Primarul din Giurgeni, domnul Valerică Dinu, a încercat imediat după 1990 să înființeze pe terenurile de la marginea comunei, improprii culturilor agricole, o pădure. Tentativă, vom vedea, nereușită. Dar nu s-a lăsat păgubaș, și acum patru ani, când s-a ivit o nouă oportunitate de finanațare a unor astfel de inițiative (de data aceasta cu fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și reziliență, ăla cunoscut îndeobște ca PNRR), a depus un nou proiect, denumit “Proiect tehnic de împădurire, pe terenuri agricole degradate, amplasat în intravilanul comunei Giurgeni, județul Ialomița”. Fără prea mari probleme, proiectul a fost aprobat, mai ales că vorbim aici de o inițiativă nobilă, care vine în întâmpinarea unei mari probleme ale zilelor noastre, acelea ale degradării mediului. Dar, după vorba aia în care se spune că până la Dumnezeu te mănâncă sfinții, drumul spre implementarea proiectului nu a fost deloc ușor, ba dimpotrivă.
Înainte de a intra în dialog cu primarul Valere Dinu și cu șeful de proiect, domnul inginer Cezar Hăvărneanu, se cuvine să spicuim din proiect câteva argumente privind impactul acestei păduri în zona Giurgenilor.
Așadar:
„Proiectul propus ce cuprinde „Împădurirea terenurilor agricole degradate” nu afectează integritatea ariei de protecţie specială avifaunistică ROSPA0111 Berteștii de Sus-Gura Ialomiței şi nici a sitului de importanţă comunitară ROSCI 00389 Gura Ialomiței-Mihai Bravu, deoarece:
• nu reduce suprafaţa habitatelor şi numărul speciilor de importanţă comunitară deoarece „Împadurirea unor suprafețe agricole degradate în extravilanul comunei Giurgeni” nu afectează structura solului, a reliefului şi habitatelor;
• nu conduce la fragmentarea sau deteriorarea habitatelor de importanţă comunitară deoarece acestea lipsesc de pe amplasament sau acolo unde ele există vor fi afectate temporar, impactul fiind nesesizabil;
• nu influenţează realizarea obiectivelor pentru conservarea ariei naturale protejate de interes comunitar;
• nu influenţează negativ factorii care determină menţinerea stării favorabile de conservare a ariei naturale protejate de interes comunitar;
• nu produce modificări ale dinamicii relaţiilor dintre sol şi apă sau floră şi faună, care definesc structura şi/sau funcţia ariei naturale protejate de interes comunitar.
Proiectul nu are legătură directă cu managementul conservării ariei naturale protejate, dar prin propunerile şi soluţiile pe care le promovează, previne în mod indirect deteriorarea calităţii mediului înconjurător şi a habitatelor din cuprinsul siturilor Natura 2000 analizate. Proiectul propus are un efect pozitiv asupra mediului deoarece contribuie la reducerea şi limitarea impactului negativ asupra mediului, exercitat de degradarea continuă a terenului în contextul încalzirii globale și a cresterii temperaturilor mai ales în timpul verii ceea ce determina prelungirea perioadelor de secetă.”
Și acum, dialogul promis.
– Domnule primar, care au fost imboldurile promovării acestui proiect?
Valere Dinu: Comuna Giurgeni are în jur de două sute de hectare teren arabil care nu se pretează, sub nicio formă, pentru agricultură. În urmă cu vreo douăzeci de ani am reușit să concesionăm acest teren unei societăți din zonă, pentru înființarea unei orezării. L-au concesionat vreo cinci ani, la un preț destul de frumos pentru noi, de ce să nu recunosc, dar nici ei nu au obținut nimic acolo, pentru că terenul acesta este sărăturat peste măsură.
În urmă cu patru ani o comisie constituită la ințiativa prefectului de atunci cu reprezentanți ai Direcției Aggricole și de la APIA a verificat terenurile pe care le avem noi pe rezerve așa zis pârloagă. Bineînțeles, și cele o sută cincizeci de hectare de care vorbim erau pârloagă. Și am fost întrebați: de ce nu le lucrați, de ce nu le închiriați, de ce nu le concesionați? Le-am arătat un studiu pedologic realizat de noi pe aceste suprafețe și care spunea că este teren de gradul IV, impropriu culturilor agricole, adică nimic nu ieșea acolo. Mai mult, în zona respectivă sunt și două sit-uri Natura 2000, zonă protejată pentru gâsca cu gât roșu. Are vreo 16 mii de hectare. Terenul de la noi este practic la marginea acestei zone.
– Ce este cu gâsca aceasta cu gât roșu?
Cezar Hăvărneanu: Trăiește în Siberia de Nord vara și iarna migrează în sud, în funcție de cum este vremea. Cum a fost iarna aceasta, nici nu ajunge la noi, fiindcă găsește locuri în proprice în drumul lor, în Ucraina, de exemplu. Când sunt ierni foarte grele, mai ajung și pe la noi. Numai că ele preferă terenurile agricole, care înseamnă rapiță și grâu, iar noaptea dorm pe lacuri. Se duc pe mijlocul lacului unde sunt în siguranță. Ori, aici nu avem nimic.
Valere Dinu: A apărut oportunitatea aceasta cu finanțările pentru înființarea de păduri prin PNNR. Știm sigur că sărăturile se ameliorează prin împăduriri. A apărut și o ofertă din zona aceasta, de unde este domnul inginer, de la Iași. Am discutat cu dumnealui și l-am întrebat dacă se poate face ceva, să scăpăm de această problemă. Am căzut de comun acord să luăm taurul de coarne și să ne apucăm de proiectare.
– Ce specii se pretează pe acest teren sărăturat?
Cezar Hăvărneanu: Plop alb, glădița, ulmul de câmp, ulmul de Turkistan și cătina. Ne-am gândit la o comminație, pentru că pădurea cu cât este mai diversificată cu atât este mai sănătoasă.
Valere Dinu: Fac o paranteză. Prin anii ‘90 am mai încercat să înființăm aici pădure, când la Direcția Silvică era domnul Tătoi. Erau finanțări pentru împăduriri din partea Guvernului. Am venit în consiliul local să aprobăm acea hotărâre de consiliu pentru împădurire, nu ne costa nimic, tot materialul venea gratuit. Din păcate, mare parte a consilierilor locali s-a opus. Cert este că dacă atunci puneam pădure, după treizeci de ani, vă dați seama, pădurea era acum la maturitate, era un câștig pentru agricultură, pentru copiii, pentru bătrâni, oxigenul și ozonul, era un câștig pentru hrană, pentru materialul lemnos și multe alte avantaje.
– Pădurea rămâne îm proprietatea primăriei?
Cezar Hăvărneanu: Da. Șase ani durează perioada de mentenanță, lucrări de întreținere până copacii ajung în starea de masiv, după care pădurea intră în regim silvic, ea se poate întreținere singură.
– Și totuși, ați întîmpinat fel de fel de impedimente! Haideți să detaliem acest drum lung până la faza în care vă aflați acum.
Valere Dinu: Prima fază și primul demers făcut împreună cu domnul Cezar a fost la Agenția Protecției Mediului Ialomița, unde am găsit înțelegere. Numai că, acolo am dat de ANAMP…
– Ce-i asta?
–Valere Dinu: Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate.
-Și care a fost… necazul?
Valere Dinu: Păi, a fost! Toți erau de acord cu proiectul nostru, inclusiv Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița, inclusiv cei de la Direcția Silvică, mai puțin ANANP-ul, pe motiv că este sit Natura 2000 și sărăturile. Că nu putem intra în această zonă, nu putem ara, nu putem cultiva, nu putem planta. După vreo șapte întâlniri, am reușit să ajungem la un compromis, dar abia după ce la fața locului a ajuns și directorul general al ANANP București. A venit cu alți specialiști, au văzut și am încheiat un proces verbal. Au ajuns și ei la concluzia că se poate înființa pădure pe acest teren. Singura condiție pusă a fost aceea să lăsăm o zonă de protecție pentru păsări în jurul pădurii.
– Așadar, acum se poate planta!
Valere Dinu: Păi, inițial nu s-a putut, pentru că doamna de la ANANP Ialomița n-a fost de acord!
– Ce chichițe a mai găsit?
Valere Dinu: Aceeași problemă, cu zona de protecție pentru păsări din jurul pădurii! Noi refăcusem proiectul cu această modificare, așa că, după lupte seculare am reușit să luăm avizul lor.
– În ce stadiu este proiectul în acest moment?
Valere Dinu: Suntem în discuții cu Garda Forestieră, care verifică și ea proiectul, care ne-a rugat să rezolvăm problema încadrării terenului, pentru că unii spun că terenul public trebuie să fie în domeniul priva al comunei, alții spun că trebuie să fie ori în domeniul public ori în domeniul privat al primăriei. Dar, este rezolvabilă repede această problemă.
– Domnule inginer, vă întreb direct: dacă știați de la început prin ce hățișuri intrați cu acest proiect, vă mai înhămați la treabă?
Cezar Hăvărneanu: Ei, bine, am spus-o și eu în sinea mea: cine m-o pus? Dar, bine că se termină cu bine!
Nicolae TACHE