Olimpicii la română, în vizită la Biblioteca Județeană ”Ștefan Bănulescu” Ialomița

Vineri, 29 aprilie, Biblioteca Județeană ”Ștefan Bănulescu” Ialomița cu sprijinul Consiliului Județean Ialomița, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, a organizat un eveniment cultural dedicat elevilor participanți la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română, care anul acesta s-a desfășurat la Slobozia.

Peste o sută șaizeci de elevi din țară, însoțiți de cadre didactice, au venit la întâlnirea cu scriitorii ialomițeni: Ilie Comănița, Șerban Codrin și Titi Damian.

SONY DSC

Evenimentul a fost deschis de doamna manager al bibliotecii, Elena Balog, care a prezentat pe scurt istoricul Bibliotecii Județene ”Ștefan Bănulescu” Ialomița, cea mai veche instituție de cultură de interes judeţean, împlinind anul acesta 89 ani de existență și al cărei patron spiritual este, din anul 1998, prozatorul Ștefan Bănulescu.Dacă în anul 1933 avea un fond total de 1780 unități de bibliotecă, astăzi fondul total este de 245.761 unități de bibliotecă.

De asemenea, cei prezenți au aflat despre programele culturale desfășurate de Biblioteca Județeană Ialomița(cea mai reprezentativă manifestare fiind Salonul Anual de Carte, ajuns anul acesta la ediția cu numărul XXXI)care au ca scop principal promovarea culturii ialomițene, mediatizarea autorilor locali, atragerea de noi utilizatori, valorificarea colecţiilor biblioteciialături de împrumutul de documente și popularizarea lor prin lansări și prezentări de carte, dezbateri, spectacole, expoziţii etc.

Întâlnirea literară a continuat cu lansările și prezentările de carte cuprinse în program urmate de o dezbatere.

Astfel, scriitorul Ilie Comănița a lansat cartea ”Cod Roșu”, al X-lea volum de sonete, apărut anul acesta la Editura Metamorfosi din Slobozia, scriitorul Șerban Codrin a lansat volumul ”Casandrierul”, apărut la Editura Timpul, Iași, 2022, iar cel de-al treilea invitat, scriitorul Titi Damian a susținut o dezbatere ce a avut ca titlu ”Noblețea limbii române”.

Invitații au lecturat poezii atât din volumele lansate, cât și din cele publicate în anii anteriori, captând atenția și interesul publicului.

Elevii au descoperit cu acest prilej, pe lângă scrierile acestora, și curiozități despre limba noastrăcum ar fi faptul că ”limba română are ceea ce nicio altă limbă a pământului nu are, un semn de ortografie care poate fi asimilat unei figuri de stil: cratima”.(Titi Damian)

Totodată, copiilor li s-a prezentat de către doamna manager al bibliotecii, Elena Balog, și revista bibliotecii ”Printre cărți” alături de alte publicații/reviste ale locului, cum ar fi Revista Helis, care are o vechime de aproape 19 ani.

La final, liceenii au vizitat Biblioteca Județeană „Ștefan Bănulescu” Ialomița, au descoperit secțiile de împrumut, au dialogat cu bibliotecarii satisfăcându-și anumite curiozități( una dintre ele fiind aceea de a afla care este cea mai veche carte din bibliotecă), fiind plăcut impresionați de spațiile primitoare și prietenoase ale bibliotecii.

În semn de prețuire, gazda evenimentului, Biblioteca Județeană ”Ștefan Bănulescu” Ialomița, a oferit oaspeților cărți și reviste.

Mulțumim tuturor pentru prezență, felicitări tuturor participanților și mult succes pe mai departe!

Vali Șerban,

documentarist Biblioteca Județeană ”Ștefan Bănulescu” Ialomița

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved