Drumul Județean 201 (Coșereni – Borăneşti – Bărcăneşti – Condeeşti – Axintele – Orezu – Piersica – Borduşelu – Marsilieni – Albeşti – Bueşti – Ivăneşti – Ion Ghica – Ciulniţa – Cosâmbeşti – Gimbăşani – Mărculeşti – Sudiţi – Ţăndărei) are o lungime de 98 de km, fiind cel mai lung drum judeţean din judeţul Ialomiţa. Cel mai lung, dar și cel mai vitregit de-a lungul timpului, mai ales porțiunea dintre Axintele și Orezu, care “beneficia” de un drum de piatră amenajat pe vremea când în zonă existau CAP-urile, dar care în ultimii treizeci de ani nu mai era practicabil, necesitând lucrări de intervenţii atât din cauza degradărilor la partea carosabilă, a deficienţelor privind sistemul de colectare şi evacuare a apelor pluviale cât şi din cauza lipsei elementelor de siguranţă a circulaţiei. Nici pe celelalte tronsoane situația nu era mai roză, covorul asfaltic distrus pe zeci de kilometri impietând asupra unei circulații normale. Așa că, a fost binevenită inițierea de către Consiliul Județean a unui proiect de modernizare a DJ 201, conform căruia din întreaga lungime a drumului se modernizează prin PNDL aproape o treime din drum, respectiv 60,168 km, adică acele porțiuni care cu adevărat ridicau probleme.
În urmă cu două săptămâni a fost recepționat primul tronson modernizat din drumul județean DJ 201. Traseul parcurge teritoriul administrativ al județului Ialomița din vest către est și are ca punct de plecare intersecția cu DN2, în comuna Coșereni. Drumul traversează comunele Borănești, Bărcănești, Axintele, iar punctul final este km 35+400, pe teritoriul administrativ al comunei Ciochina. Lucrarea a fost executată de către firma Oyl Company Holding AG Slobozia.
Continuă lucrările pe celelalte tronsoane ale proiectului, pe următorul traseu: Orezu – Piersica – Borduşelu – Marsilieni – Albeşti – Bueşti – Ivăneşti – Ion Ghica – Ciulniţa – Cosâmbeşti – Gimbăşani – Mărculeşti. În dialogul cu presa, am vrut să verific o informație venită pe surse conform căreia firma care a câștigat licitația pentru tronsonul Cosâmbești – Gimbășani – Mărculești s-ar fi retras și l-am întrebat pe domnul Marian Pavel, președintele Consiliului Județean Ialomița, dacă informația se confirmă.
Marian Pavel: Nu, nu s-a retras firma, noi am reziliat contractul. Pe tronsoanele trei și patru au existat niște dispoziții de șantier. Am spus de la început că proiectarea în unele zone a fost făcută din punctul meu de vedere superficial și au fost probleme serioase. Aici, pe primele două tronsoane am avut norocul că până la urmă ceea ce s-a greșit din proiectare am putut să remediem. Gândiți-vă că drumul acesta n-a fost gândit a fi asfaltat de la intersecția DN2 cu Coșereni până la 970 de metri de interescția cu drumul DJ 201, pentru că nu avea niciun rost, plecau cetățenii din Axintele sau Bărcănești, mergeau 30 de kilometri pe asfalt și după aceea 970 de metri trebuia să mergi printr-o cărăruie de patru metri. Am remediat acest lucru, am făcut un alt proiect și se va rezolva. Pe tronsonul Buiești – Ivănești au fost două contracte, iar constructorul (o asociere între ITARO și Drumuri Județene) și-a luat angajamentul că va fi rezolvată acea porțiune de șase kilometri. Pe cealaltă porțiune (Cosâmbești – Gimbășani – Mărculești), dat fiind faptul că dispoziția de șantier depășește 15 la sută ne-a dat ca alternativă rezilierea contractului. Pentru că nu se mai poate altfel. Suntem în procedură de reziliere, dar, totodată o să procedăm foarte repede la licitație, ca să finalizăm și această porțiune. Eu îmi doresc ca aici până la sfârșitul anului dacă nu putem să avem calea de rurale gata, cel puțin să avem angajat constructorul.
Da, vreau să vă mai spun că dorința noastră este ca în 2024 să nu mai avem niciun metru de drum județean din pământ sau din piatră. De ce vă spun acest lucru? Un al tronson care era din pământ sau din piatră, de la Rădulești către limita județului Ialomița către Nuci, se lucrează la el. La Drumul Județean 212, care vine de la Luciu către Mihail Kogălniceanu și merge mai departe de la Țăndărei la Platonești, Movila, Fetești, avem aprobată finanțarea prin Programul Anghel Saligny. Drumul Județean 306, care se află în procedură de licitație și sper ca domnul Proca săptămâna aceasta să închidă, are iarăși o componentă foarte mare de drum de pământ și din piatră, se pleacă de la Socoale către Albești, după aceea Andrășești, Doja, Crunți și așa mai departe până la limita cu județul Buzău, un alt drum care are în componența sa o parte însemnată din pământ de la limita județului Călărași către Mărculești și apoi o altă bucată de la Gh. Lazăr la Scânteia, și acestea vor fi asfaltate. Cam așa stau lucrurile.
Nicolae TACHE