Petrecere stopată de polițiști la Urziceni

 

În cursul zilei 4 decembrie polițiștii ialomițeni au continuat și au intensificat acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei Covid – 19. În acest context, polițiștii din Urziceni s-au sesizat din oficiu cu privire la organizarea unui eveniment privat (petrecere) la domiciliul unui barbat în vârstă de 51 de ani, din municipiul Urziceni. La adresa respectivă au fost identificate 12 persoane, față de care s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amenzi în valoare totală de 24.000 de lei pentru încălcarea prevederilor legii privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei Covid – 19. Evenimentul privat a fost întrerupt, iar participanții au părăsit locația.

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved