Muzeul Național al Agriculturii prezintă:
„Floarea soarelui”,
„Gravura a fost întotdeauna o minune pentru mine, o minune asemănătoare cu cea a unui bob de grâu care devine spic. O minune de zi cu zi și din acest motiv și mai mare. Se seamănă un singur desen și se culeg mai multe.” (Vincent van Gogh)
Muzeul Național al Agriculturii deține în colecțiile sale o serie de imprimări plastice, o tehnică prin care sunt produse sau reproduse, în special pe hârtie, ”monotipuri” realizate de Lelia Urdărianu (1899-1991), fosta proprietară a Fermei Agricole Perieți, lucrările prezentând diferite aspecte din peisajul Bărăganului. Datorită simplității acestei tehnici și faptului că imprimarea unică este executată chiar de artist, caracterul lucrărilor originale este accentuat. În lucrarea „Floarea soarelui”, spre exemplu, este folosită tehnica monotip, care este o fuziune între tehnicile tradiționale de imprimare artă grafică și pictură.
Din punct de vedere istoric, conceptul își are originea în limba greacă: monos (unic) și tip (care echivalează cu imprimare, ștanțare etc.). În acest fel putem spune că monotip-ul constă în tipărirea unei singure lucrări într-un mod irepetabil. Astfel, imaginea este realizată pe o matrice, de preferință neporoasă, o placă de metal, policarbonat, acetat, linoleum, lemn, apoi este transferată pe o coală de hârtie, câteodată umezită cu apă sau uscată, unde ambele sunt presate cu ajutorul presei de gravură sau prin apăsare cu mâna, lingura sau ”baren japonez” (baren este o unealtă de mână, asemănătoare discului, cu fundul plat și un mâner înnodat), pentru a obține o imagine unică.
Prima imprimare îndepărtează cea mai mare parte a vopselei tipografice. Tipărirea imaginii pictate sau desenate se realizează prin contact direct cu suportul rigid când pigmentul vopselei este încă proaspăt. Placa este vopsită și imprimată înainte ca vopseaua să se usuce. Cu toate acestea, se deosebește de arta grafică prin caracteristicile sale cele mai specifice, autentice și multiplicitatea produsului final. De altfel, întrucât amprenta nu este fixată permanent pe suport, pigmentul folosit de artist este cel care creează imaginea transferată, fiind imposibil să se obțină mai mult de o imprimare prin această metodă. Pigmenții cel mai des folosiți sunt culori pe bază de ulei, cerneală apoasă, grăsime sau cauciuc, astfel realizându-se ștanțarea pentru a obține o imagine unică. Mulți artiști folosesc aceeași matriță fară a adăuga vopsea, preferându-se imprimarea de două sau trei ediții, presupunând ca rezultat imagini din ce în ce mai estompate.
Monotipul este o tehnică ce are un domeniu larg de experimentare artistică, folosită atât de gravori, cât și de pictori, datorită libertății liniilor și culorii aplicate direct sau a marginilor evanescente ale operei de artă create. Spontaneitatea și cerințele tehnice minime o fac cea mai accesibilă dintre tehnicile grafice de imprimare artistică, totuși, factorii care intervin în rezultatul final sunt mulți și cea mai mică modificare poate afecta direct. În rândul gravorilor, monotipul a fost folosit cu reținere, din cauza imposibilității de a se putea reproduce în mai multe ediții, însă atunci când este bine executat se pot realiza imagini foarte frumoase.
Muzeograf Teofil Androne