Avînd în vedere felul isteric, manipulator si, de aceea, preivizibil, în care sînt „traduse” și prezentate de către mare parte din mass-media evenimentele geo-politice actuale, îmi exprim dorința de a fi „trasă de mînecă” sau „trezită” cînd se va anunța… „invazia extratereștrilor”.
Am văzut mulți dintre noi cum s-au folosit, în media, imagini de arhivă, vechi de 3-4 ani (sau mai mult!), pentru a ilustra actualitatea, cu așa zisa soție a lui Zelenski în uniforma militară, „gata de luptă!”, cu arma în mînă (în realitate, o ucraineană pozată la pregătirile pentru parada militară de acum cîțiva ani) sau instantanee surprinse după o explozie într-un mare bloc de locuinte, datorată unor scurgeri de gaz, dar prezentate ca fiind dezastre de război, în Ucraina de azi… Toate acestea (și multe altele!) m-au determinat să fiu revoltată de felul în care e prezentată realitatea de către o bună parte a presei și să îmi exprim sentimentele, așa cum face orice om liber.
„Singurele autentice, zilele astea, sînt emoțiile de spaimă, îngrijorare, anxietate, groază, empatie și prietenie ale civililor (ucraineni și romani). Pentru ele, am toată compasiunea și respectul. Nu și pentru felul abject în care sînt manipulate în interesul personal sau de grup al terților, de către presă și clasa politică”.
Ce face o anumită parte a presei, în atari condiții? Ahtiată după scandal și audiență construită pe minciună și iluzii, așa cum face ea, de regulă, s-a lansat într-un delir de manipulare grosolană a opiniei publice. Iată cele zece strategii de manipulare prin mass-media. Sau de ce nu îmi iau lumina din presă, pe absolut nici un subiect:
Strategia distragerii atenției. Elementul primordial al controlului social este strategia distragerii atenției, care este de a distrage atenția publicului de la problemele importante și schimbările care urmează să fie decise de elitele politice și economice eden, prin tehnica inundarii sau potopului de distrageri de atenție continue și informații nesemnificative. Strategia de diversiune este, de asemenea, esențială pentru a împiedica publicul să fie interesat de perspective esențiale în știință, economie, psihologie, neurobiologie și cibernetică. Atenția publicului este distrasă de la adevăratele probleme sociale, ținută captivă de probleme care nu contează cu adevărat. „Ține publicul ocupat, ocupat, ocupat, fără timp de gândire, înapoi la fermă ca celelalte animale” (citat din „Arme tăcute pentru războaie liniștite”).
Creează probleme și apoi oferă soluții. Această metodă este denumită și „soluție de reacție la probleme”. Se creează o problemă, o „situație” care se așteaptă să provoace un anumit răspuns public, pentru ca acesta să fie imboldul acțiunii pe care o doriți acceptată. De exemplu: să conteste sau să escaladeze violența în orașe, să organizeze atacuri sângeroase cu scopul ca publicul să fie cel care să ceară legi și politici de securitate în detrimentul libertății. Sau: crearea unei crize economice pentru a-i determina pe oameni să accepte erodarea drepturilor sociale și desființarea serviciilor publice, ca pe un rău necesar.
Strategia mediocrității. Pentru ca oamenii să accepte o măsură inacceptabilă, este suficient să o aplici treptat, cu picătura, pe parcursul mai multor ani. Așa s-au implementat condițiile socio-economice radical noi (neoliberalism), în deceniile anilor 80 și 90: stat minim, privatizare, precaritate, șomaj în masă, salarii care nu au un venit decent sunt garantate cinstit, deci multe schimbări care ar fi declanșat o revoluție dacă s-ar fi aplicat deodată.
Strategia de amânare. Un alt mod de a pune în aplicare o decizie nepopulară este de a o marca ca „dureroasă și necesară” pentru a obține acceptarea publicului pentru utilizarea viitoare. E mai ușor să accepți o viitoare victimă decât una imediată. În primul rând, pentru că efortul nu este la fel de mare. În al doilea rând, pentru că publicul, masele, tind întotdeauna să spere naiv că „mâine totul va fi mai bine” și că pierderile necesare ar putea fi evitate. Dă publicului mai mult timp să se adapteze la gândurile schimbării și să se resemneze să accepte asta când va veni momentul.
Vorbiți publicului ca și cum v-ați adresa unor copii. Majoritatea reclamelor vizează discursul de uz public larg, argumente, personaje și un ton deosebit de copilăresc care adesea se învecinează cu slăbiciune ca și când spectatorul ar fi o creatură de câțiva ani. Cu cât încerci mai mult să înșeli spectatorul, cu atât vei avea tendința de a folosi un ton copilăresc. De ce? De ce? „Dacă cineva se adresează unei persoane ca și cum ar avea 12 ani sau mai puțini, pe baza sugestibilității, va avea, într-o oarecare probabilitate, tendința de a avea un răspuns sau o reacție la fel de puțin critică ca cea a unei persoane de 12 ani sau mai tînără”.
Folosește aspectul emoțional mult mai mult decât reflexia. Exploatarea emoțiilor este o tehnică clasică de a trage o concluzie în analiza rațională și, în cele din urmă, în sensul critic al individului. Mai mult decât atât, prin folosirea registrului emoțional, poți deschide ușa de acces către inconștient pentru a implanta sau injecta idei, dorințe, frici și constrângeri sau induce comportamente.
Ține audiența în ignoranță și mediocritate. Pentru a face publicul incapabil să înțeleagă tehnologiile și metodele folosite pentru controlul și sclavia lor. „Calitatea educației acordate claselor inferioare trebuie să fie cât mai slabă și mediocră, astfel încât distanța ignoranței dintre clasele de jos și clasele superioare să nu poată și să nu fie depășită de clasele de jos”.
Încurajează publicul să se mulțumească cu mediocritatea. Publicul ar trebui să creadă că e la modă să fii prost, vulgar și ignorant…
Consolidează auto-examinarea. Pentru a-l face pe individ să creadă că este singurul vinovat pentru ghinionul său, datorită inteligenței, abilităților sau efortului lor inadecvat. Așadar, în loc să se răscoale împotriva sistemului economic, individul se devalorizează și se învinovățește, ceea ce, la rândul său, creează o datorie auto-indusă.
Cunoașterea oamenilor mai bine decât se cunosc pe ei înșiși. În ultimii 50 de ani, progresul rapid în știință a dus la o decalaj tot mai mare între cunoașterea publică și ceea ce elitele conducătoare dețin și folosesc. Datorită biologiei, neurobiologiei și psihologiei aplicate, „sistemul” are o cunoaștere avansată a oamenilor, atât în forma lor fizică, cât și în cea mentală. Sistemul a reușit să cunoască omul normal mai bine decât se cunoaște el însuși. Asta înseamnă că, în majoritatea cazurilor, sistemul exercită mai mult control și putere asupra individului decât individul asupra lui însuși.
Olivia STEER
ART EMIS ACADEMY