Sântandrei Cap de Iarnă – 29 noiembrie
Sfântul Apostol Andrei este sărbătorit pe data de 30 noiembrie. S-a născut în Betsaida Galileia, localitate situată pe ţărmul Lacului Ghenizaret, în nordul Ţării Sfinte. Era fratele lui Simon Petru, amândoi fiind pescari, alături de tatăl lor, Iona. Înainte de a fi ucenicul lui Iisus Hristos, a fost ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul. A propovăduit credinţa lui Hristos în Balcani şi în ţinuturile Mării Negre. Sfântul Andrei a murit ca un martir, la Patras, răstignit pe o cruce în forma literei X, care poartă de atunci numele ”crucea Sfântului Andrei”.
Ajunul Sfântului Andrei (29 noiembrie) este momentul în care se dezlănţuie forţele malefice, fie că sunt oameni (strigoi vii sau morţi), fie că sunt animale (lupi). Este momentul propice pentru desfăşurarea unor practici magice cu caracter oracular.
”În noaptea către Sfântul Andrei ies strigoii. Strigoii sau strigoaicele sunt duhuri de bărbaţi sau de femei moarte, care în acestă noapte se întruchipează aievea din morminte. Tot strigoi se cheamă şi unii bărbaţi sau femei vii, care au coadă şi care în această noapte îşi părăsesc culcuşurile lor, fără ca să aibă ştiinţă despre aceasta, şi umblă pe afară. Pentru a se apăra, se ascund coasele şi limbile de meliţă, se fac cruci cu usturoi pe la uşi, ferestre, se întorc cu gura în jos toate vasele. Dacă strigoii nu găsesc niciun loc pe unde să intre în casă, caută să-i cheme afară pe cei dinăuntru. Strigoiul vine şi strigă la ferestră: <<Ai mâncat usturoi?>> Dacă omul răspunde, îl muţeşte, iar dacă tace, se îndepărtează… Fetele mari, care se adună la casa uneia pentru facerea turtei, aduc apă cu gura. Pentru colacul de Andrei aduc doar apă neîncepută. La turtă se pune în egală măsură apă, sare şi făină, măsurate cu o coajă de nucă. Fiecare fată îşi coace turta pe vatră şi apoi o mănâncă, aşteptând peste noapte voinicul (ursita), care va veni în vis să-i dea apă pentru astâmpărarea setei. Colacul este făcut din pâine dospită, punând în mijlocul lui un căţel de usturoi. Dus acasă, colacul este aşezat într-un loc călduros, unde este lăsat vreme de o săptămână. Dacă răsare usturoiul din mijlocul colacului, fata ştie că va avea noroc. Dacă usturoiul nu răsare, e semn de ghinion… Grâul este utilizat pentru aflarea norocului. Toţi ai casei seamănă grâu în câte o strachină cu pământ. Îi va merge bine, va fi sănătos cel al cărui grâu va răsări cel mai bine şi va creşte frumos. În alte părţi, grâul se pune în apă curată şi, dacă răsare, se zice că acel ce l-a pus, va avea noroc. Tot în acest scop se pun în apă şi ramuri cu muguri, pentru a îmboboci. Aceste crenguţe înflorite sunt viitoarele sorcove de la Sfântul Vasile.” (T. Pamfile, Sărbătorile la români, 1997, pg. 219-229)
În calendarul popular şi sărbătoarea Sfântului Andrei (30 noiembrie) era una din cele mai ţinute zile, el fiind considerat stăpânul fiarelor sălbatice, ”cel mai mare peste turme, vite şi fiare”, patronul lupilor. Sfântul Andrei e ”cap de iarnă”, chiar dacă şi de Sfântul Dumitru sau de Ovidenie întâlnim aceleaşi constatări. Pe lângă practicile magice pentru paza contra lupilor, a strigoilor, cele mai multe credinţe susţin interdicţiile de lucru în ziua de Sf. Andrei, pedeapsa cea mai frecventă fiind boala rituală, care ţine un an de zile sau care izbucneşte de Ignat.
Petre-Filip Magdalena, muzeograf