* Copilăria, adolescența și tinerețea lui Mihai Viteazul
Izvoarele istorice despre copilăria, adolescența și tinerețea lui Mihai Viteazul sunt puține, lacunare, lapidare și, de multe ori, contradictorii!
A rămas legat de locul nașterii sale, Orașul de Floci, până aproape de 30 de ani, când, la 1 ianuarie 1588, a început ascensiunea în ierarhia dregătoriilor domnești din Țara Românească!
”A crescut foarte sărac, fost-a şi negustor dincolo de Dunăre, în Moldova şi în toată Ţara Românească” notează armeanul Petre Grigorovici, un apropiat de încredere al domnitorului! La o examinarea atentă, constatarea cronicarului este oarecum antitetică, pentru că negustoria bine făcută nu poate să-ți aducă sărăcie! S-ar putea să fie prejudecata unei ierarhizări mult prea stratificată între boieri și săraci! Într-o parafrază adaptată, se poate spune că ”boierii, tot boieri, negustorii tot…boieri”! Născut din idila unei crâșmărese (”racheriță”) frumoasă și descurcăreață dintr-un târg însemnat al sud-estului Țării Românești și un negustor grec, Mihai Viteazul a primit, ereditar, și gena și geniul afacerii profitabile!
Copilăria şi-a petrecut-o, mai mult ca sigur, la Oraşul de Floci, probabil în preajma crâșmei/cârciumii/birtului mamei sale sau hălăduind printre negustorii sosiți din patru zări pentru a-și vinde sau cumpăra mărfuri într-un târg cu mare vad comercial și dever pe măsură!
Atunci și acolo a învățat tainele și vicleșugurile ”neguțătoriei”, arta târguielii până la încheierea rămășagului și băutul aldămașului, poate chiar la crâșma Tudorii!
Atunci și acolo poate l-a văzut pe unchiul său, Iane Cantacuzino, cum își susținea îndeletnicirile negustoreşti și l-a convins de istețimea lui, iscusința înnăscută, agerimea spiritului, dibăcia și destoinicia în tot ceea ce făcea, judecata rapidă şi deslușită!
Probabil că și adolescența lui Mihai Viteazul a fost trăită în dorința de a afla cât mai multe despre secretele negustorilor autohtoni și străini veniți de pretutindeni în Orașul de Floci, de a le îmțelege și tălmăci graiul, cu vorbe care răsunau altfel decât cele cu care era învățat!
Poate că atunci și acolo sau într-o călătorie de peregrin prin ”vâltoarea porturilor şi a bazarurilor, unde se întâlnesc limbi multe din toate colţurile Orientului” (P.P. Panaitescu) l-a întălnit pe vărul său, Andronic Cantacuzino, fiul lui Mihail Cantacuzino Șeitanoglu, cel de-al doilea frate al mamei sale, Teodora (Tudora). Andronic era cu cinci ani mai în vârstă decât Mihai, primise o educație aleasă, avea un tată cu o avere fabuloasă, care construise palatul Ankyallos (Pomorie, Bulgaria). cu peste 100 odăi! Andronic i-a arătat poate lui Mihai bogata bibliotecă din palat și l-a îndemnat să scrie și să vorbească grecește și turcește. Între cei doi s-a legat o trainică prietenie! Destinul le-a hărăzit parcursuri asemănătoare în dregătoriile Țării Românești (vistiernic, ban, mare vistiernic). Andronic l-a sprjinit să urce pe tron, iar Mihai i-a încredințat în timpul domniei sale funcții și misiuni deosebite: mare vistiernic (1594), membru în Sfatul Țării (1598), negociator și semnatar al tratatului cu Andrei Báthory (1599), administrarea Moldovei cucerite (vara 1600), ambasador al domnitorului în discuția cu Mohammed, comandantul armatei turce (septembrie 1600)! Dar tot destinul a făcut să fie uciși amândoi în același an:1601, Mihai de austrieci, Andronic de turci!
Desprea tinerețea lui Mihai Viteazul părerile cronicarilor și istoricilor converg către aceeași concluzie, justificată de mediul în care trăia: a fost negustor de vite din țările române către Balcani și Orient și de giuvaeruri din bazarurile orientale în Țara Românească! Într-o cronică polonă este confirmată îndeletnicirea de negustor de vite, în timp ce un diplomat spaniol de la curtea austriacă notează că vindea giuvaieruri de preţ!
”(…) născut într-un oraş de negustori pe malul Dunării, a dus viaţa schimbătoare a celor ce schimbă mărfuri în oraşe şi ţări diferite”, spune P.P. Panaitescu în ”Mihai Viteazul”.
Negoțul cu vite la o vârstă fragedă (Mihai avea atunci în jur de douăzeci de ani!) comportă o analiză mai atentă, deoarece lipsa datelor care să confirme în ce mod îl exercita (crescător, samsar, comisionar, intermediar) și cât de mare era numărul de animale tranzacționate într-o anumită perioadă poate da concluzii contrastante și șocante!
Putea fi foarte bine crescătorul și vânzătorul propriilor vite, întrucât multă vreme locuitorii riverani Bălții Ialomiței creșteau bovine și porcine în semisălbăticie, ducându-le pe privalurile și jepșile din baltă, începând cu primăvara devreme și până toamna târziu, unde găseau resurse suficiente de hrană, scutind astfel gospodarii de o parte însemnată a cheltuielilor de întreținere. Preluau din ele la nevoie, pentru consum propriu, vânzare, ca animale de tracțiune, prăsilă.
În același context exista și posibilitatea ca el să fost samsar, cumpărând animalele din satele de pe malul Brațului Borcea spre a le revinde la târg în viu, la export sau pentru sacrificare (să nu uităm că existau și destule ateliere de prelucrare a oaselor de bovine!).
Nu trebuie exclusă nici probabilitatea cumpărării de vite din oboarele care funcționau în localități nu prea îndepărtate de Orașul de Floci, deoarece transportul lor până la târg era costisitor și, nu de puține ori, riscant!
Din aceleași motive de costuri și riscuri pare puțin probabilă cumpărarea de vite din Țara Românească și Moldova, mai ales în număr mare, pentru a fi aduse și vândute în Orașul de Floci, cum sugerează unele cronici și lasă liberă închipuirea de a vedea mari cirezi de vite mânate prin praful Bărăganului de un Mihai cu chip de cowboy!
De asemenea, în activitatea sa de neguțător de vite, era cu putință ca Mihai să recurgă la obiceiul din Țările Române de a achita visteriei domnești o anumită sumă de bani în schimbul căreia avea dreptul de a strânge animale pentru birul neplătit!
Deși îndeletnicirea de negustor de vite s-a dovedit avantajoasă și făuritoare de avere, deplasările tânărului Mihai prin bazarurile Orientului i-au arătat că poate trece la o nouă ocupație, în branșa vânzătorilor de ”giuvaericale”! Cunoștea bine lumea negustorilor din Orient și fusese de multe ori la Constantinopol, însoțit, probabil, de vărul său Andronic Cantacuzino. Cu istețimea, iscusința și abilitatea care îl carcaterizau, s-a dedicat acestei ramuri a negustoriei, mult mai atrăgătoare pentru clienți și profitabilă pentru comercianți, fără eforturile pe care le presupunea negustoria cu vite!
Când Mihai se afla în anul 1600 la curtea împăratului Rudolf al II-lea, un diplomat spaniol spunea despre voievod că ”s-a ridicat de foarte de jos, din pulberea pământului” și că fusese ”negustor de giuvaericale”:.
Înțelegând bine valoarea banilor și modalitățile de a-i dobândi, câștigurile lui Mihai s-au înmulțit cu repeziciune, averea agonisită creștea cu fiecare zi și i-a dat posibilitatea, după ce a urcat scara socială spre dregătoriile domnești ale vremii, să dezvolte o altă afacere extrem de complexă, îndesulătoare, dar și controversată: cumpărarea de moșii și sate în toată Țara Românească!