„O Istorie a patului de lemn pictat” ar putea explora evoluția culturală, artistică și practică a patului din lemn pictat, un element tradițional în multe culturi, inclusiv în Europa de Est și Centrală, dar și în diverse alte părți ale lumii. Ca și origine și tradiție, patul din lemn pictat este o piesă de mobilier care, de-a lungul istoriei, a reflectat atât stilul de viață al comunităților rurale, cât și meșteșugurile locale. Acest tip de pat a fost frecvent întâlnit în regiunile rurale din Europa, inclusiv în Transilvania, Polonia, Ungaria, și Scandinavia.
În secolele XVII-XIX, patul din lemn pictat a fost adesea o piesă centrală în locuințele țărănești și era privit ca un indicator al statutului social și economic al proprietarului. Familiile mai înstărite sau cele care își permiteau să angajeze meșteșugari talentați de obicei aveau paturi decorate cu motive mai complexe și culori mai vibrante. Astfel, patul pictat a devenit o expresie vizibilă a prosperității și a gustului rafinat.
Patul pictat era deseori parte a zestrei unei femei la căsătorie. În multe culturi, acesta simboliza un nou început pentru tânărul cuplu, fiind transmis din generație în generație. De-a lungul timpului, patul nu era doar un obiect util, ci și o moștenire de familie, încărcată de amintiri și tradiții. Acesta putea fi decorat cu motive care să sugereze fertilitatea, armonia și bunăstarea, simboluri menite să aducă noroc și sănătate în noua familie.
Inclusiv patul, avea o funcție ritualică și protectoare astfel motivele tradiționale folosite, cum ar fi flori, păsări sau cruci, nu erau doar estetice, ci și simbolice. Ele aveau rolul de a proteja locuitorii casei de spiritele rele sau de ghinion. Patul, fiind locul de odihnă era decorat cu simboluri pentru a asigura pacea și siguranța somnului.
Lemnul a fost materialul principal pentru paturi, iar pictura servea atât ca metodă de decorare și personalizare, cât și ca modalitate de protejare a mobilierului împotriva cariilor de lemn. Oamenii foloseau vopsele naturale extrase din plante, minerale și soluri colorate, aplicând desene florale, motive geometrice sau religioase. Modelele și culorile folosite variau de la o regiune la alta, reflectând specificul local și tradițiile comunității respective. Fiecare comunitate avea propriile sale stiluri și tehnici, iar patul pictat devenea astfel o mărturie a acestei identități culturale distincte. Artizanii foloseau pensule fine pentru a detalia modelele complexe. Motive pictate pe pat erau inspirate din natură, florile stilizate, inimi, păsări simbolizând legătura profundă pe care oamenii o aveau cu natura. Aceasta reflecta nu doar estetica rurală, ci și respectul pentru ciclurile naturale ale vieții, fertilitatea pământului și schimbările sezoniere. În unele regiuni, fiecare simbol avea o semnificație aparte, de exemplu, florile simbolizând fertilitatea sau norocul.
Această piesă de mobilier compusă din două tăblii din lemn, tăblia de căpătâi mai mare, cu model traforat, terminându-se în partea superioară în formă de lalele, fond vopsit în negru, cu motive florale policrome (datat de la începutul sec.XIX) și cu tăbliile laterale simple dar cu motive geometrice, toate aceste componente îmbinate în această piesă de mobilier, martor asupra arhitecturii populare a casei românești tradiționale poate fi admirat în expoziția de bază a Muzeului Național al Agriculturii în secțiunea interior de casă țărăneasca aflată la etaj.
Patul de lemn pictat rămâne o mărturie a creativității și ingeniozității umane, dar și o fereastră către viața și tradițiile comunităților din trecut. Protejarea acestui bun muzeal, în cadrul colecției de mobilier ne permite să ne conectăm cu meșteșugurile și estetica de odinioară, în timp ce păstrăm vie o parte importantă a patrimoniului cultural.
Muzeograf,
Teofil Androne