Dan Elias
Din sânul călduț al sistemului de învățământ vine o informație conform căreia decizia profesorilor de a nu se vaccina (în proporție de peste cincizeci la sută) este consecința logică a .. „nivelului ridicat de educație”. Știți ce m-a frapat la prima citire? Faptul că, printr-o coincidență stranie, tot peste cincizeci la sută sunt și analfabeții funcționali „livrați” societății de școala românească. Acum; eu nu judec și nu fac procese cu vrăjitori și vrăjitoare, deși îmi recunosc o anume nostalgie după rugurile purificatoare. Își aveau și ele rostul lor. Mă incită valorizarea pe criteriul profesional până la un râs hohotic, necontrolat. Ce vorbiți!? Medici, procurori, profesori, actori, judecători, politicieni, cântăreți la drâmbă și care mai de care; cum faceți voi? Vă așezați în fața oglinzii și după ce vă băgați degetul în nas după vreun muc rebel, vă adresați bietului obiect cu glas de căprioară neprihănită? „Oglindă, oglinjoară! Spune tu, fă, cine-s cei mai educați din țară!? Dar mai eroi? Dar mai vrednici? Dar mai buni și frumoși?”
Cu siguranță că suntem o apă și-un pământ. Există țărani geniali și profesori golani, tot așa cum avem liftiere de bun simț și doctori analfabeți. O profesie nu îți asigură decât un nivel de cunoștințe. Educația este altceva. Cu totul altceva1
Dar să ne întoarcem la oile noastre; vorba vine. Vaccinarea nu are un caracter obligatoriu. Așa spune legea. Numai că legea se referă la un mod general de comportament. Profesorii au tot dreptul să aleagă. Ori au grijă de copiii noștri, asigurând climatul de siguranță, ori nu. Cel care vorbea despre „nivelul ridicat de aducație” mai adăuga, ironic, că această iluzie îi face să se simtă îndreptățiți „să aibă păreri”. Că, vezi doamne, știu ei cum este cu adn-ul, arn-ul și cu proteina lipicioasă.
În sistemul de protecție socială, angajații au fost izolați la locul de muncă zeci de zile. Acolo au muncit, au mâmcat și dormit. Nu am auzit de nici o libertate. Au strâns din dinți și au înțeles că acesta era rolul lor; să apere sănătatea bătrânilor și a pacienților pe care îi aveau în grijă. Deși nimeni nu le-a închinat ode, pentru mine ei sunt adevărații eroi.
Eu cred că așa se definește „un nivel ridicat de educație”, prin responsabilitate, nu prin râzgâieli.