Muzeul Naţional al Agriculturii prezintă:
NAȘTEREA MAICII DOMNULUI
La 8 septembrie s-a sărbătorit Nașterea Maicii Domnului, numită și Sâtămăria Mică, considerată hotar astronomic între vară și iarnă, marcat de închiderea pământului pentru reptile și insecte, de plecarea păsărilor migratoare spre țările calde, de timpul favorabil observațiilor meteorologice și astronomice, de schimbarea pălăriei cu căciula (este și o zicală populară pe această temă: „A trecut Sfântă Mărie/ Te-ai lepădat de pălărie”), de târgurile și iarmaroacele unde se vindeau și se cumpărau produse specifi ce sezonului și altele. Sărbătoarea indică activitățile practice ce trebuie efectuate în această perioadă: culegerea unor plante și fructe de leac (se spune că plantele au puteri tămăduitoare, dacă sunt culese până la Sf. Mărie Mică), „bătutul” nucilor, începerea culesului viilor, continuarea semănatului grâului, orzului, secarei, jupuirea cojii ulmului pentru legat vița-de-vie. Sântămăria Mică și Sântămăria Mare sunt sărbători respectate cu sfi nțenie de românii de pretutindeni, în special de femeile dornice să aibă copii și să nască ușor. (Ion Ghinoiu – Obiceiuri populare de peste an, Ed. Fundației Culturale Române, București, 1997).
După aproximativ o lună de la moartea (Adormirea) Feioarei Maria (15 august), creștinii
îi celebrează nașterea. Conform tradiției creștine, Fecioara Maria a fost născută miraculos. Părinții ei, Ioachim, descendent al unui neam împărătesc, și Ana, descendentă din neamul lui David, erau defăimați și huliți că nu aveau copii. Ioachim se roagă în munți, iar femeia lui, stearpă și neroditoare, în grădină să le dea rod sfânt pântecelui. După unele legende populare, Ana ar fi rămas însărcinată mirosind sau sărutând o frunză de păr sau o fl oare.
Cele două Sântămării încadrează calendaristic Anul Nou biblic (1 septembrie),
presupusa Facere a Lumii (5508 î.H.). De altfel, multe dintre trăsături specifi ce Anului Nou biblic sunt preluate de Sântămăriile românești. Peste o mare sărbătoare din preajma echinocțiului de toamnă, dedicată morții și renașterii unei zeițe preistorice, părinții Bisericii creștine au suprapus Nașterea Născătoarei și Pururea Fecioarei Maria, numită la români Maica Domnului, Sântămăria Mică sau Precista Mică. (Ion Ghinoiu – „Comoara satelor”, Ed. Academiei Române, București, 2005).
Angelica Buzoianu,
bibliograf