Nu trebuie să ratezi nicio oportunitate când este vorba să aduci un plus de bine în viața locuitorilor

 

 

Vasile Șincan, primarul comunei Sudiți

Nu trebuie să ratezi nicio oportunitate când este vorba să aduci un plus de bine în viața locuitorilor

Primar al Sudițiului cu două mandate la activ, Vasile Șincan vine în fața celor care l-au ales cu un raport de activitate de care, spune, nu-i este rușine. Noi spicuim din acest raport doar câteva aspecte.

În primul mandat am pornit la drum cu un minus de cinci miliarde”

  • Două trei vorbe despre primul mandat, domnule primar?

  • A fost foarte greu la început, pentru că, swe știe foarte bine, la preluarea mandatului, în 2012, Primăria avea o datorie de 5 miliarde de lei către firma care a executat lucrarea de alimentare cu apă. Deci, nu am plecat de la zero, ci de la minus, ceea ce ne-a creat mari probleme. În loc să avem un start bun, a trebuit plătim datorii ca să putem intra pe un drum normal. Între timp, am reuşit să achităm această datorie pentru care Primăria fusese dată în judecată și ajunsesem să ne fie blocate conturile. Încet, încet am reuşit să accesăm diverse proiecte pentru comunitate. În primul mandat am asfaltat strada Aurel Pană. O parte din finanţare am primit-o de la Ministerul Dezvoltării, iar cealaltă prin GAL Danubius. Au urmat şi alte lucrări de asfaltare în comuna Sudiţi, respectiv pe străzile Orizont şi Eroilor, însă între timp am rezolvat problema cu grupurile sanitare, atât la şcoală, cât şi la grădiniţă, pentru că se aflau în curte.

Trei proiecte prin ADI Ialomița și unul prin Gal Danubius

  • Ce proiecte ați pus pe tapet domnule primar în ultimii patru ani și care a fost finalitatea lor?

  • În ultimii patru ani am continuat cu lucrările de asfaltare și am depus proiecte pentru înființarea rețelei de canalizare și unul pentru modernizarea şi extinderea dispensarului. Pentru că nu trebuie să ratezi nicio oportunitate când este vorba să aduci un plus de bine în viața locuitorilor care ți-a încredințat destinele, am întocmit proiecte și am obținut finanțare pentru trei proiecte pe care le-am derulat prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Ialomiţa, două dintre ele fiind deja finalizate, în speță terenul de sport multifuncțional și o stradă asfaltată, iar al treilea este aproape gata. Vorbesc despre strada Sudiţi – Ungureni, care va fi asfaltată în totalitate.

  • Prin ADI Ialomiţa a fost modernizată și strada Preot Gheorghe Decu. Valoarea investiţiei a fost de 326.283 lei, din care 200 de mii de lei au fost finanţaţi de ADI Ialomiţa şi 126.283 lei de la bugetul local. Tot prin Programul Județean de Dezvoltare Ialomiţa a fost realizat şi terenul de sport multifuncţional în comuna Sudiţi, a cărui valoare totală a ajuns la 249.687,39 lei, din care contribuţia Consiliului Județean Ialomiţa prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară a fost de 200 de mii de lei şi 49.867,39 lei de la bugetul local. Contractul de lucrări a fost semnat în iulie 2019, obiectivul fiind recepţionat la sfârșitul aceluiași an. Nu am uitat nici de Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Sudiţi, care a fost dotat cu utilaje obținute în baza unui proiect desfășurat prin GAL Danubius Ialomiţa – Brăila și finanţat de AFIR. În aprilie 2019 a fost semnat contractul de servicii privind întocmirea cererii de finanţare, până pe 7 mai 2019 au fost obţinute toate avizele, iar la 25 noiembrie 2019 a fost semnat contractul de finanţare. În luna februarie a acestui an, după obţinerea avizului AFIR asupra primei etape privind documentele, inițierea procedurilor de achiziţie publică, s-a demarat procedura simplificată organizată de comuna Sudiţi în vederea atribuirii contractului de produs, furnizare buldoexcavator.

  • Valoarea investiţiei a fost de 276.644 lei. De asemenea, o dată cu asfaltarea străzii Sfântului Pantelimon a fost rezolvată și problema apelor pluviale, pentru că am construit șanțuri betonate pe partea din deal. Mai mult decât atât, s-a turnat al doilea strat din centru până pe deal, la Crucea de Leac. Această finanţare a fost venită de la Consiliul Judeţean, prin Drumul Comunal care ajunge la Mănăstire pe deal. Acolo avem, la fel, un proiect de modernizare a DC 7, este şi licitat, dar, din lipsa finanţării anul acesta am primit doar 100.000 lei şi nu am reuşit să continuăm să asfaltăm deoarece are o lungime de 2 km şi necesită o sumă mult mai mare pentru a termina acest proiect.

Străzile, un adevărat șantier în lucru, după care urmează marea asfaltare

  • Putem vorbi la Sudiți de marea asfaltare? Adică, toate străzile să fie asfaltate?

  • Prioritatea noastră a fost până acum infrastructura subterană și apoi asfaltarea străzilor. Nu poți să asfaltezi și apoi să spargi ca să introduci țevile. Trebuie să existe o ordine în toate aceste lucrări. După ce finalizăm lucrările cu canalizarea, avem un proiect amplu de asfaltare a tuturor străzilor din comună, în baza unui proiect care a fost depus la Minister atât din satul Gura Văii, cât şi din satul Sudiţi.

  • Am observat, multe din străzile comunei sunt acum un adevărat șantier. Ce se întâmplă?

  • Este vorba de proiectul privind înființarea rețelei de canalizare și a stației de epurare, demarat de administrația publică locală în 2017 și astăzi realizat în procent de 50 la sută. Rețeaua se va întinde pe 22 de km și este total diferită de ceea ce se face în mod obișnuit.

  • Este un tip de canalizare pe vacuum, care împinge apele uzate către staţia de epurare sub presiune negativă. Conducta de evacuare a apelor uzate este tip PE SDR-6 bari. Pentru că localitatea noastră se întinde şi pe zona de dealuri, dacă optam pentru sistemul clasic de canalizare trebuia să introducem ţevile undeva la 5-6 metri adâncime ca să aibă o cădere normală. Aşa, prin aceste pompe de vacuum, se introduce ţeava la un metru adâncime (nu contează că e pe deal sau pe vale) şi aceste pompe împing apele uzate către staţia de epurare. Deci, totul este tehnologizat şi nu vom avea probleme că această canalizare nu va funcţiona. Este de tip german, a mai fost utilizată în alte localităţi şi funcţionează foarte bine. Noi vom avea staţia de epurare amplasată la jumătatea distanţei dintre Gura Văii şi Sudiţi, ceea ce înseamnă că inclusiv satul va fi racordat la sistemul de canalizare. Valoarea totală a investiţiei este de 15.892.754 lei, din care 15.590.184 lei, finanţare de la Ministerul Dezvoltării şi 302.000 lei, contribuţia Primăriei Sudiţi. Adică, avem o investiţie de 150 miliarde lei de la MDRAP, cu o cotă de finanţare foarte mică. Fără a identifica surse de finanţare, cu banii de la bugetul local nu am putea să realizăm proiecte mari. Noi avem o suprafaţă foarte mică de teren extravilan, în jur de 4.800 mp şi din acest impozit nu reuşim să facem mare lucru. De aceea trebuie neapărat să găsim tot felul de finanţări, să atragem alte fonduri, ca să putem să realizăm ceea ce ne-am propus.

  • Am înțeles însă de la săteni că la dumneavoastră apa este cam scumpă, prețul fiind greu de suportat mai ales de familiile nevoiașe. Cum s-a ajuns în această situație?

  • Da, majoritatea locuitorilor ne-au solicitat să rezolvăm într-un fel această problemă. Acest sistem de alimentare cu apă este administrat de către RAJA SA Constanţa, nu de către noi. Am făcut foarte multe demersuri pentru a prelua sistemul de alimentare cu apă fiindcă are și un preț destul de mare. Vom continua să căutăm șiu sunt convins că , până vom finaliza și lucrările la rețeaua de canalizare, vom găsi o soluție care să fie convenabilă consumatorilor.

Școala și grădinița, pregătite pentru orice scenariu

  • Grădinițele și școlile?

  • Pentru ca elevii să poată învăța în condiții decente trebuie să le creăm condiții, de aici și implicarea noastră în tot ceea ce presupune investiții în domeniul educației. În acest sens am achiziţionat o centrală nouă la școală întrucât cealaltă s-a deteriorat, având o vechime de 10 ani. După diverse reparaţii a trebuit înlocuită. Şi această investiție a necesitat un efort bugetar destul de mare, pentru că centrala este foarte mare şi ne-a costat aproximativ 450 de milioane de lei. La şcoală au fost modernizate toate clasele, iar la grădiniţă a fost înlocuită tâmplăria care era din lemn, cu una din termopan. Centrala termică deserveşte nu doar şcoala, ci şi grădiniţa.

  • Pandemia, bat-o vina! Cum stați cu tabeletele?

  • În baza unui proiect de hotărâre inițiat de mine, împreună cu Consiliul Local am hotărât achiziţionarea de tablete pentru toţi copiii, pornind de la grupa zero, până la clasa a VIII-a. Vor fi achiziţionate 150 tablete pentru copiii de la şcoală, cu bani din bugetul local al comunei. Deci și această problemă este rezolvată. Ceea ce m-a supărat însă a fost faptul că la ședința în care s-a aprobat acest proiect nu au fost prezenți toți consilierii locali. Așadar, ca toți sudițenii să știe, copiii vor beneficia de aceste tablete datorită votului consilierilor Giuglan Ticuţă, Neagu Ionel, Baciu Cătălin, Radu Giuglan, Dobriu Dumitru, Crăciun Silviu, Vlante Emil, Radu Dumitru, Dobrin Aura Cristina și Arion Constantin.

  • Spații de joacă?

  • În 2016 am înființat un loc de joacă, dar nu este suficient și nici așa cum mi-l doresc, de aceea, în perioada imediat următoare avem în vedere un astfel de spațiu pentru micuții din localitate. Deja am luat legătura cu un proiectant care a mai făcut astfel de proiecte, în alte localităţi din judeţul Ialomiţa, şi chiar sunt foarte frumoase. Când va fi gata, îl vom depune pe ADI Ialomiţa de unde vom primi majoritatea finanțării.

Lucrările de reabilitare a dispensarului, în grafic

  • Nu mi-ați spus nimic despre proiectul pe care îl aveți în derulare la dispensar. Construiți unul nou?

  • Lucrările la dispensarul uman vizează reabilitarea, extinderea şi dotarea clădirii. Valoarea este de aproximativ 20 de miliarde de lei, cu o contribuţie a noastră de 1,3 miliarde de lei. Dispensarul uman este o construcţie parter, cu o suprafaţă desfăşurată de 509 mp. Această clădire nu avea toalete, era fără lavoar, deci nefuncţională. Prin această dotare şi extindere, acolo va funcţiona un cabinet medical, o farmacie şi un cabinet stomatologic.

  • Trebuie să vă spun că aceste finanţări nu se dau pentru a construi o clădire nouă, de aceea facem o extindere a celei vechi. Lucrările sunt realizate în proporţie de 50 la sută și sperăm ca până la finele anului acesta să fie gata. Medic de familie avem, farmacie avem, urmează să identificăm un medic stomatolog care să vină la Sudiți, măcar două zile pe săptămână.

  • Telegrafic, despre alte proiecte în derulare?

  • Modernizare DC 7 până la Mănăstire; Modernizare strada învățător Tingire Gheorghe, proiect realizat prin GAL Danubius Ialomiţa cu finanţare de la AFIR, în valoare de 500.000 lei; Reabilitare prin asfaltare pe străzile Crucii, Luminii și Sudiți-Ungureni; Iluminat public cu LED pentru o reducere de consum de până la 70 la sută; Predarea către OUAI Sudiți a sistemului de irigații, proiect depus la AFIR.

Petronela MOROIANU

 

 


Copyright 2020 - Global Marketing - All Rights Reserved                                                                                   Politica cookie                          Politica de confidentialitate