Dan ELIAS
Scandalul cu casele de „bătrâni” face presa să vibreze.
Studiourile TV sunt pline permanent de guriști de profesie.
Mereu aceiași, mereu atotștiutori, fie că este vorba de Ucraina,
de violuri, de recoltatul grâului sau bășcălie pur și simplu. Alde
cuculis, alde Cristian Pârvulescu, alde Radu Tudor, alde Moise
guran, alde Chirieac, alde Tatoiu, alde Duminică, alde Pavel
Abraham, alde Stamule.. Bă, dar mai sunteți!?
Trei fetițe de la antena 69 (se divide cu .. 3!), luni
după-amiază îi porcăiau pe toți invitații care nu spuneau
ca ele.
De-o obrăznicie ieșită din comun, departe de
meseria pe care cred ele că o fac, Cătălina, Gina și cu
Mădălina dădeau în dreapta și în stânga cu același elan
Voiculescian.
N-aveau mamă, n-aveau tată, doar un plan
și-o idee fixă.
Liberalul moderat și cu scaun la cap Virgil
Guran a încercat să le explice fetițelor cum este cu realitatea
înconjurătoare, sperând să le extragă din jocul
lor video, dar zadarnic.
Istericoase până la nesimțire,
l-au făcut pe bietul om să realizeze că nu avea cu cine
dialoga.
La un momend dat, una dintre acele copile l-a
jignit grosolan și total nemeritat; „Mințiți, domnule Guran!”
Mă opresc.
Orice afirmație pe care aș face-o despre limbajul „ziaristelor” din această
povestire m-ar putea transforma într-un mârlan cu acte în regulă.
Fie nesimțirea la ele acolo!
În acest fel merg lucrurile cu presa noastră de partid.
Nici nu știu dacă mai există și
o alfel de presă.
Oricum, dezbaterea despre complexele sociale unde seniorii noștri
încearcă să-și găsească liniștea, este departe în a se apropia de adevăr. (Ghilimelele
din primul rând al acestui articol încercau să atragă atenția asupra felului în care ne
privim părinții și bunicii.)
Așa cum în societatea noastră nu pacientul este scopul sistemului
medical și nu elevul este centrul sistemului de învățământ, tot așa nici rezidenții
acestor centre nu sunt decât „obiecte” în jurul cărora se pot cheltui bani, mulți bani.
Întodeauna știu alții mai bine decât ei cum trebuie să fie gestionată viața lor.
Întodeauna sunt alții mai importanți decât ei.
Când vom înțelege că nu organizăm spitale ca să aibă loc de muncă medicii și
asistentele, că nu construim școli pentru profesori și șoferi de microbuze și nici centre
sociale ca să avem unde ne lăuda cu grija față de om, atunci putem începe să
discutăm despre adevăratele probleme.
Mai țineți minte în timpul așa-zisei pandemii,
cum îi aruncau pe ușa spitalelor pe pacienții internați!?
A plătit cineva pentru asta?
Mai țineți minte cum ne-au ars mamele și bunicile în aceleași spitale!?
Și cu ce ne-am ales?
Doar cu; „Ghinion!”
Și nu uitați că totul începe cu educația celor care vor să activeze în slujba oamenilor,
nu a obiectelor.