Mult așteptatele finanțări prin Programul ”Anghel Saligny” au fost aprobate

Lista obiectivelor de investiții finanțate de Ministerul Dezvoltării, prin Programul

național de investiții ”Anghel Saligny” a fost finalizată pentru încă patru județe, a

anunțat Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Printre ele se

află și obiectivele de investiții ce vor fi realizate în județul Ialomița. Din totalul celor

103 solicitări de finanțare ale primăriilor din județ, pe listă se regăsesc 80 de

proiecte, în valoare totală de 1.164.888.577 lei, ceea ce reprezintă 61 la sută din

cuantumul tuturor solicitărilor.

Vă prezentăm proiectele cu investițiile care vor fi implementate în județul Ialomița și sumele alocate.

  • Comuna Adâncata: 14 milioane de lei vor fi alocate de la bugetul de stat în perioada 2022 – 2028 pentru modernizarea drumurilor de interes local în satul Patru Frați și pentru realizarea podețelor de acces la proprietăți în satul Adâncata.

  • Comuna Albești: 4.828.012 lei pentru modernizarea străzilor – etapa a III – a.

  • Comuna Alexeni: 14 milioane de lei pentru modernizarea infrastructurii rutiere de interes local.

  • Orașul Amara: 8,3 milioane de lei pentru expertiză și îmbunătățirea sistemului de captare, transport, tratare și distribuție a apei curente în localitatea Amara și peste 3 milioane de lei pentru Canalizare pe strada Tudor Vladimirescu /DN 2C.

  • Comuna Andrășești: 31,35 milioane de lei pentru sistemul de alimentare cu apă potabilă și sistemul de colectare ape menajere.

  • Comuna Armășești: 38,42 milioane de lei pentru rețeaua publică de canalizare a apelor uzate menajere și pentru stație de epurare.

  • Comuna Axintele: 91 milioane de lei pentru modernizarea drumurilor de interes local.

  • Comuna Bărbulești: 32.482.164 lei pentru realizarea rețelelor edilitare (apă și canalizare).

  • Comuna Bărcănești: 14 milioane de lei pentru modernizarea drumurilor de interes local.

  • Comuna Borănești: 24.131.680 lei pentru reabilitare și extindere sistemul de alimentare cu apă și canalizare menajeră.

  • Comuna Bordușani: 18.644.968 de lei pentru extinderea rețelei de canalizare în Bordușani și Cegani.

  • Comuna Bucu: 1.521.923 lei pentru amenajare căi de acces pietonal și trotuare.

  • Comuna Buești: 12,5 milioane lei pentru construire pod peste râul Ialomița și modernizare drumuri comunale.

  • Orașul Căzănești: 6.638.664 lei pentru reabilitare sistem rutier.

  • Comuna Ciocârlia: 9,6 milioane de lei pentru modernizarea drumuri.

  • Comuna Ciochina: 32.860.636 lei pentru modernizare gospodărie de apă și extindere rețea de canalizare menajeră și alimentare cu apă.

  • Comuna Ciulnița: Un proiect de 3,9 milioane de lei pentru extinderea rețelei de canalizare și realizarea racordurilor multiple la sistemul de canalizare și unul 3,8 milioane de lei pentru îmbunătățirea rețelei de drumuri de interes local în satele Ion Ghica și Ivănești.

  • Comuna Cocora: 8,8 milioane de lei pentru modernizare străzi.

  • Comuna Colelia: 12,5 milioane de lei pentru modernizarea rețelei de drumuri.

  • Consiliul Județean Ialomița are două proiecte prin programul Anghel Saligny. Unul, în valoare de peste 26,73 milioane de lei, care se referă la modernizarea drumului județean DJ201, Tronson Orezu (intersecție DJ201B) – Piersica – Bordușelu (ieșire localitate) – Tronson II km 37+816 – km 46+908 și unul în valoare de 113.269.445 lei pentru modernizarea și reabilitarea DJ 212: Limită județ Brăila – Luciu – Mihail Kogălniceanu – intersecție DN2A, intersecție cu DJ 201 – Lăcusteni – Platonești – Movila – Fetești.

  • Comuna Cosâmbești: 12,5 milioane lei pentru asfaltare drumuri.

  • Comuna Coșereni: 14 milioane de lei pentru modernizare drumuri.

  • Comuna Drăgoești: 11,1 milioane de lei pentru modernizare drumuri.

  • Comuna Dridu: 14 milioane de lei pentru modernizare drumuri.

  • Comuna Făcăeni: 4,8 milioane de lei pentru modernizare infrastructură rutieră, 8,7 milioane de lei pentru extinderea sistemului de canalizare menajeră în satul Progresu, 9,5 milioane de lei pentru extinderea sistemului de canalizare menajeră (rețea de colectare și stații de pompare ape uzate menajere).

  • Municipiul Fetești: 20 de milioane de lei pentru reabilitarea și modernizarea sistemului rutier.

  • Orașul Fierbinți Târg: 14 milioane de lei pentru modernizare drumuri.

  • Comuna Gârbovi: 11,2 milioane de lei pentru extindere sistem de canalizare.

  • Comuna Gheorghe Doja: 14 milioane de lei pentru modernizare drumuri.

  • Comuna Gheorghe Lazăr: 32.364.588 lei pentru modernizare gospodărire apă și înființare sistem de canalizare menajeră.

  • Comuna Giurgeni: 2,2 milioane de lei pentru reabilitare microstație și de epurare orizicolă și 12,5 milioane de lei pentru modernizare străzi.

  • Comuna Grindu: 22.452.758 lei pentru sistem de canalizare și stație de epurare localitate.

  • Comuna Grivița: 14 milioane de lei pentru modernizare drumuri.

  • Comuna Gura Ialomiței: 14 milioane de lei pentru modernizare drumuri.

  • Comuna Ion Roată: 8,5 milioane de lei pentru modernizarea și extinderea sistemului de alimentare cu apă și 32,2 milioane de lei pentru sistemul de canalizare și stație de epurare.

  • Comuna Jilavele: 14 milioane de lei pentru asfaltarea străzilor.

  • Comuna Maia: 12,5 miloane de lei pentru modernizarea drumurilor și 3,8 milioane de lei pentru înființare stație de epurare.

  • Comuna Mărculești: 1.387.414 lei pentru căi de acces și trotuare.

  • Comuna Mihail Kogălniceanu: 6.893.553 lei pentru modernizare străzi.

  • Comuna Miloșești: 14 milioane de lei pentru modernizare drumuri.

  • Comuna Moldoveni: 3,6 milioane de lei pentru reabilitare sistem rutier și străzi și 3,7 milioane de lei pentru extindere sistem de canalizare și branșamente la sistemul de canalizare.

  • Comuna Movila: 3,7 milioane de lei pentru extindere sistem de canalizare și branșamente la gospodăriile populației și 3,7 milioane de lei pentru modernizare drumuri comunale.

  • Comuna Movilița: 14 milioane de lei pentru modernizare drumuri.

  • Comuna M. Buzău: 14 milioane de lei pentru modernizare drumuri.

  • Comuna Ograda: 10 milioane de lei pentru modernizare drumuri.

  • Comuna Perieți: 10,3 milioane de lei pentru modernizare drumuri.

  • Comuna Platonești: 10,3 milioane de lei pentru extinderea sistemului de canalizare în satul Lăcusteni și 3,3 milioane de lei pentru extinderea sistemului de alimentare cu apă.

  • Comuna Rădulești: 11,3 milioane de lei pentru asfaltare străzi.

  • Comuna Reviga: 10,3 milioane de lei pentru modernizare drumuri.

  • Comuna Roșiori: 12,5 milioane de lei pentru asfaltare străzi.

  • Comunele Sălcioara (lider de proiect) și Balaciu vor realiza în parteneriat proiectul de înființare sistem de canalizare, stație de epurare în cele două comune, proiect în valoare de 43 milioane de lei.

  • Comuna Sălcioara: 4,6 milioane de lei pentru asigurarea debitului și calității apei potabile.

  • Comuna Sărățeni: 11,2 milioane de lei pentru modernizare drumuri.

  • Comuna Săveni: 43 de milioane de lei pentru două proiecte, unul de modernizare a rețelei de alimentare cu apă și celălalt de extindere a rețelei de canalizare etapele III și IV.

  • Comuna Scânteia: 14 milioane de lei pentru modernizare drumuri.

  • Comuna Sf. Gheorghe: 12,5 milioane de lei

  • Comuna Sinești: 13,5 milioane de lei pentru asfaltare drumuri.

  • Municipiul Slobozia: 43 milioane de lei pentru Centura ocolitoare din zona de Nord și modernizare drum DC53 Slobozia-Slobozia Nouă.

  • Comuna Stelnica: 7,4 milioane de lei pentru modernizare drumuri.

  • Comuna Sudiți: 14 milioane de lei pentru modernizare drumuri.

  • Comuna Traian: 14 milioane de lei pentru modernizare drumuri.

  • Orașul Țăndărei: 7 milioane de lei pentru modernizare străzi.

  • Municipiul Urziceni: 15,6 milioane de lei pentru modernizarea străzii Regiei pentru trafic greu cu acces la drumul national DN2, 4.3 milioane de lei pentru modernizare străzi.

  • Comuna Valea Ciorii: 10,2 milioane de lei.

  • Comuna Valea Măcrișului: 4 milioane de lei pentru modernizare străzi.

  • Comuna Vlădeni: 14 milioane de lei pentru modernizare străzi.

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved