La sfârșitul săptămânii trecute, un bărbat în vârstă de 47 de ani a fost împușcat mortal de unul dintre partenerii de vânătoare.
Agent Green, o organizație neguvernamentală non-profit pentru protecția mediului, înființată în anul 2009 și care a primit premiul internațional EuroNatur în 2016, a anunțat pe pagina sa de Facebook că ar fi vorba despre pădurarul Chivu Toma, titularul cantonului silvic „Gâsca” din cadrul RNP-Romsilva, Direcția Silvică Ialomița-Ocolul Silvic Slobozia. Tot Agent Green scrie că acesta și-ar fi pierdut viața „în timpul unei acțiuni ilicite de braconaj cinegetic pe care ar fi organizat-o alături de alte trei persoane de sex masculin din județul Constanța.” În cadrul aceleiași postări se mai spune că „la săvârșirea faptelor s-au utilizat arme cu glonț și două ambarcațiuni motorizate din fibră de sticlă.”
Din verificările efectuate de polițiștii sosiți la fața locului a reieșit că „în timp ce bărbatul în vârstă de 30 de ani din orașul Hârșova se afla la o partidă de vânătoare împreună cu alte 5 persoane pe malul drept al fluviului Dunărea, în zona teritorială a comunei Giurgeni, ar fi tras accidental într-unul din bărbații care îl însoțeau.”
Victima, în vârstă de 47 de ani, a decedat.
În continuare se efectuează verificări pentru a se stabili întreaga activitate infracțională, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „ucidere din culpă” și „braconaj cinegetic”.