Țara copiilor care fac copii
Stimaţi colegi! Am primit, ca mulți dintre dumneavoastră, scrisoarea emoționantă a Asociației Dream Project, care apără drepturile mamelor minore, din care am aflat că anual aproape 20.000 de adolescente din România devin mame, țara noastră având cel mai mare număr de mame sub 18 ani din Uniunea Europeană. La vârsta la care alte fete de vârsta lor abia simt fiorul primei iubiri și emoțiile vieții de liceu, 20.000 de adolescente dau naștere unor copii, devenind mame. O parte dintre ele își abandonează pruncii, iar celelalte abandonează școala și trăiesc la mila statului și a societății. Toate sunt însă arătate cu degetul, date drept exemplu de “așa nu”, fără însă ca cei din jur să se întrebe dacă nu cumva s-ar fi putut face ceva ca să nu se ajungă aici. Suntem în săptămâna în care am sărbătorit femeia, în special mamele, și cred că este important să ne îndreptăm atenția în mod special spre această categorie stigmatizată de către societate. Evident, ne întrebăm cu toții cum s-a ajuns la astfel de cifre îngrijorătoare. Unii ar spune că de vină ar fi mediul din care provin aceste adolescente – familii dezorganizate ori fără posibilități materiale – , alții susțin că lipsa de educație duce la un număr atât de mare de mame adolescente. Personal, consider că nu există o singură cauză, ci astfel de situații se datorează unui cumul de factori. Ce putem face noi ca legiuitori? Din punctul meu de vedere cred că ar trebui să încurajăm orele de educație sexuală în cadrul opționalului de educație pentru sănătate și a orelor de dirigenție, cu sprijinul psihologilor și a cadrelor medicale specializate. Subiectul este unul sensibil, iar clasa politică a avut un blocaj la acest capitol pentru că a apărut dezbaterea despre diferențele de gen și LGBT. Soluția, în opinia mea, este simplă: avem nevoie de o programă de educație sexuală care să nu conțină astfel de informații sensibile, care susccită opinia publică, ci strict informații, adaptate vârstei elevilor, despre igienă, sănătate, schimbările corporale care apar odată cu vârsta. Pentru că dacă nu începem de undeva, vom rămâne mereu pe locul 1 în aceste statistici dureroase. De asemenea, susțin necesitatea colaborării strânse între părinți, profesori și elevi, precum și implicarea activă a administrației locale, prin serviciul de asistență socială și medicii de familie. Educația nu poate fi făcută doar la școală, ea trebuie continuată și acasă. Iar în comunitățile rurale e important ca statul să acorde sprijin pentru ca adolescentele care provin de aici să poată avea acces la servicii de planning familial și servicii medicale. Însă, fără o strategie complexă multianuală nu vom reuși să schimbăm lucrurile, ci vom continua să numărăm, an de an, copiii care fac copii. Este timpul să luăm problema în mâini și să facem ceva concret pentru ca numărul mamelor minore să scadă. Până la urmă, viitorul nostru depinde de adolescenții de astăzi, iar responsabilitatea noastră este să îi sprijinim și să îi pregătim pentru viață.