Dan Elias
Partidul Național Liberal se află astăzi în situația unei marionete în mâinile unui ventrilog. Pentru cei care nu au trăit sau nu au citit istoria recentă a acestui partid ipostaza în lemn și sfoară poate părea o evoluție acceptabilă. Pentru ceilalți, doar întreb și asta absolut retoric; avea cineva curajul măcar să-ncerce să-i joace pe degete pe Câmpeanu, Amedeo Lăzărescu, Quintus, Horia Rusu, Daniela Crăsnaru sau Dinu Patriciu? Știu ce spun. Am fost o perioadă printre ei, atras de curaj, principii și mai ales de o anume eleganță, greu de explicat. Astăzi, când privesc în urmă, faptul că mă primeau ori de câte ori îmi doream o discuție cu ei sau că veneau la Fierbinți când îi rugam să o facă, pare o poveste de adormit copiii.
Iohanis, cîțu și ciucă au primit toți dispensă „de la bec” să fie președinți. Bastonul de mareșal nu se mai află în ranița tuturor membrilor pnl, el este doar artefactul imaginar al obedienței și umilinței. Păcat!
Elena udrea, cea pe mânuța căreia salivau toți barosani din pdl și cu care, mânuță vreu să spun, împărțea copiilor ciocolată pe geamul mașinii, ca să nu coboare în noroiul nostru cel de toate zilele, să-și murdărească pantofii de firmă, este în situația de a primi țigări aruncate cu praștia. Nu mă bucur. Nu mă bucur de loc! Dar nici nu pot intra în corurile reunite ale românilor care îi plâng de milă; „E mamă! Sute ca ea sunt bine mersi! Și până la urmă ce rău ne-a făcut!?”
Așa este! Aveți dreptate, dragi „facebuciști”. Noi suntem de vină! Că nu-i citim din prima. Că nu simțim ce hram poartă sau pentru ce le sticlesc ochii. Aceste lucruri se văd, trebuie doar să vrei să faci asta. Dar noi, nu! I-am lăsat la grămadă, să transforme aurul în nisip și nisipul în pustiu. Elenei din tro(a)iana i-au sticlit tot timpul ochii după bani și cocoși. Să fie iubită! Să iasă repede de la „mititica” și să ne prefacem că am făcut dreptate.. (Când aud sau scriu cuvântul „dreptate” mă cuprinde un râs cum n-am știut că există!)
Milioanele de femei, mame, iubite sau bunici, țin țara asta nu numai într-un anonimat nedrept, dar și sub apăsarea incertitudinii zilei de mâine. De ele nu ne este milă nici nouă și nici stăpânilor. Nouă ne plac divele siliconate, zeițele bugetelor, paparudele care aduc ploaia de euroi. Păcat!
M-am săturat de zelenski, m-am săturat de boris, m-am săturat de vladimir, m-am săturat de ursula, m-am săturat de radu tutor, m-am săturat de iohanis, m-am săturat de minciună, m-am săturat de golănia televiziunilor, m-am săturat de prostie și promiscuitate… M-am săturat de mine și de naivitatea mea. Străbunicul meu, cârciumar respectat al sfârșitului de secol IX, spunea că binele nu a învins niciodată răul, pentru că răul este în structura noastră intimă. „Bre, nea Tănase, s-a făcut lumea a dracului, mă uit eu la mine!” Păcat!