Meșteșuguri populare

 

Muzeul Naţional al Agriculturii prezintă:

 Stâlpul casei

Împreună cu piatra, pământul și pieile de animale, lemnul a fost printre primele materiale prelucrate de omul preistoric. Dezvoltarea civilizației a fost mereu în strânsă legătură cu dezvoltarea aptitudinilor și a uneltelor utilizate pentru prelucrarea lemnului și a altor materii prime. Încă din perioada neoliticului, s-au descoperit scule realizate din cremene, folosite pentru scobirea trunchiului de copac și confecționarea de obiecte necesare traiului. În epoca bronzului, au început să fie confecționate scule speciale, în combinație cu metal, pentru prelucrarea lemnului. Printre cele mai uzuale unelte sunt securile, dălțile și fierăstraiele manuale. De-a lungul timpului, meșteșugul prelucrării lemnului s-a dezvoltat tot mai mult, lemnul fiind utilizat atât pentru realizarea diferitelor obiecte casnice, de uz gospodăresc, precum și pentru cele decorative.

În țara noastră, gama obiectelor făurite din lemn și folosite în activități practice este și azi atât de cuprinzătoare, încât se poate vorbi despre o artă a meșteșugarilor lucrului în lemn. Se realizează de la obiecte mici, mărunte, care pot fi de uz casnic, de uz personal, ustensile casnice și unelte de muncă, până la obiecte mari, de interior sau exterior, folosite în construcții și amenajarea locuințelor. În numeroase sate de munte, erau meșteșugari care practicau cu precădere dulgheritul, șindrilăritul, rotăritul, spătăritul și împletirea de papură, nuiele și răchită. De asemenea, meșteșugarii în lemn se mai ocupau și de confecționarea uneltelor agricole de lemn, precum greblele, plugurile, grapele, furcile, prăjinile și mijloacele de transport (căruțe, sănii, căroaie). În anumite zone, existau meșteșugari specializați în construcții de case sau șuri din lemn.

În prelucrarea lemnului, meșteșugarii și artizanii populari români au atins o măiestrie extraordinară, în special în ceea ce privește ornamentarea obiectelor de uz casnic. Tehnicile ornamentale diferă de la o regiune la alta, remarcându-se cu precădere crestarea, incizia, pirogravarea. Excepționale realizări sunt cunoscute îndeosebi în domeniul arhitecturii în lemn.

Stâlpii de lemn creează un element de siguranță. Ei susțin greutatea și securizează obiectele în componența cărora se află. Stâlpul poate fi elementul unui pridvor, obiect de interior de casă, ca picioare de masă și de scaun, dar cei mai cunoscuți sunt stâlpii de poartă maramureșeană. Stâlpii susțin, de asemenea, troițele care se întâlnesc la răscrucile și marginile de drum. Cei mai reușiți stâlpi sunt cei din stejar, deoarece, pe structura lor, se pot realiza motivele populare specifice – maramureșene, al șarpelui, astrale și geometrice.

În patrimoniul Muzeului Național al Agriculturii se află un stâlp de casă datat din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, care provine din satul Brădiceni, comuna Peștișani, județul Gorj. După cum se observă în imagine, tehnica folosită are la bază torsada sau frânghia. Torsada este un motiv ornamental folosit frecvent în arhitectură și în artele decorative. În arhitectura țărănească, acest motiv apare cu precădere la ancadramentele de uși și la ferestre, în zona Maramureșului, iar, în cazul nostru, pe stâlpii porților și ai caselor, în special în zona Gorjului.

Pentru a pătrunde în lumea mirifică și excepțională a satului tradițional românesc, sunteți invitați să descoperiți povestea exponatelor ce se află în expoziția „La pas prin lumea satului”, înțelegându-le istoria și importanța.

Muzeograf Marian Ion

Foto: Elena Slujitoru


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved