Primăria comunei Gheorghe Doja a demarat la jumătatea acestei luni procedurile de implementare a unui proiect de amenajare loc de joacă pentru copii, cu teren de sport, alei și împrejmuire incintă. Proiectul este finanțat cu sprijinul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Ialomița, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală Ialomița.
Perioada de implementare a proiectului este de 5 luni.
„Obiectivul proiectului vizează practicarea activității în aer liber a sportului, realizarea unui loc de joacă și de fitness, precum și înființarea unui teren de fotbal pentru copii. Este un proiect util pentru comunitatea noastră, mai ales pentru copiii de aici care nu au un loc de joacă adecvat, dar și pentru adulții care se pot relaxa în timp ce îi supraveghează pe copii. Avem la dispoziție o suprafață de peste două mii de metri pe care o vom amenaja corespunzător, în sensul că vom avea un teren de fotbal care va putea fi folosit numai de către elevi, foișoare, elemente de joacă pentru copii, aparate de fitness pentru adulți, vom amenaja alei, vom monta băncuțe și vom amplasa un platou pentru evenimente. Mai mult decât atât, vom construi un gard nou în prelungirea celui de la școală și vom demola clădirea școlii vechi pentru care am obținut autorizația de demolare, în locul acesteia urmând să construim o sală de sport cu o capacitate de 102 locuri”, a explicat Ion Curelea, primarul comunei Gheorghe Doja.
Valoarea totală a proiectului este de 524.280,38 lei din care 300 mii lei este contribuția ADI Ialomița, diferența de 224.280,38 lei urmând a fi suportată din bugetul local al comunei Gheorghe Doja.