Luni, săprămâna aceasta, de la Slobozia la Miloșești, apoi la Reviga și până la Gârbovi și retur până la Ion Roată via Valea Măcrișului, ascult la Europa FM o dezbatere incitantă privind ratarea (pentru a câta oară) calificării echipei de fotbal a României la un campionat mondial. Asta e, l-am scris fără majuscule, pentru că nu merită mai mult.
Întrebările realizatorilor emisiunii au fost unele de bun simț: este vorba de eșecul unei nații, sau de eșecul diriguitorilor fotbalului românesc. Ascultătorii, unii avizați în ale fotbalului și unii nu, unii avizați în ale educației și alții nu, unii avizați în ale politicii și alții nu, și-au dat cu părerea timp de două ore pe… unde scurte.
Unii s-au îngrămădit să-l atace pe Mirel Rădoi (poate chiar cei care-l ridicau în slăvi după comportarea meritorie a naționalei de tineret la Campionatul European de tineret din Italia), cum că este necopt, că este needucat în ale fotbalului, cum că și-a luat licența în Moldova și nu în România (ca și cum Moldova nu ar fi locuită în marea ei majoritate tot de români) și că ar fi bine să … ne lase.
Să ne lase. Dar cine vine în locul lui? Răzvan Burleanu a aruncat un mizilic pe masă când a fost vorba de salariul selecționerului echipei naționale de fotbal a României, după care toți „marii” tehnicieni de fotbal românesc (Hagi, Petrescu, Olăroiu, Lucesu 1 și 2, Boloni, chiar și Șumudică sau Iordănescu 2) au zis… pas. Așa că, Mirel a acceptat să fie selecționer și la echipa mare. Și pentru că venea Olimpiada, a acceptat să meargă și la Tokio, cu toate vedetele românești din țară și din străinătate în fotolii acasă și cu jucătorii de rezervă din Liga 1 și jucători din Liga 2 pe a plecat pe… câmpurile de luptă din Japonia. Rezultatul nu a fost niciun succes răsunător, dar nici un eșec rușinos.
Și din nou s-a pus Burleanu și ai lui pe căutat un antrenor pentru naționala mare și iar i s-a spus: PAS! Și din nou Mirel Rădoi a spus: Da! Numai că, săracul de el, nu știa că aici trebuie să lucreze cu materialul clientului, unul mult mai erodat: unii prea bătrâni, unii prea tineri, unii super evaluați, alții îndocrinați că sunt fiii nu știu cărui fotbalist al generației de aur și tot din astea.
Așa că, dacă e să aruncați cu pietre, nu aruncați în Mirel.
Dar, să-l lăsăm pe Burleanu cu ale lui și să venim la punctul doi al dezbaterii de la Europa FM: educația. Of, iar scriu fără majuscule!
Aceiași veniți și aceiași neaveniți, iar și-au dat cu părerile. Unii cu analize pertinente, alții… pafariști. Familia și școala, la loc de frunte. Familia că-și lasă odraslele cu tableta-n mână în loc să-i trimită pe terenul de sport, școala că… nu mai e școală. Și tot din astea.
Așa că, dacă e să aruncați cu pietre, nu aruncați în Mirel.
În fine, au venit la puricat politicienii. Politicienii de ieri și de azi. Că nu au dat și nu dau legi în sprijinirea sportului, că nu au dat și nu dau exemplul personal pentru tinerii zilelor noastre, că nu au investit în obiective sportive (Doamne ferește! Chiar au uitat de sălile de sport construie la țară pe vremea PSD-ului și care stau de douăzeci de ani cu lacătul pe ușă? Chiar au uitat terenurile de sport în pantă ale lui Boc și ale Elenei Udrea!?) și tot din astea. Dar, și viceversa! Au uitat așa repede cum un mistru s-a simțit șifonat tare (așa de tare că i-a sărit până și Cristian Tudor Popescu în apărare) pentru că o medaliată olimpică nu a vrut să dea mâna cu el pe motiv că statul român nu a investit nimic în performanța ei?
Așa că, dacă e să aruncați cu pietre, nu aruncați în Mirel.
Acum, ca să nu fiu în afara veniților și neaveniților în dezbaterea de pe Europa FM, îmi dau și eu cu părerea și spun ceva despre educație. Nu despre educație în general, ci despre cei care s-au perindat treizeci de ani pe la conducerea Ministerului Educației, cel care avea la îndemână asigurarea viitorului sportului românesc.
Ei, bine, avem mii și mii de școli și licee în țara asta, care au în organigramă și profesori de sport. Plătiți mai la începuturi prost, acum ceva mai… regește. Mai prost sau mai regește plătiți, puteau fi puși la treabă ca să scoată pe bandă potențiali campioni naționali, europeni sau mondiali. Cum se putea face asta? Păi, se stabileau de către Ministerul Educației criterii clare privind performanțele profesorilor de sport: să încropească în școală cel puțin un sport de echipă, să pregătească pentru sporturile individuale un anumit număr de elevi, după care la fazele județene ale concursurilor pe discipline să vină cu un anumit număr de sportivi și așa mai departe, după puterile fiecăruia, să ducă la fazele zonale sau naționale un anumit număr de sportivi.
Simplu, nu!? Și mai atractiv decât se întâmplă azi la orele de sport din școlile și liceele noastre, când elevii fac parcă gimnastica de înviorare de pe vremea … bunicii. Haideți, domnilor parlamentari ialomițeni! Aveți o inițiativă legislativă în acest sens.
Așa că, dacă e ca eu să arunc cu pietre, nu arunc în Mirel Rădoi.
Dimpotrivă. Tot respectul, Mirel!
Nicolae TACHE
PS. Un remember. În urmă cu vreo zece ani, profesorul Viorel Petrescu a format la Săveni o echipă de handbal fete în vederea participării la un concurs național al școlilor generale. Numai că, pentru a merge mai departe la etapa pe zonă avea nevoie de o întrecere la nivel județean. Ei, bine, în tot județul nu s-a găsit nicio altă școală care să aibă o echipă de handbal fete. I-a sărit în ajutor Școala Grivița, care a încropit o echipă și s-a putut ține faza județeană. Cu două echipe! Mai departe, echipa de handbal fete de la Școala Săveni nu a trecut de faza pe zonă, dar, din câte îmi aduc aminte, a avut o comportare meritorie.