Hotel „Concordia” București
Istoria uneori se ascunde în locurile cele mai neașteptate. Semnalul ei, totuși nu rămâne nesemnificativ, indiferent din ce loc s-ar emite. Timpul aduce cu sine surpriza „ceasului” istoric. Ticăitul lui are alte reguli de marcare a timpului, deși timpul este același pentru toți.
Despre ce este vorba? Poate marea necunoscută a Unirii Principatelor de la 1859. Pe data de 5 ianuarie a aceluiași an, Alexandru Ioan Cuza era deja ales Domn al Moldovei, dar, ca să se poată întâmpla aceeași alegere și în Principatul Munteniei, era greu de anticipat. Pași timizi erau făcuți prin uniunile vamale între cele două principate, însă orgoliul ca fiecare principat să aibă propriul său domnitor, agreat de marile puteri militare de pe continent, era uriaș. Practic influențele străine erau asemenea unei pânze de păianjen în care cele două principate erau prinse.
Dar, în noaptea de 23 spre 24 ianuarie s-a jucat o carte mare chiar la Hotelul „Concordia”, un hotel exotic, cu mare rafinament, de care și Tolstoi a fost fascinat. Hotelul avea 90 de camere în stiluri diferite, însă una dintre ele, care avea o suprafată de 36 de metri pătrați, situată la etajul 1, cu numărul 5 s-a dovedit a fi, prin strălucirea ei istorică, de neegalat. Cine au fost prezenți în acea noapte la hotel „Concordia”? O parte din cei prezenți sunt cunoscuți, dar nu toți. Brătianu, Ghica, Magheru, frații Golescu, pe care îi putem denumi fără a greși ambasadorii Unirii, alături de alte personalități, de care nu vom afla niciodată, au decis atunci, că este posibilă Unirea. A fost o carte bine ascunsă de oponenții Unirii, dar scoasă la momentul decisiv.
Dacă nu era acea reuniune secretă, poate speranța întemeierii unei țări noi pe continentul european nu s-ar fi produs niciodată. Deși acea noapte din hotelul „Concordia” rămâne învăluită în mister în privința participanților la acea hotărâre, steaua strălucitoare a unei noi țări se aprinsese deja. Alexandru Ioan Cuza va fi ales pe 24 ianuarie domn și al Munteniei și, astfel, numele de România apărea pentru prima dată ca națiune de sine stătătoare.
Muzeograf Fideliu Rubinescu-Ostriceanu
