Pe 5 ianuarie, se sărbătorește Ajunul Bobotezei.
„Ajunul Bobotezei este prima mare sărbătoare a noului an. Așa cum se întâmplă în calendarul popular, ziua care precede sărbătoarea propriu-zisă, ajunul, este chiar mai importantă decât sărbătoarea însăși, atât prin numărul mare de practici magico-rituale, cât și prin intensitatea sacralității ce se pogoară asupra ei. În ajunul Bobotezei se purifică vitele și oamenii, se desfășoară practici de stimulare a rodului de tot felul de peste an (colindul cu Chiraleisa), sunt acționate numeroase tabu-uri în vederea atingerii nivelului de bunăstare, sănătate și rod, necesare peste an.
Această zi se serbează cu post. Cine postește în ajunul Bobotezei are noroc. Cine, spre ziua de Bobotează, stă de priveghi noaptea vede cerurile deschizându-se și orice ar cere i se dă de Dumnezeu. Vitele vorbesc între ele și își destăinuiesc unde se află comori ascunse în pământ, despre care se zice că ard în preseara acestor zile. Cine moare în această zi, sufletul aceluia merge de-a dreptul în cer, care stă toată ziua deschis, spre aducerea-aminte despre prezența spiritului sfânt la Botezul Domnului.
În ajun, fetele mari postesc și ajunează, ca să le dea Dumnezeu bărbați buni și cuminți. În seara de Bobotează, femeile fac piftie, ca să le fie tot anul fața fragedă ca piftia. Dimineața, în ajun, dacă va intra vreun străin în casă, bărbat, atunci se crede că vacile, oile și toate celelalte animale domestice care sunt a făta, vor făta în decursul anului pui de parte bărbătească. Când vine popa cu crucea la Bobotează, să arunci grăunțe de porumb înaintea lui, că-ți vor oua găinile, iar când pleacă din casă, să mături după el, că nu vei avea purici pe vară.
Dacă în ziua ajunului de Bobotează e bură pe pomi, vor fi poame multe; de picură din streașină, va fi vară ploioasă; Dacă ajunul Bobotezei este ploios, tot anul va fi ploios; Încotro stropește preotul cu mătăuzul muiat în agheasmă prima dată, de acolo vor veni ploile peste an; Dacă în ajunul Bobotezei, când umblă popa cu crucea, îi scârțâie cizmele – zăpada sub picior – va fi veac bun.
Pe 6 ianuarie, se sărbătorește Botezul Domnului (Boboteaza).
În această zi, preoții sfințesc apele. Lângă apă se face Agheasma mare, din care oamenii iau și își stropesc casele și vitele, păstrând restul în sticle, pentru leac. În satele și orașele așezate pe maluri de ape, tinerii se întrec să scoată la mal crucea aruncată de preot în apa înghețată. Cel care va reuși, va avea parte numai de bine. Oricum, se spune că cel ce se aruncă în apă în această zi, va fi ferit de toate bolile și că atunci când preotul aruncă crucea în apă, dracii ies și fug pe câmp, însă ei nu sunt văzuți, îi pot vedea doar lupii.
Bătrânii spun că, dacă în ziua de Bobotează vremea e frumoasă, anul va fi bogat în pâine și pește. Toate aceste obiceiuri legate de Bobotează au o dublă semnificație: de alungare a spiritelor rele care bântuie libere de la Crăciun, dar și de atragere a belșugului.
Pentru ca să nu se prindă frigurile, durerile de cap, de piept și de stomac, e bine ca de Bobotează, când se afundă steagul în râu, să te speli în acel moment cu apă de râu, căci tot anul ești sănătos. Oamenii merg la fântână și-și toarnă apă pe cap, ceea ce se numește iordăneală, ca să fie apărați de friguri și de boale. În ziua de Bobotează, să botezi cu agheasmă sămânța ce trebuie să o semeni. În ziua de Bobotează, la vale sau la râu, împrăștie popa cu busuiocul pețitorii în toate părțile. De aici înainte se încep apoi pețitele, adică merg feciorii pe la fete să le vadă și să le ceară în căsătorie. Cine, la Bobotează, își vâră pușca în apă, va trage mult vânat la ea.
În ziua de Bobotează, mamele care au pierdut copii sau i-au născut morți, iau agheasmă și se duc împreună cu preotul și toarnă (peste mormântul) acelor copii, ca să se boteze, numindu-i numai Ion. Să nu zici colindul sau plugușorul după Bobotează, că te dor urechile.
Se ținea seama de cine intra primul pe poarta casei în acea dimineață. Dacă era bărbat, vaca făta un vițel, dacă intra o femeie, vaca făta o vițică.
Parada cailor: de la biserică, alegându-se cei mai buni cai, ies la marginea satului și se iau la întrecere. În felul acesta își cunosc și caii de fugaci sau leneși. Prin unele locuri, sătenii vin călare la preot, care, după ce sfințește apa, botează cu busuiocul atât oamenii, cât și caii, frumos împodobiți. Se face apoi paradă prin tot satul.
Românul zice: „Dacă am dat Boboteaza la spate, nu-mi mai este frică de iarnă, am pus mâna pe primăvară!” (Surse de documentare: Tradiții și obiceiuri românești, ed. a III-a, Tip. Alias Publishing, 2005; Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, ed. Paideia, București, 2009.)
Documentare: Angelica Buzoianu, bibliograf