Onilă Mihai Junior, câștigătorul Trofeului Tinereții Amara 2024

Ei sunt laureații Concursului “Trofeul Tinereții Amara 2024”:

Trofeul Tinereții Amara 2024: Onilă Mihai Junior

Premiul de Popularitate: Alexandra Ciobotaru (Tulcea)

Premiul I: Bryana Anka Andreea Holingher (Craiova)

Premiul II: Laura Cristina Ion (Afumați)

Premiul III: Andrada Ghiduruș (Slobozia)

Mențiune: Dominique Simionescu (Sibiu)

În comparație cu ediția de anul trecut a concursului, publicul care a umplut la refuz și anul acesta cocheta grădină de vară din Stațiunea Amara a avut parte de concurenți cu un real talent, voci autentice, care au viitor în muzica ușoară românească. Felicitări juriului, pentru că el este cel responsabil pentru ce aduce în fața asistenței. Și premiile, în marea lor majoritate (poate un schimb între Premiul II și Mențiune ar fi fost mai nimerit, dar aceasta este o opinie personală), au fost acordate corect. Este cert, n-a fost o misiune prea ușoară, pentru că alți tineri talentați au rămas în afara listei câștigătorilor.

În rest, două seri de distracție maximă cu Delia Racu (câștigătoarea Trofeului Tinereții Amara 2023), Carla’s Dreams, Smiley, Mira și câțiva copii talentați, pe care cu siguranță îi vom revedea mai devreme sau mai târziu pe scena festivalului, în postura de concurenți.

Nicolae TACHE

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved