Dan Elias
Doi ziariști, un realizator de emisiuni și un așa zis „comentator politic”, s-au apucat să facă propagandă antirusească la un post tv. Am făcut eforturi pentru a-i asculta până la sfârșit, sub apăsarea unei galopante stări de greață. Ideile și modul în care erau ele aduse în fața publicului semănau izbitor cu propaganda anticapitalistă a anilor 60. Celor doi nu le era rușine, știind foarte bine ce fac, pentru că probabil asta fusese „comanda”, dar mie mi s-a reactivat organul scârbei viscerale. Este inadmisibil, profesional vorbind, să te adresezi celor care îți fac hatârul să te asculte pornind de la premisa că ei sunt mai proști decât tine și vor înghiți toate izmenelile tale pseudointelectuale! Nici nu contează dacă cei doi ziariști aveau habar de politica externă sau de istorie, discursul lor fiind unul în mod evident fabricat de altcineva pentru o limbă savuroasă servită americanilor. Și asta în condițiile în care ei nici măcar nu au solicitat așa ceva! Dar acest sindrom, al pupatului de cururi la întâmplare, doar, doar ne vor mângâia pe creștet, este mai generalizat decât covidul!
Tema era cea a pericolului rusesc față de Ucraina și implicit față de noi. Adică, exact problema pe care o are musca față de calul din poiană. Discursul celor doi ziariști a fost chiar mai penibil decât în broșurile de popularizare muncitorească, unde ni se defineau prietenii și dușmanii. Nici măcar nu aveau habar ce urmează a se discuta la apropiata întâlnire ruso-americană și nici care este miza pentru România. Dacă emisiunea despre care vorbesc a făcut parte din decontul celor 30 de milioane de euro primite de presă de la guvern, atunci îi informez că au fost bani pierduți.
Aceasta a fost ideea; de a vă atenționa cu privire la respectul pe care ziariștii ar trebui să îl aibe pentru știrile în sine și pentru cei la care ajung. Când plătești presa, nu mai ești sigur de nici un cuvânt scris. Orice informație transmisă prin limbaj este persuasivă prin definiție. Vă imaginați ce devine atunci când ea se nogociază pe factură guvernamentală!
Despre subiectul la care am făcut referire nu vreau încă să spun nimic. Tema politicii externe românești pe mine mă poate aduce în pragul unui hohot de plâns. Ce-am fost și ce-am ajuns!! Nici măcar nu mai cred că politica noastră externă mai este românească și asta mă face să mă întreb dacă avem habar de ce se întâmplă cu noi și în jurul nostru. Inconștiența cu care trăim pericolele din lumea de astăzi, instituțional vorbind, mă duce cu gândul la ce este mai rău.
Luați această afirmație ca fiind a unui moș care a trăit multă vreme cu mândria de a fi român. Sper din tot sufletul că nu trebuie să-mi cer scuze pentru asta!