Din anul 2001, în perioada sărbătoririi „Înălțării Domnului” și a „Zilei Eroilor” se organizează „ Zilele Culturii Slobozene”. Anul acesta, Direcția de Educație, Cultură și Tineret” a organizat o serie de manifestări dintre care am reținut câteva.„Nunta de aur” a fost dedicată familiilor care au aniversat 50 de ani de căsătorie, prilej cu care primarul Dragoș Soare a înmânat simbolic certificate de căsătorie, s-a întreținut protocolar cu familiile omagiate, urându-le sănătate și viață lungă. La manifestare au participat 13 familii, restul până la 42 fiind omagiate acasă în aceleași condiții protocolare de către salariații Direcției de Cultură.
Au urmat, timp de o săptămână, alte manifestări cultural-artistice, vernisaje de expoziții, concerte clasice și de divertisment, filme în premieră. Apogeul l-a constituit însă lansarea volumului „Monografia municipiului Slobozia”, eveniment la care au participat personalități ale vieții culturale, intelectuali, reprezentanți ai Muzeului județean. Au rostit alocațiuni viceprimarul Gabriel Mușat, Elena Balog, directorul Bibliotecii „Ștefan Bănulescu”, preotul Cătălin Stanciu, director al Centrului Creației Populare Ialomița, Clementina Tudor, managerul Centrului Cultural UNESCO „Ionel Perlea”, inginerul Constantin Popa. S-a scos în evidență că monografia, ca fapt de viață socială, este și de obiectivitate științifică și de muncă în comun. Ea a adunat laolaltă specialiști diverși, care au prezentat prin cercetare toate laturile vieții sociale, economice, politice, religioase sau culturale, contribuind în mod firesc, logic, în largă măsură la educarea maselor.
Acest lucru putem spune că îl face și actuala monografie, într-un număr impresionant de pagini, mai exact de la pagina 6 la pagina 537. Numai că, de aici încolo, mai exact de la paginile 549-747 rezervat capitolulului „Viața culturală”, care aparține coordonatorului lucrării, întâlnim sechele ale cultului personalității, ambiție de a ieși în evidență, vedetism. Cocoțat în vârful paginii 549, tovarășul George Stoian își pune numele deasupra unei fotografii cu un ansamblu de dansatori, fapt ce îți dă impresia că el este directorul acestui ansamblu. Altceva era dacă apărea sub poză ca editor al capitolului. Dincolo de asta, eu și mulți alți slobozeni care au trăit ani în șir la viața culturală a Sloboziei, cu multă deschidere îi ofeream zeci de aspecte legate de Slobozia. Am înțeles că au fost contactați și veteranul Constantin Dragomir în vârstă de 91ani, precum și Nicu Dinu, acum decedat, care l-au refuzat. Prietenii știu de ce, nu-i așa!
Pentru a nu trece cu vederea fapte demne de remarcat, am luat legătura cu omul care face totul pentru cultura acestui oraș, domnul Ionel Consantin, directorul Direcției pentru Educție, Cultură și Tineret și i-am pus la dispoziție un autograf – laudațio al maestrului Radu Beligan introdus în monografie imediat după „Cuvânt înainte”, la pagina 6. „Cuvânt înainte” nesemnat de cineva, asta pentru că „La început a fost cuvântul”. Normal „Cuvântul înainte” trebuia acordat primarului sau unei personalități de excepție, dar coordonatorul nu face acest lucru, coordonând așa de bine autorii lucrării, încât se coordonează și singur, nelipsind de pe aproape fiecare pagină.
La pagina 585 nu amintește nimic despre faptul că la Casa de cultură din Slobozia în 1968 exista un cineclub care realizase un film documentar intitulat „Doi pași”, film premiat la Fesivalul internațional de la Brno (Cehoslovacia), iar Cenaclul literar era condus de profesorul director de liceu Justin Găvănescu și nu de Ion Dianu, zis Nilă, cel care alături de Emil Gonciu a pus bazele renumitului cenaclu „Arcadia” de la „Tribuna Ialomiței”.
Nimic despre Poemul literar artistic „Oameni din balade”, care a luat premiul I pe țară, regia fiind semnată de regizorul Jean Stopler, scenariul de Virgil Puicea, costume și scenografie Dan Nemțeanu.
Tot la casa de cultură exista o brigadă științifica care se deplasa în județ la căminele culturale pentru „culturalizarea maselor”. Era formată din Ion Prejmăreanu, președintele judecătoriei, căpitan Alexandru Stoica, comandantul Miliției orașului Slobozia, doctor Dan Corbu, Toma Dragomir Magdalena, judecător și profesorul Aurel Bută.
Un episod demn de semnalat în monografie ar fi fost acela când contabilul Comitetului de Cultură și Artă, Vasile Dobre, care calcula salariile cu abacul, a casat patru acordeoane, două țambale masă cu plăci de bronz, 400 discuri cu muzică clasică rusă (Rahmaninov, Glinka, Stravinski, Șostakovici) și a ars cărțile din bibliotecă semnate de Tolstoi, Gorki, Esenin, Lermontov, Dostoevski, Oblomov.
În 1970 am ajuns la Ziarul „Tribuna Ialomiței”, redactor șef George Grigorescu. În locul meu la Casa de Cultură a venit director profesorul Aurel Sefciuc. Nimicurile astea nu le știe domnul Stoian, pentru că nu trebuie să iasă și alții în evidență.
La pagina 597 întâlnim însă ipocrizie și dezinformare la cote maxime. Sub titlul „Spectacole omagiale, Partidul, Ceaușescu, România”, se înfierează aceste spectacole, scoaterea oamenilor din producție, „glorificarea până la absurd și lehamite a cultului personalității lui Ceaușescu” (am citat din George Stoian). Nu îi este lehamite să prostească lumea. Toate regiile acestor spectacole erau opera lui George Stoian. Nu mai era prezent prin redacție săptămâni, se ocupa de spectacole omagiale. D-aia l-au trimis colegii acasă după 90, pentru a face spectacole omagiale și imediat a început să-l omagieze pe… Băsescu.
„Să intre stegarii!”, urlai Stoiane la pionieri și cadre didactice. Mă învățai să recit, tu care ai în cartea de muncă la pagina 12 profesia de figurant. Ba, mai umblai și prin hotel să vezi cum recităm sub pătură. Mă învățai să recit, pe mine care am avut profesor pe maestra Marieta Sadova, care am fost coleg cu Monica Ghiuță, Nicolae Spudercă, Iolanda Dain și Georgeta Arghiriadis. Exerciții Talma, dicție, vorbire și mișcare scenică, nu figurație cu dus tava. Pentru omagierile astea nu ai devenit cetățean de onoare.
La pagina 680 arăți că la Revoluție Gheorghe Glodeanu a fost arestat la Călărași, că a fugit prin ploaie și înjurături, că a comandat bâte la Industria Locală. Păi, de ce nu respecți adevărul istoric George? Glodeanu a câștigat la CEDO și statul român, adică noi toți i-am plătit 156 mii de euro, pentru că procurorul revoluționar Dumitru Teodor i-a percheziționat casa fără prezența lui sau a unor martori și în mod dubios au dispărut două tablouri (Luchian și Petrașcu), două clasoare cu timbre, unul conținând un Cap de Bour și patru lansete de pescuit. Păi, dacă în 2015 îi spuneai reporterului Mădălin Sofronie că „fără Glodeanu Slobozia nu ar fi avut parcuri, străzi sau blocuri, pomi, canalizare, cartiere moderne”, acum de ce nu spui și aceste lucruri în monografie, că doar sunt fapte?
La pagina 608, din arhiva personală au fost introduse numele tuturor artiștilor amatori ai Teatrului Popular, ca semn de prețuire și respect față de cei care ani de-a rândul au bucurat publicul slobozean. Despre „Școala populară de artă” niciun cuvânt! Nu știai că cel care a înființat-o și a condus-o era Jean Cheptea? Aici au fost formați instructori de formații artistice, soliști vocali și instrumentiști pentru județele Ialomița și Călărași. Acum în țară sunt multe asemenea școli, cea de la noi s-a desființat! Dirijor cor prof. Valentina Nicolescu, muzică poulară – prof Livia Micu, pictură – Bogdan Pietriș și Cornel Ratcu, teatru – Costin Antonescu, coregrafie – Duțu Olteanu și Mihai Runcan, pian și chitară – prof . Jean Cheptea.
Și dacă e să vorbim de sport, președintele Asociației sportive „Voința” și al secției de scrimă era Gheorghe Marinel. Despre turnee, premii și implicarea mea poți lua relații de la Marian Cruțu când vei mai coordona o altă monografie. La fel și despre echipa de fotbal „Voința”, despre implicarea mea alături de antrenorul Victor Husa poți lua relații de la fotbalistul (acum solist vocal) Bicazaru.
Limbajul hiperbolic care vrea să impresioneze, să stoarcă adeziuni, să câștige elogii, să atragă afecțiune duce la exagerări, înflorituri de almanah, ocolișuri, un întreg arsenal de copiere și retorică. Se practică generalizarea fără acoperire integrală care irită, știrbește sfera ideii, o erodează. Băgându-se singur în seamă riscă să devalorizeze expresia, să anihileze forța și farmecul celorlalți autori.
Mulțumiri și felicitări domnilor Ionel Constantin și Gigi Constantin, care s-au implicat total în realizarea acestei monografii, monografie care neapărat trebuie reeditată, dar cu un coordonator de bună credință. Dacă nu erau cei doi, întâlneam același nume coordonator și pe cotorul cărții! De multe ori răutatea stă în pix, care la rândul lui produce parkinson și te alegi cu un tremurat care vrea să îți alunge ura, dar afli că este prea târziu să mai produci și… almanahe.
Gheorghe Marinel