Titi DAMIAN
„Cel mai prost președinte”
Rândurile de față mi-au fost inspirate de un articol izbutit, dintr-o gazetă fix pe gustul bășcălios al românilor, „Cațavencii”, numărul 608, 4 (26 aprilie – 2 mai 2013), semnat de reputatul jurnalist Doru BUȘCU pe ultima pagină, probabil plasat acolo strategic, pentru ca să dea mai repede de el cititorul. Mi-a atras atenția titlul: „Cel mai prost președinte”. Sincer, m-a cam mirat acest superlativ, „cel mai prost”, gândindu-mă la o altă formulă de bun simț. Nu poți să faci prost un președinte de țară, oricare ar fi el și oricare ar fi orientarea ta politică și oricât de nemulțumit ai fi. În definitiv, epitetul se îndreaptă, indirect, și împotriva propriului popor care, practic, l-a ales. Era clară aluzia la președintele actual, Klaus Werner Ionannis, și după cum se va vedea îl are în vizor și pe Băsescu. Cu toate păcatele lor, totuși, apelativul este prea aspru, prea integrator. Asta pentru că derivatele și sinonimiile lui „prost” în limba română clarifică nuanțările în funcție de situația în care este folosit. Să zicem: prostuț, nerod, stupid, prostovan, capsoman, gogoman, nătâng, nănac (prostul proștilor), năzglob, prostănac (Era vorba de Dl. Mircea Geoană), nătântoc, neisprăvit, tânt, nătărău, nătăfleață, dobitoc (și pe acesta l-am mai auzit într-o emisiune tv. Paler despre Băsescu), malac, bou, vițel, măgar, porc, secătură etc.) Așa că domnul Doru Bușcu avea de unde alege, mai ales că găsise o metaforă inspirată la un postul tv al domnului Tucă. „monumentală nulitate politică”.
De fapt, obiectul articolului nostru este altul, pornind de la conținutul eseului citat, unde autorul realizează, în mare, o evaluare a felului în care au condus țara Ion Iliescu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis, cu accent și pe al doilea mandat.
Astfel, Ion Iliescu, „a demolat economia, a arat-o cu aparatul de partid, a sădit în ea semințele noii Securități și a cules, prin interpuși, capitalismul de cumetrie”. Totuși, Domnia Sa pare destul de obiectiv, căci îi semnalează și ceva plusuri: cele două Constituții, un fel de tranziție (eu i-aș spune șchioapă), dar și un fel de proiect de țară, mai mult impus, aderarea la U.E. Eu i-aș reproșa ceva mai grav: șovăiala în legătură cu Basarabia din anii ’90, când se creaseră ceva condiții pentru unire. Concluzionează că „Iliescu a domnit într-o epocă primitivă, în care drumurile erau presărate cu răspântii, confruntat cu situații necunoscute.” Totuși a dus țara spre U.E. și în NATO.
Cât privește pe Traian Băsescu, observă că acesta „a avut doar proiectele lui: un regim personal bazat pe forța instituțiilor care-l recrutaseră în trecut, apoi cu protecție de la Servicii și de la magistrați, a dat liber la jaf unor haite de apropiați, a distrus presa independentă, a adâncit dezbinarea în societate cu intenție din nevoia permanentă de conflict. A dezlănțuit un război haotic în societate, a mințit în dreapta și-n stânga, a organizat, pentru el și apropiații lui, o vânătoare de case, terenuri și milioane de euro pe muzica ipocrită a campaniei anticorupție.” Eu i-aș mai reproșa compromiterea morală, până la pragul golănesc, a societății, devenind pentru o bună parte a societății un antimodel, numai dacă avem în vedere comportamentul și limbajul. Nu mai pun la socoteală acei 25 la sută scoși brutal din buzunarele amărâților, pentru ca PDL-ul să se lăfăiască în cele mai necinstite afaceri. Culmea: Să-l pui pe Băsescu să condamne comunismul!?
Domnului Iohannis îi reproșează „numirea unor premieri nătângi, inutilele călătorii exotice cu aeronave de lux, iar proiectul <România Educată> a rămas doar un pliant turistic.” Eu i-aș reproșa și absoluta neputință de comunicare, izvorâtă din incapacitatea de a se adapta, ca profesor, situațiilor politice, rămas doar la stadiul comunicării cu elevii adolescenții. Nu în ultimul rând, navetismul acesta făcut de 10 ani, în week-end, între București și Sibiu, cred că de ochii lumii, motivul real probabil va ieși la iveală după…Povestea că „Prima Doamnă nu se poate despărți de elevi” este pentru preșcolari. Celelalte năzbâtii ale Domniei Sale sunt deja știute.
Autorul conchide sec, corect: „Titlul de cel mai prost președinte se joacă între un turnător la securitate și un călător în străinătate.” Parțial, Domnia Sa are dreptate. Cu ce mă încălzește acest „titlu”, din moment ce totul e deja istorie? Și mai este ceva „foarte important” (vorba jurnalistului Ion Cristoiu): Ca să construiești acest superlativ, „cel mai prost”, trebuie să ai un element de comparație… Personal, nu-l văd…
Cred că articolul nu este finalizat, căci îl ignoră, cu bună știință, pe Emil Constantinescu, asupra căruia ar trebui să revină într-un material viitor. Până atunci îi amintesc eu că Domnul Emil Constantinescu, împreună cu Primul Ministru de atunci, Petre Roman, și cu Ministrul de Externe, Adrian Severin, (dar și cu majoritatea coaliției CDR din Parlament și din Senat care au validat prin vot) ar trebui judecați și mai rău, nu numai prin articole care până mâine cititorul le uită, ci în fața magistraților. Nu mai pun la socoteală neisprăvita conducere cu atâția miniștri și prim-miniștri pe care-i dădea jos Băsescu ca pe popice, cu legea LUPU, care a distrus ce nu fusese încă distrus în agricultură, cât prin faptul că a semnat în genunchi Tratatul cu Ucraina, prin care recunoștea de iure pactul Ribbentrop – Molotov, adică renunța la pretențiile noastre teritoriale istorice: Bucovina de Nord, Ținutul Herța, Sudul Basarabiei, Insula Șerpilor și câteva insulițe din Dunăre. Asta se numește trădare națională!
Ca bibliografie, îi recomand domnului Doru BUȘCU o recentă carte semnată de Prof. univ. dr. Tiberiu TUDOR, „Tratatul cu Ucraina – Istoria unei trădări naționale.”
T. DAMIAN