MARIAN PAVEL ȘI-A DEPUS CANDIDATURA PENTRU UN NOU MANDAT ÎN FUNCȚIA DE PREȘEDINTE AL CONSILIULUI JUDEȚEAN IALOMIȚA

* Peste 12 primari în funcție de la partidele din Opoziție au ales

să candideze la alegerile din 9 iunie din partea PSD

Vineri, săptămâna trecută, Marian Pavel, președintele PSD Ialomița, și-a depus candidatura pentru un nou mandat în funcția de Președinte al Consiliului Județean Ialomița. Înainte de procedurile legale din cadrul Biroului Electoral Județean, Marian Pavel a făcut o scurtă declarație de presă.

Marian Pavel: Moment important pentru PSD Ialomița. Am început depunerea candidaturilor cu Alexandru Potor pentru funcția de primar și a consilierilor locali la Slobozia, a urmat Urziceni, până acum avem vreo opt localități în care s-au depus deja dosarele, se lucrează în birourile electorale, probabil săptămâna viitoare (n.n. azi, joi 25 aprilie) se vor depune dosarele în toate cele 66 de UAT-uri pentru candidaturi. Moment important și pentru mine și pentru cei care m-au susținut în ultimii patru ani, consilieri județeni, dar și pentru întreaga conducere a PSD Ialomița. Am venit azi aici cu Ștefan Mușoiu, prim vicepreședintele PSD Ialomița, cu Alexandru Potor, candidatul PSD pentru primăria Slobozia, cu Cătălin Grigore, actualul și viitorul vicepreședinte al Consiliului Județean, cu colegii mei viitori consilieri județeni, domnii Gigi Petre, Ilie Sima, Vlad Nițescu, Marius Ștef, Alexandru Stoica și colegii mei de la organizația de tineret. Sunt patru ani în care împreună cu colegii mei din aparatul Consiliului Județean zic eu că am mișcat lucrurile în județul Ialomița. Cetățenii au avut posibilitatea să analizeze tot ce a făcut Consiliul Județean în acești patru ani. Mai erau multe lucruri de făcut, dar venim în fața dumneavoastră cu aceeași echipă, pentru a continua ceea ce am început. Vorbim de investițiile în infrastructura rutieră, în sănătate, un domeniu asupra căruia ne-am aplecat foarte mult, știți foarte bine, pe lângă cele patru obiective de la Spitalul Județean de Urgențe mai sunt în proiect alte câteva. În cei patru ani am trecut de patru cinci ori în fiecare localitate din Ialomița, am avut dialog cu fiecare primar, indiferent de culoarea lui politică. Astăzi intrăm în competiție cu cei mai buni candidați în cele 66 de UAT-uri. Le urez succes.

SONY DSC

Întrebat direct câți foști primari din partidele de opoziție în funție vor candida pe 9 iunie din partea PSD, Marian Pavel a răspuns la fel de tranșant: “PSD Ialomița va alinia la start un număr de 54 de primari în funție. Și ne dorim să ieșim din această bătălie cu… 55! Da, noii primari veniți în fomațiunea noastră îi mai amintesc o dată, deși îi știți și dumneavoastră: primarii de la Vlădeni, Bordușani, Făcăeni, Balaciu, Adâncata, Gheorghe Lazăr, Bucu, Miloșești, Maia, Săveni, Grindu și nu în ultimul rând Urziceni, unde Constantin Sava și-a depus deja candidatura… Puteți să-i întrebați pe dânșii de ce au ales să vină în echipa noastră. Vă spun încă o dată doar că în cei patru ani de administrație pe care am făcut-o împreună cu colegii mei în Consiliul Județean nu am făcut nicio diferență între primari, indiferent de culoarea lor politică. Au ales echipa în care se lucrează, echipa care a fost totdeauna alături de ei. Problemele din celelalte partide nu le analizez eu. Nu știu de ce au plecat, ei spun că lipsa de comunicare. Probabil că acesta este principalul motiv.”


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved