O vorbă bună, o privire blândă sau un zâmbet pot face minuni și realiza miracole

* Am primit pe mail un comunicat de presă la care nu am rămas nepăsători, drept pentru care îi facem loc integral în paginile noastre, cu convingerea că exemplul acestor oameni de bine (de care se vede că Ialomița nu duce lipsă) va fi urmat de cât mai mulți dintre noi.

Unul dintre obiectivele membrilor Sucursalei Ialomița a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități vizează rezolvarea unor cazuri sociale din rândul cetățenilor care se confruntă cu probleme de sănătate sau cu imposibilitatea de a-și asigura cele necesare traiului zilnic. Indiferent de grantitudinea gestului de bunătate, nimic nu este în zadar, motiv pentru care încercăm să rezolvăm cât mai multe cazuri umanitare.
Astăzi, 10 august 2021, am reușit să bifăm încă un caz spre rezolvare
a cazurilor din rândul vârstnicilor aflați în imposibilitate materială, dar și fizică. Orice astfel de gest este și pentru noi o lecție, pentru că oferind învățăm și noi că indiferent de vârstă, o vorbă bună, o privire blândă, un zâmbet plăcut pot face minuni și realiza miracole. Membrii asociației au ales acest caz umanitar dintr-o serie lungă, care abia acum a început. Nimic nu ne face mai necesari în lume decât ajutorarea semenilor noștri.

Și nu sunt singurele aspecte ale vieții sociale din Ialomița în care membrii asociației noastre se implică. Bunăoară, în data de 7 august ei s-au implicat, împreună cu angajați ai Primăriei Orașului Amara, angajați ai societății OSC Amara și ai societății de salubrizare din orașul Amara la o acțiune de igienizare, aceasta fiind a treia intervenție voluntară de scoatere la lumină a frumuseții parcului din Stațiunea Amara.

Membrii asociației mulțumesc tuturor celor care s-au alăturat acțiunii lor, dorindu-și totodată ca pe viitor cât mai mulți ialomițeni să-și aducă aportul la astfel de acțiuni, deoarece conjugarea eforturilor privind protejarea mediului este o datorie a noastră, a tuturor, pentru că nu putem aspira la o viață sănătoasă fără un mediu curat.


#AMVVD

 

 

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved