Joi, 14 noiembrie, în cadrul proiectului UNESCO dedicat organizării evenimentelor care promovează păstrarea patrimoniului imaterial din România, Biblioteca Comunală Mihail Kogălniceanu Ialomița, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Ștefan Bănulescu” Ialomița, a organizat șezătoarea numită „Luminițe de Brumar”.
Șezătoarea a reunit oameni ai satului, așa cum făceau și bunicii noștri, care au transmis generațiilor mai tinere obiceiurile de odinioară. De asemenea, prin ”Luminițe de brumar” s-a cinstit și ”Intrarea în biserică Maicii Domnului”, numită și ”Sărbătoarea Luminii”.
Venirea iernii era un motiv în plus de reunire a familiei, de obicei într-o singură cameră unde exista sobă cu plită și cuptor specific zonei, folosită atât la gătit cât și la încălzirea caselor. De aici căldura sufletească a acestui popor, care de-a lungul secolelor și-a păstrat cu sfințenie obiceiurile și de aceea este și de datoria noastră să ducem mai departe și să nu lăsăm să piară ceea ce ne definește ca neam.
Am spicuit câte ceva din dialogurile cu participantele la șezătoare.
Toader Stana, pe care tot satul o știe de… Nuța!
– Ăsta, din stânga dumneavoastră, ce este?
– Rășchitor! Dar nu este al meu, ăsta e doar de… decor. Eu croșetez aceste jucării. Multe le-am trimis la Brașov, acolo am fata și ea mi le dă pe acolo. Și pe aici prin sat am dat…
– Și la Brașov, fata le vinde?
– Da! Merge!
– Și, de ce numai jucării?
– Pentru că astea-mi plac! Am fost învățătoare. Nu am fost calificată, de ce să zic, dar mi-a plăcut să-i bucur pe copii!
Vasilica Ivașcu, împungălind cu acul și îndrăgostită de… Pomul de Crăciun!
– Ce sunt astea?
– Globulețe!
– Din lână!?
-Da, din lână! Pentru copii, ca să le pună în pomul de Crăciun. Până acum le-am făcut cadou copiilor de la noi, dar sper ca anul acesta, dacă le duc în altă parte, să le și vând!
Georgeta Ivașcu și dragostea pentru ia românească.
– Ce însăilați acolo, cu acul acela?
– Ei, nu însăilez! Asta-i o ie! Vreau să fac o ie care să rămână copiilor și nepoților mei.
– Chiar credeți că mai are ia căutare în Ialomița?
– Din păcate, nu! Bunicile noastre, poate, mai făceau, dar eu, cât am căutat, nu am găsit nicio ie de Bărăgan la noi aici. Am înțeles că ar mai fi pe la Vlădeni, pe la Mărculești, dar la noi, aici în zonă, nu. Eu m-am orientat acum la un model interbelic, care mi s-a părut mai interesant, m-a atras pe mine și, poate, peste ani, o să-l regăsim aici în zona noastră.
Luminița Școlaru, cardiganul și … bușii.
– Ăsta-i un șal, nu!
– Da! Iar ăsta este un cardigan! Înainte i se spunea pulovăr, acum îi spune cardigan. Acum îl port eu, dar dacă dorește cineva, cu cea mai mare plăcere mai lucrez. Aici am început un ilic, ceva mai modern, este adevărat.
– Și acum, ce croșetați acolo?
– E ceva minuscul, dar ține cald! Sunt buși! Am o nepoată care are probleme de sănătate și i-am tot făcut și o să-i mai fac.
Așa, ca să ne întoarcem cu toții în timp, de la șezătoarea care n-a fost scurtă, ba dimpotrivă, nu au lipsit gogoșile, plăcintele de brânză și de dovleac și prăjiturele, toate făcute de gospodinele din Mihail Kogălniceanu, nu de la… supermarket.
Mădălina Mariana Moroianu,
bibliotecar Biblioteca Mihai Kogălniceanu