Lucrările pentru executarea pasajului de la Drajna vor începe în octombrie

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat în cadrul unei vizite efectuată la șantierul podului peste Dunăre de la Brăila că a fost finalizată proiectarea pasajului de la Drajna și că săptămâna aceasta va fi aprobat proiectul tehnic. Mai mult decât atât, Guvernul va da o hotărâre de expropriere, astfel încât lucrările să înceapă în luna octombrie a acestui an.

(…) Proiectarea pasajului de la Drajna este finalizată, săptămâna viitoare proiectul tehnic va fi aprobat și va fi dată hotărârea de Guvern pentru expropriere, care este pe circuit interministerial. Este vorba despre un drum nou care se află în spatele satului Drajna, paralel cu acel drum existent și unde trebuie expropriate acele terenuri. La acea trecere de cale ferată se pune foarte des bariera și se formează cozi foarte mari, aceasta fiind una dintre cele mai circulate magistrale din România, mai ales vara. Lucrările vor începe în octombrie (…)”, a declarat ministrul Drulă.

Conform caietului de sarcini, termenul de execuție este de 18 luni de la momentul în care se dă ordinul de începere a lucrărilor, iar firma care va efectua lucrarea, ARCADA Company, a mai executat linia de cale ferată Gara de Nord-Aeroport Otopeni și a refăcut sistemul de poduri feroviare de la Fetești- Cernavodă.


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved