Muzeul Național al Agriculturii prezintă: Vas pentru bragă

Ce este braga? Este acea băutură răcoritoare pe care unii și-o amintesc din copilărie, din cântecele Mariei Tănase: ”Mână caii vizitiu și-adu bere bragagiu…”, din cărți, alții nu știu absolut nimic despre ea.

Ion Luca Caragiale, în schița ”La moși”, are un pasaj în care povestește despre bragă:  “La Zece Mese, vagonul se oprește iar. Cocoana Lucsița se simte foarte rău. Pe trotoar, lângă ferestrele vagonului, se aude, acoperind tot zgomotul stradei, glasul unui bragagiu. Moașa se scoală cu o hotărâre supremă și, pardon în dreapta, pardon in stânga, își face loc până la ușă; împinge cu puterea desperării pe toți de pe platforma și dă să sară; vagonul se pune-n mișcare; moașa se aruncă jos făcând un pas fals. Bragagiul, de doua ori salvator! Dacă nu-l apuca în brațe, cine stie ce se-ntâmpla cu cocoana Lucsița, cum e corpolentă și robustă!Într-un colț, e puțintică umbră. Acolo il atrage ea pe salvatorul ei și bea una dupa alta două litre de bragă. Braga este, ca bautură, foarte racoritoare și igienică; iar ca mâncare, cea mai ușoară și totdeodată cea mai reconfortantă. În câteva clipe, moașa Lucsița s-a simțit rentremată; sfârșeala și acel sentiment de pierzare, care-i vine omului când simte un gol de chaos la lingurea, au dispărut cu desăvârșire.”

Dar ce este braga? O băutură fermentată, groasă, tulbure, de culoare bej, cu un gust dulce-acrișor, înțepător, care se prepară din cereale: grâu, porumb măcinat, secară, mei. Aceste boabe sunt prăjite încet, măcinate până se transformă într-o făină, pe care unii o amestecă cu apă și o frământă până se formează un aluat. Se fac turtițe, pe care le coc în cuptor. Când se răcesc, turtele sunt rupte în bucăți mici și se pun într-un vas mare, de preferat un butoi din lemn cu gură de scurgere. Peste turte se pune apă fierbinte și se lasă la fermentat 2-3 zile. Când braga este gata, se îndulcește cu miere de albine sau cu zahăr. Este o băutură 100% naturală, pe care o poate bea toată lumea, cu proprietăți nutritive ridicate. Dar trebuie băută rece!

Braga este o băutură regională (Dobrogea, Oltenia) care a supraviețuit ca moștenire turcească în fostele teritorii balcanice ale Imperiului Otoman. Era cunoscută sub numele de boza în limbile slave vecine. Figura negustorului stradal de bragă, bragagiul, care își strigă meseria, este emblematică pentru peisajul cultural urban în perioada interbelică în România, în special în orașele-târg. Bragagii aveau fiecare câte o mică afacere. Aveau ca ajutoare câțiva băieți, bragagii ambulanți, care plecau cu vasele de bragă prin oraș, și băteau ulițele în lung și în lat. Fiecare avea locurile lui bine stabilite în care vindeau braga, la porțile școlilor, în piețe și în iarmaroace, acolo unde oamenii voiau să se răcorească cu băutura rece și bună. Vasele de bragă erau confecționate din lemn sau din metal, aveau pereți dubli, cu gheață, ca să păstreze băutura rece. În cele cu pereți simpli, scufundau un bulgăre de gheață. O vindeau repede fiindcă era ieftină și putea să și-o permită oricine, de aici și expresia ”ieftin ca braga”!

Muzeul Național al Agriculturii are în patrimoniul său trei vase pentru bragă, confecționate din alamă și cupru, cu pereți dubli, capac dublu și robineți de golire și umplere. Două dintre aceste piese artizanale pot fi admirate în expoziția ”La pas prin lumea satului”, la etaj, la Băcănie și se evidențiază prin aspectul lor inedit. Vă invităm să ne vizitați și să le descoperiți în timpul vizitei dumneavoastră!

Muzeograf Petre-Filip Magdalena

.

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved