Marian Pavel, candidat oficial al PSD la funția de președinte al Consiliului Județean Ialomița

 

* Candidați surpriză pe lista consilierilor județeni ai PSD Ialomița

Luni, 17 august, Marian Pavel, candidatul Partidului Social Democrat, și-a depus oficial candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Ialomița. Acesta a venit la Biroul Electoral Județean însoțit de staful de campanie, dar și de Robert Cazanciuc, președintele interimar al Senatului, și Daniel Zamfir, președintele Comisiei Economice din cadrul Senatului.

Marian Pavel a fost primar al comunei Gheorghe Lazăr timp de trei mandate și este senator în Parlamentul României din anul 2012.

Luni, acesta și-a depus oficial candidatura la șefia Consiliului Județean Ialomița. Deși alături i-au fost o parte dintre primarii PSD, staful de campanie al partidului, precum și doi colegi din Parlament care-i sunt prieteni, Robert Cazanciuc și Daniel Zamfir, președintele social-democraților ialomițeni a declarat că a avut emoții.

Întotdeauna sunt emoții, pentru că ai în spate o echipă care te-a mandatat cu o responsabilitate, aceea de a conduce destinele acestui județ. Au așteptări de la tine și vreau să le garantez un singur lucru: se poate face politică în Ialomița ținându-ți cuvântul. Și mi-am ținut de fiecare dată cuvântul. Am răspuns de localități unde am avut de luat decizii grele. Uneori am pierdut politic, dar am preferat să-mi respect cuvântul față de oamenii care au fost lângă mine, față de echipa care, în momentul acela, a muncit în acest partid. Partidul Social Democrat reprezintă o familie frumoasă în Ialomița (…) Această echipă și-a pus încrederea și speranța în persoana mea. De aceea am emoții”, a declarat Marian Pavel la intrarea în Biroul Electoral Județean.

Echipă și performanță” pare a fi sintagma care va sta la baza acestei campanii, primarii PSD fiind cei care formează echipa pe care se va baza Marian Pavel în campania electorală.

Spun echipă și performanță pentru că cele mai importante proiecte de infrastructură au fost finanțate de PSD. Pentru că tot ceea ce a făcut Guvernul PSD prin PNDL a dus la eliminarea discrepanțelor dintre mediul rural și cel urban. Am încercat în toată această perioadă, prin tot ce am făcut la nivel de Parlament, să dăm posibilitatea Guvernului, atât timp cât noi am guvernat, să creeze programe de dezvoltare în toate localitățile din Ialomița. Voi continua lucrul acesta!”, a mai spus candidatul PSD la Consiliul Județean Ialomița.

Semnături.

Pe lista de consilieri județeni ai PSD se regăsesc tineri, dar și persoane cu experiență politică și administrativă vastă. Astfel, primele cinci locuri sunt ocupate de Marian Pavel, Cătălin Grigore, vicepreședintele Consiliului Județean Ialomița, Alexandru Stoica, fostul primar al municipiului Slobozia, Viorel Nica, președintele PSD Fetești și Nicoleta Toma, actualul primar al orașului Țăndărei. O surpriză pe listă, prezența doctorului Victor Pogorevici.

Mai trebuie spus că Marian Pavel și-a depus candidatura în ziua când PSD a depus moțiunea de cenzură împotriva Guvernului PNL, acest moment fiind apreciat de președintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, ca un „nou început, și pentru Ialomița, și pentru România, pentru că, de astăzi, o să renască cu adevărat speranțele românilor!”

În încheiere, senatorul Marian Pavel a declarat că va vota împotriva acestui Guvern, „care trebuie să plece acasă!”

Petronela MOROIANU


Copyright 2020 - Global Marketing - All Rights Reserved                                                                                   Politica cookie                          Politica de confidentialitate