Am trăit într-una din nopţi un coşmar teribil: se făcea că priveam de sus Bucureştiul transformat pe jumătate în ruine, un oraş cu trei sferturi din locuitori morţi sub dărâmături, ori arşi de unda de şoc a loviturii tactice. Tot în viziunea asta imagini satelitare dezvăluiau o Rusie arzând de la Azov la Cercul Polar, pustiită, cu mândrele sale oraşe distruse chirurgical. N-am mai putut dormi, gândindu-mă cu ură la toţi dictatorii paranoici care au posibilitatea de a apăsa un buton nuclear. De aceea nu mai suport să aud mesaje naţionaliste deşănţate, discursuri care exacerbează tensiunile etnice, nu mai suport gloatele inculte care promovează pe scena politică lideri nebuni de legat, veninoşi şi iresponsabili. Din fericire, a fost doar o viziune teribilă, care printr-un concurs de împrejurări poate deveni realitate.
Ce au în comun dictatorii? Autosuficienţa. Nu îi poţi contrazice, ştiu totul, iar istoria ne-a arătat că în cele mai multe cazuri au cauzat distrugerea violentă a poporului lor. Sunt ca un bici al lui Dumnezeu, care pedepseşte prin intermediul lor masele credule şi prostia omenească.
Dictatorii ar dispărea definitiv din peisajul politic dacă democraţiile ar limita irevocabil mandatele liderilor la cel mult cinci ani, la fel mandatele parlamentarilor, împiedicând astfel propăşirea clasei politice şi astfel corupţia generalizată şi obedienţa.
Dar, în plină epocă cibernetică viitorul va eradic sistemul politic actual, greoi, costisitor şi corupt. Viitorul va fi participativ, adică deciziile politice vor fi luate după consultarea instantanee cu un număr predeterminat matematic de cetăţeni, care sunt destul de cultivaţi pentru a nu se lăsa manipulaţi de promisiuni fără acoperire, ştiri false etc. Atenţie! Identitatea celor intraţi în program va fi confidenţială, iar eşantionul suficient de mare pentru ca inteligenţa artificială să le solicite votul aleatoriu.
Totuşi, nu vom scăpa aşa uşor de plaga clasei politice. Ruşii, parcă, sunt blestemaţi: au suferit cnutul ţarilor despotici, paranoia ucigaşă a lui Stalin, alţi câţiva tătuci moderaţi, iar aum îl au pe Putin, născătorul de oligarhi, un tip care a furat sute de miliarde de dolari din buzunarul peticit al muritorului de rând, care îl şi plaudă cu entuziasm. Este un paradox, nu? Când procedăm aşa ne merităm soarta fără drept de apel.