Dan ELIAS
Poziția mea cu privire la ce se petrece în sistemul de sănătate (de parcă ar interesa pe cineva!), se află pe site-ul ziarului. Am scris cu furia neputinței imediat după comunicatul procurorului cu privire la evenimentele de la spitalul pantelimon. Nu are rost să mai adaug ceva în aceeași notă. Rațiunea îmi spune că în curând lucrurile vor reveni în făgașul cunoscut, căci nimeni nu dorește și nici nu are curajul să dărâme cuibul de viespi. (Interesantă este etimologia, apropo de cazul în sine: din latinescul „vespis – vespa”, adică „femeie rea”! Să nu-mi spuneți că o nevinovată etimologie atentează la statutul femeii, că iar mi se urcă la cap!)
În această cheie, e clar că ne zbatem în pustiu. Cei care ar fi putut de mult să pună bazele unui sistem de sănătate îndreptat spre pacient (și nu spre „măria-sa doctorul”) nici nu au făcut-o și nici nu au de gând, dintr-un motiv foarte simplu: nu se pricep și nu-i interesează. Același lucru se petrece și în învățământ și în justiție. Aceste trei sisteme esențiale pentru cetățean sunt controlate din interiorul lor. Așa-zisele organisme „de specialitate” au un singur rol, acela de a-i apăra de noi. Iar noi rămânem frumoșii „mâncători de c..t”, așa cum a reieșit din discuțiile telefonice ale unei doctorițe de la pantelimon. Nu vă revoltați. Asta este realitatea percepută de ei. Și a lor o bate pe a noastră!
Vă mai spun doar atât: nu vă faceți iluzii! Ba, chiar aș zice să vă îngrijorați un pic, așa, prin punctele esențiale, căci în curând vom ajunge tot la mâna lor. Pregătiți-vă cu răbdare, cu umilință și cu punga mai plina decât până acum. Vom suporta pedeapsa stăpânilor, căci am fost obraznici. La ei nu se pune.
Pe mine mă încălzește un singur lucru: faptul că sunt și mai maneliști decât noi! Au ales banii, lanțurile și puterea și nici nu știu ce-au pierdut.