Înscăunarea ca Domn al Țării Românești
Într-o vreme în care erau domni ”stăruitori de schimbare”și ”domni răsăriți din nimic” (Nicolae Iorga), Mihai a intuit o situație favorabilă și, în luna mai 1593, a plecat în Transilvania expunându-le boieriilor pribegi intenția de a fi pretendent la tron, solicitând sprijinul acestora.
În luna iunie 1593, insoţit de Stroe Buzescu, Radu Florescu şi Stoichiţă (Stoica) din Strâmba, Mihai a plecat spre Istanbul să ceară sprijin vărului său Andronic Cantacuzino, care fusese avansat la începutul anului 1593, de Alexandru cel Rău, în funcţiile de mare ban al Craiovei şi capuchehaie la Poartă pentru afacerile Ţării Româneşti. Andronic cunoștea bine ”obiceiurile” otomanilor pentru a acorda firmanul! L-a ajutat cu influența lui asupra bogaților din Fanar să obțină de la ”cămătari greci, jidovi și turci” suma de 400.000 de galbeni care trebuia plătită atât pentru cumpărarea tronului de către Mihai, cât și pentru achitarea datoriilor domnilor anteriori, pe care se obligase să le preia!
Vorbitor de latină, greacă, turcă, germană și italiană, Andronic se putea înțelege cu solii imperiali ”pentru folositoare scrisori de recomandație” (Nicolae Iorga)! Așa că l-a rugat pe Sigismund Báthory să scrie marelui vizir Sinan Pașa și agentului englez la Constantinopol, Edward Barton, pentru a susține accederea lui Mihai pe tronul Țării Romînești.
Reușind să strângă și să plătească uriașa sumă pentru cumpărarea domniei, la 2/12 septembrie 1593, în Istanbul, Mihai a fost numit domn al Țării Românești în locul lui Alexandru cel Rău.
”Compilatorii de letopisețe” erau convinși că pentru obţinerea domniei (1593) Mihai a fost ajutat de unchiul Iane Cantacuzino, care însă murise în…1592 !
Într-o extraordinară scrisoare a lui Andronic din 14 noiembrie 1593, către fostul domn al Moldovei, Petru Șchiopul, este mărturisit motivul pentru care a fost ales și sprijinit banul Mihai să urce pe tron: „Până acum țineam Țara Românească pe numele Domniei tale, însă văzând cerințele timpului și zăbava Domniei tale și faima rea și ticăloasă a lui Alexandru voievod, și intriga lui, pe care nu am putut s-o trec cu vederea, m-am ispetit și eu și am făcut pe Banul Mihai domn al Țării Românești: am socotit că el e mai bun decât alți marghioli de bei, care nu arată nici un semn, nici de la tată, nici de la mamă, numai din firea lor de marghioli și mincinoși, și argați și nevrednici, oricum i-ai privi. Însă cu Banul Mihai s-a mulțumit biata țară și s-a rugat lui Dumnezeu, și au binecuvântat și pe părinții mei răposați, pentru că am ajutat, cu ajutorul prea-bunului Dumnezeu și cu puterea prea-cinstitului Împărat (care să trăiască întru mulți ani), a Împărtului Împăraților, și l-am făcut domn; pentru care primesc multe mulțămiri. E vrednic să păstorească un popor; mai bine el decât alții”.
Sintetizând informațiile, putem spune că Mihai își datorează domnia sprijinului uriaș al lui Andronic Cantacuzino, contribuției creditorilor din Fanar, voinței boierilor în prag de răscoală, sprijinul patriarhului Constantinopolului, intervențiilor lui Sigismund Báthory și Edward Barton!
După ce primeşte de la Poartă, steagul şi darurile cuvenite pentru confirmarea domniei, Mihai a sosit la București în jurul datei de 15/25 octombrie 1593, însoțit de un alai și 2.000 de soldați din garda turcească.
După obţinerea domniei – la începutul lunii septembrie 1593 – Mihai i-a fost recunoscător vărului său Andronic Cantacuzino, încredințându-i demnități în dregătoriile domnești și funcții de reprezentare: mare ban al Craiovei (septembrie 1593), mare vistiernic (noiembrie 1593), negociator cu Sigismund Báthory (1595), “locţiitor în scaun” în Moldova (1600), membru în Sfatul țării, ca postelnic și vistiernic (1598).
Sfârșitul anului 1594 este începutul ridicării steagului de luptă a lui Mihai pentru eliberare de sub dominația otomană.
Întrucât evenimentele sunt foarte cunoscute, le voi aminti succinct, în cronologia lor.
– 13 noiembrie1594 – Mihai şi-a anunţat creditorii că le plătește datoriile, i-a chemat la vistierie, iar când aceștia au intrat în clădire, a incendiat-o și a atacat-o cu tunurile, ucigându-i, inclusiv garnizoana turcă de 2.000 soldaţi;
-1594 – campania militară din nordul și sudul Dunării, când cucerește majoritatea cetăților (Isaccea, Măcin, Cernavodă, Razgrad, Babadag, Orașul de Floci, Silistra, Rusciuc, Șistova, Nicopole, Vidin);
– 1594 – adera la alianţa antiotomană numită „Liga Sfântă“, din care făcea parte Statul Papal, Spania, Austria, Ferrara, Mantova şi Toscana. Iniţiatorul Ligii, papa Clement al VIII-lea, l-a numit „cavaler al lui Hristos şi apărător al creştinătăţii“;
– 13/22 august 1595 – bătălia de la Călugăreni, unde învinge armata otomană condusă de Sinan Pașa „Lupta a ținut toată ziua, făcând turcilor mare pagubă, cu rușine pentru Sinan Pașa (…)” cum va spune chiar Mihai Viteazul;
– 1595 (octombrie) – luptele cu otomanii de la Târgoviște, București și Giurgiu, încheierea păcii cu Imperiul Otoman;
– 9 iunie 1598 – a fost semnat la mănăstirea Dealu tratatul dintre Rudolf al II-lea, împăratul Austro-Ungariei şi Mihai Viteazul, prin care primul se obliga să plătească un corp de oaste de 5.000 soldaţi, iar Mihai îl recunoştea pe împărat ca suzeran;
– septembrie 1598 – aflând turcii de existenţa tratatului au atacat Muntenia, dar oștile lui Mihai i-au înfrânt la Silistra, Nicopole și Vidin;
– 18/28 octombrie 1599 – bătălia de la Șelimbăr, unde Mihai Viteazul cu o oaste de circa 20.000 de oameni şi 180 de tunuri îl învinge pe Andrei Báthory (circa 16.000 de oşteni), care a și murit în luptă. În vârstă de 15 ani, Nicolae Pătrașcu și-a însoțit tatăl în bătălia de la Șelimbăr.
Unirea ţărilor române și consolidarea Unirii
Condițiile politice și miltare ale sfârșitului de an 1599 conduseseră la destrămarea coaliţiei antiotomane, precum și la slăbirea unității militare a ţărilor române. Atunci, Mihai Viteazul decide aplicarea “planului dacic” și, în iulie 1599, printr-o solie, cere încuviinţarea împăratului Rudolf al II-lea pentru asemenea iniţiativă, pe care o și primește.
Să rememorăm pe scurt evenimentele.
– 21 octombrie/1 noiembrie 1599 – Mihai Viteazul intra în Alba Iulia, unde primea cheile cetății de la episcopul Demetrius Napragy, devenind stăpân al Transilvaniei pentru 11 luni;
– 1600 (primăvara) – printr-o campanie care a durat trei săptămâni, Mihai a cucerit întreaga Moldovă și îl înscăunează aici pe fiul său, Nicolae Pătrașcu, ajutat de patru “locţiitori în scaun”, printre care vistiernicul Andronic;
– 27 mai 1600 – într-un hrisov dat la Iași se regăsește pentru prima dată formularea „Io, Mihai Voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Țării Românești, al Ardealului și a toată Țara Moldovei. Pohta ce-am pohtit!”, prima unire politică a celor trei țări române printr-o ”unire personală” și cucerirea lor cu arma!
Pentru a consolida Unirea, Mihai ia o serie de măsuri: păstrează neatinsă entitatea lor statală, numind un domn în Moldova, aşa cum făcuse şi în Ţara Românească, sprijină armata și visteria, adoptă aceeaşi stemă pentru toate teritoriile, acordă anumite înlesniri orăşenilor şi ţărănimii, preoţilor şi iobagilor români, oferindu-le iertarea de dări pe o perioadă de 6 ani, reuşește să smulgă Imperiului Habsburgic recunoaşterea sa ca domn al Tării Româneşti şi Moldovei şi de guvernator al Transilvaniei.
“De la 1600 nici un român n-a mai putut gândi unirea fără uriașa lui personalitate, fără paloșul sau securea lui ridicată spre cerul dreptății”, scria marele istoric Nicolae Iorga.
Ilie Cioacă – Volumul „La Casa Tudorii”.
Editura METAMORFOSI, Slobozia 2023
Editat cu sprijinul Muzeului Județean Ialomița