dar mă îndoiesc. Se zice că Bulă ajunsese în Iad, iar fratele său în Rai: Acesta primește învoire de la Sf. Petru să-și viziteze pe Bulă, pe care-l găsește paznic la cazanele cu smoală, cu misia de a menține la fund pe cei băgați în cazane. Bulă i se plânge că la cazanul cu foarte mulți chinezi trebuie să-i altoiască repede-repede cu ciomagul la scăfârlie, să se lase la fund. La cazanul cu ruși îi era și mai greu, căci sunt grei de cap și nu vor să înțeleagă să se bage la fund, așa că iar transpiră lovindu-i. „Dar cu români?”, se arată curios fratele său. Bulă radiază: „Este cel mai ușor. Cum încearcă să se ridice unul, cum se agață douăzeci de el și-l trag la fund!”
Oricum, poate ar fi momentul ca viitorii candidați să-și propună și proiecte de țară. Primul ar fi Unirea cu Basarabia, iar al doilea modernizarea României, inclusiv refacerea prestigiului țării măcar în Europa.
Dacă nu, „Si tira avanti!”, adică să înaintăm târându-ne (ca și până acum).