Reflecții după 63 de ani de la absolvire
29 iunie 2025. Din nou în banca liceului după 63 de ani. Generația mea, absolventă a Liceului Nicolae Bălcescu din Călărați se reîntâlnește după mai bine de o jumătate de secol ( fiind prima din țară care s-a întâlnit an de an) cu amintiri și rememorări.
Atunci citeam „ Scânteia” „ Scânteia” Tineretului” sau „ România liberă”. Mai existau „ Gazeta Învățământului”, „ Munca” și „ Muncitorul Sanitar”. Aparatele de radio vândute în magazine nu erau dotate și cu frecvențe scurte pentru ca românii să nu poată asculta „Vocea Americii” sau „Europa Liberă”. În 1958, noi am intrat la liceu după ce am obținut certificatul de absolvire pentru 7 clase. Examenul era greu și erau locuri puține. Din 1957 exista Televiziunea Română, mai întâi cu programe experimentale, apoi regulate. În 1959 -1960, televiziunea difuza numere de revistă, scheciuri interpretate de cel mai mare comic al vremii, Mircea Crișan, de duetele Nae Roman și Bimbo Mărculescu, Horia Șerbănescu și Radu Zaharescu sau Vasile Tomazian. Din 1961, după telejurnalul de la ora 19 existau timp de o jumătate de oră excelente emisiuni pentru copii, al căror protagonist era” Așchiuță’, un Pinocchio local. Vă mai amintiți? Teatrul radiofonic, Noapte bună copii, Cine Știe câștigă, Revista Urzica, magnetofonul Tesla, ceaiurile cu lumina stinsă și Rolling Stones, șnițel la pachet în drum spre tabără, crenwurști prin gări și la colțul străzii, țigănci care vindeau mure din găleată la pahar, 50 de bani, restaurante cu mandatar, pantaloni evazați sau 18 centrimetri lățime la pantof, tricouri de silon, nechezol încălzit apa la reșou sau lampă cu gaz, cravate de pioneri, UTM-iști, halviță, ciubuc, sirop la pahar, penare din lemn, țigări Mărășești, Carpați, Olt, Haiduc, Actor, Pinguin, Ada-Kaleh, Select, Virginia, Victoria, Tutungerie la Sandu Vlad, hârtie albastră de învelit caietele, tunsori la Sandu Frizerul, Petrorvici nebunul, mersul la film cu școala – un leu și 25 de bani, fier de călcat cu cărbuni, tocul cu peniță, stilouri chinezești, tovarășe profesor, galoșii, butoiul în care se aduna apa de ploaie pentru spălat părul, creion chimic la care când devenea mic puneai prelungitor, așternuturi brodate de mână, căni de tablă birjari, foto-minut, pantofi cu talpa de crep, sugative, moda dinților de aur, căciuli rusești cu urechi, păpuși de cârpă, sobă cu cărbuni, gogonele, bodegă, băcănie, defilări, fotografii de familie, baluri chermeze, reuniuni tovărășești, joia tineretului, care uneori avea loc duminica, afișe scrise cu cretă pe hârtie roșie, doamne cu pălării și manșoane, coadă la sifonărie, papagalul cu norocul în cioc, Miki lustragiul, cursă cu vaporul Ungheni la Ostrov, furat pește de la stăvilar, sărit gardul la stadion, chemat părinții la școală, exmatriculări pentru agățat cu barca de un vas străin pe Dunăre și câte altele de care nu ne mai aducem aminte, dar vom avea timp pentru a le depăna.
Ehei! Ce vremuri, când orice carte, album de artă sau diapozitiv din colecția vreunui prieten însemna evadarea din acea realitate… socialistă. Era poarta spre certitudinea capitalismului pe care l-am instalat după decembrie 1989. Acum, ,tarabele abundă de reviste și ziare, de casete, DVD-uri, Cd-uri, care mai de care mai deocheate.Televiziunile care transmit prin cablu sau antene satelit au contracte cu diverse posturi care ne transmit manelesau filme porno. Cluburile sunt pline de fițe și pipițe, care mai de care mai despuite sau chiar nude la bara din mijlocul scenei. Se bea șampanie la 3-4 sute de euro sticla, se joacă și se pierd în cazinouri sute de mii de euro, se face plajă la Monaco, se fac plimbări cu yahturi de milioane de euro, se poartă costume și tricouri de mii de euro, de ceasuri, mașini și bijuterii nu mai vorbim. Homosexualii defilează provocatori, se cultivă canabis în apartamente, sute de drogați, chiar și în școli, se trage cu pistolul în baruri și pe stradă, au loc răpiri, se face contrabandă cu țigări. Unii elevi își bat profesorii, alți profesori își violează elevele, unii părinți își abandonează copiii, îi vând sau îi omoară la naștere. Se sparg case, magazine, bănci, se falsifică acte și carduri. Lacăte la porțile minelor, fabricilor, irigații distruse, școli și spitale închise, grajduri părăsite, păduri falnice defrișate, deșeuri toxice, guri înfometate la tomberoane, greve, copii ridicînd, ca într-un ritual macabru, capacele gurilor de canal. Am trăit împușcarea lui Ceaușescu, care a lăsat țara fără nicio datorie și acum avem datorii de două sute de mii de euro. Avem un vocabular nou: corupție, implementare, DNA, OK, Look, Mall, economie de piață, Jos guvernul, curs euro, curriculă. Suntem în capitalism. Singurul lucru pe care l-am câștigat este libertatea de a vorbi. Și asta facem.
Noi nu am dat examene de capacitate, nu am dat teste grilă la admitere. La grădiniță am învățat poezii în românești și la aniversări am urat La mulți ani nu Happy Birthday. La începutul fiecărei ore de curs intonam Imnul de stat al Republicii Populare Române. Vi-l mai amintiți? „Te slăvim Românie, pământ părintesc / Mândre plaiuri sub cerul tău pașnic rodesc”. Acum chiar dacă imnul te îndeamnă să te deștepți, nimeni nu-l mai știe și nici nu se mai cântă în școli. Este uimitor că încă mai suntem în viață, pentru că am mers cu bicicleta fără cască, genunchiere și cotiere, că am mâncat dude din praf, că nu am aruncat la gunoi bomboana care ne-a căzut din gură, că nu am ținut cont de câte lipide și glucide mâncam, că nu știam ce-i ăla stres. Nu știam de carantină, pandemie și Arafat.
Noi suntem cei care la ora 20 eram acasă, care aveam uniformă și număr matricol, care ne descălțam la intrarea în școală pentru a nu murdări parchetul. Noi suntem generația care a respectat dascălii, pe care i-am iubit că ne-au educat și ne-au îndrumat pașii în viață. Noi suntem cei care ne plângem profesorii și colegii care nu mai sunt printre noi. Noi suntem cei care după 63 de ani de la absolvirea liceului trăim a doua tinerețe. Uneori, tot mai măsurăm lumea, cutezători. Și atunci, cineva, în somnul nostru- adânc ne năpădește visul, exact ca acum 63 de ani, când eram frumoși elevi, sărim din somn treziți de clopoțel: Mi-e dor de scumpii mei profesori, de șapcă și ghiozdan, de catalog, de-o urecheală și chiar de-o corigență. Mi-e dor de voi, mi-e dor de școală, de cei care nu mai sunt. După 63 de ani din 210 absovenți, acum am ciocnit un pahar cu vin doar 17: Călin Gheorghe – profesor, Andrescu Toni – inginer, Cristescu Titus – pilot, Gaidanut Titus – profesor, Mitrofan Emil – inginer, Belu Victor – inginer, Ioniță Aurelia –profesor, Neacșu Nicolae – inginer, Șerban Nicolae – profesor, Vlădescu Ion-economist, Ursulescu Nicolae – inginer, Istrate Constantin – inginer, Popa Alexandrina – planificator, Boboc Mihai – colonel de aviație, Ducan Maria –profesor, Gheorghe Marinel – ziarist, Pavel Tudorița – profesor.
Mi-e dor de orele de sport, când fetele veneau în șort. Mi-e dor de copiuțe, de suflat, de tuns la „zero” sau de freze cu ulei de nucă. Și zău că aș mai da un BAC, din nou, ca tânăr să mă fac. Dar viața-i o caricatură. Acum și-atunci, tot cu „masca la gură”. Gheorghe Marinel