”Făceam Caloianul de când eram copii. Marțea, făceam Caloianul Mic. Adunam coji de ouă și modelam din pământ un Caloian (n.r. – păpușă din lut), îl aranjam cu coji de ouă, flori, îl boceam și pe urmă, îl duceam și-l îngropam în grâu sau pe luncă. Veneam acasă și ne făcea pomană cu mămăliguță și ouă prăjite. Mămăliga o tăia cu ața… după ce o tăia, punea ața în ivărul ușii, să se știe de unde să o ia.
Așa îl boceam:
” Scaloiene, Ene,
Pui de coconele,
Te caută mă-ta,
Prin pădurea deasă,
Cu inima arsă,
Prin pădurea rară,
Cu fasolea-n poală,
Și cu mămăliga-n oală.”
Joia, era Caloianul Mare. Îl dezgropam, îl plângeam și îl dădeam pe canal, pe apă. Mamele noastre făceau plăcintă cu brânză și mâncam. Uneori, venea ploaia.
De Rusalii, dacă era secetă și nu ploua, veneau Paparudele. Erau țigănci tinere, gătite cu flori pe ele…le udam cu apă și ziceau că plouă.” (Ilie Nița, 76 ani, pensionară, sat Luciu, com. Gura Ialomiței, jud. Ialomița.
Cercetare de teren efectuată în data de 28 aprilie 2026, în loc. Luciu, de echipa M.N.A., formată din Petre-Filip Magdalena, Enescu Mădălina și Sandu Romeo)
