Dan Elias
Nu am avut nevoie decât de treizeci de ani ca să devenim o nație de analfabeți. Știu că această aserțiune vă face să strângeți pumnul în speranța că mă veți întâlni pe stradă. Nu am avut nevoie decât de treizeci de ani pentru a deveni o nație plină ochi de o violență aproape animalică. Știu că aceste cuvinte vă vor readuce în minte plăcuțelor suedeze și îndemnul lor aproape gastronomic. Nu am avut nevoie decât de treizeci de ani pentru a învăța binefacerile slugărniciei și inutilitatea demnității. Știu că auzind aceste cuvinte veți mai mușca o dată din șaorma cu „de toate” ca să ne putem exersa râgâitul ca în filmele americane.
V-ați supărat? Ce bine! Poate așa, vă aduceți aminte și de copiii noștri, cei care învață de la noi cum să facă și ce să facă în viitor. Sigur! Unii dintre noi vor întreba retoric despre care viitor este vorba, de vreme ce nu se întrevede niciunul. Cum să aibă, măi fraților, cucoana aia prinsă beată și drogată la volan aproape o jumătate de milion de urmăritori pe canalul „cracilor pe pereți” și al „buzelor gonflabile”? Și ăștia sunt în majoritate lor adolescenți, educați de școala românească! Cum nu aveți ce le face? Mâine, această generație de „tastatori”, absolvenți ai atâtor facultăți de șmecheri, va trebui să aibă grijă de România!
Când zic „voi”, fiți convinși că mă includ și pe mine, în primele rânduri!
Cum de am lăsat să devină învățământul românesc un surogat!? O pierdere de vreme, de bani și de energie!? Sub ce mâini au „crescut” tinerii care au rănit grav o lebădă la Târgul Jiu? („Incredibil ce «oameni» avem în jurul nostru… Incredibil în ce lume trăim. Astăzi un grup de tineri fără pic de educaţie a aruncat cu pietre în pasărea simbol a oraşului Târgu Jiu… masculul de lebădă «Tică». Acesta se afla pe apă în imediata apropiere a zonei unde femela lui cuibăreşte.”) Occidentul de care suntem extaziați când este vorba doar de bani, consideră comportamentul față de animale ca fiind unul dintre criteriile principale după care se apreciază educația. Care educație, învățământ românesc!? Doi adolescenți omoară pe câmp un bătrân pentru o amărâtă de bicicletă. Nu cumva și acești doi nemernici au trecut prin școala românească?
Să nu-mi spuneți că nu este treaba voastră! Că voi le dați știință și cunoștințe! Știți care este procentul de absolvenți de liceu care măcar să fi auzit de teorema lui Pitagora? Mi-e rușine să-l rostesc!
Să fiu bine înțeles. Există copii, părinți și profesori în fața cărora mă închin! Dar distanța dintre ei și marea masă a devenit aproape imposibil de măsurat! Ori, clasa noastră politică și conducătorii lui pește prăjit vin din acest deșert al mediocrității! Vorbesc des cu profesori sau cu părinți și replica lor îmi așează un nod în gât; „Nu mai avem ce să le facem! Aceasta este societatea de astăzi!”
Păi, sigur că asta este societatea, de vreme ce rectorul politehnicii bucureștene, de exemplu, este în continuare un individ (mi-e jenă să-i scriu numele!) care a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare în prima instanță și numai prescripția răspunderii penale a anulat procesul! Este acum curat ca lacrima! Un profesor de engleză din Baia Mare dansează pe catedră și un altul, de data asta profesor universitar tot la politehnica București, a fost trimis în judecată, sub control judiciar, pentru mită în mai multe proiecte cu fonduri europene. Să mai zic!?
Haideți, mă! Lăsați-mă! Toții ăștia sunt plătiți de noi pentru educația copiilor noștri! Cum să dăruiască ceva ce le lipsește lor! Măriți-le, mă, salariile la grămadă! Să nu aibă nici o responsabilitate! Să nu deranjeze copiii! Să nu-i controlăm la intrarea în școală pentru arme și droguri, căci le invadăm intimitatea! Să nu le dăm teme pentru acasă, să nu se obosească!
Iar vă vine să mă bateți! Bateți-mă fraților, dacă asta va rezolva problema!
Școala românească are datoria morală de a se ridica deasupra vremurilor. Altfel, suntem pierduți. Ea este singura șansă, dar nu cu proiectul analfabet al acestui așa-zis președinte! Nu cu profesori ce au diplome făcute la „ia-mă nene!” Nu fără rigoare și disciplină. Nu cu directori de școală puși de politic. Nu cu bani de la părinți pentru … cretă.
Pentru România de astăzi, Școala trebuie să fie prima putere în stat! Președinte, guvern, parlament, toți au datoria de a o lăsa să respire liber, după principiile educației, nu ale economiei de piață.
Nu china, nu America, nu rusia vor defini noua ordine mondială, ci educația. Fără ea, nu va mai exista decât o uriașă planetă a maimuțelor.