Dan Elias
Nici nu terminase de respirat ursula după declarația despre știri false și guvernul nostru (vorba vine) îl și trimite pe purtătorul de cuvând să anunțe că site-urile respective vor fi blocate. Așa, mama lor de .. falsificatori! Ce ne trebuie nouă știri din mai multe surse, pe care să le analizăm singuri, mai bine una sănătoasă plătită de voi!
Un tovarăș (nu vă speriați) de scris lansa pe „facebuce” îndemnul patriotico-convulsiv; „Expulzați rușii din Europa!!” În naivitatea mea, am așteptat o rimă, crezând că este vorba doar de poezie. Ceva în genul; „Frunză dulce de metopa/ unde înțărcase popa/ pe dungata antilopa!” Dar, nu! Pentru el, Europa era chiar un spațiu al purificării spirituale, unde numai cei de-un gând cu el aveau voie să se exprime pitagorian, adică să pună întrebări, toți ceilalți doar să asculte dincolo de gardul de sârmă ghimpată. Doar unul a și răspuns, după ce a căutat pe mobil ce semnifică „motopă”; „Blochează-i nenea, pe putiniști, că eu așa le-am făcut. Mama lor de fripturiști!”
Renumitul dirijor rus Valeri Gergiev, despre care se spune că este un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, a fost scos din programul unei serii de concerte la Carnegie Hall din New York, iar filarmonica din Zagreb l-a șters pe Ceaikovski din program. Se aude că Piotr Ilici Ceaikovski a zâmbit trist, spunând doar atât; „A trăi este totuși posibil!” Pe Gergiev l-a afectat mai mult. El este apropiat de Putin, dar de el este și mai apropiată, aproape lipită, pisica lui siameză, pe care asociația „pisici fără frontiere” ar fi exclus-o definitiv și pe bună dreptate din rândurile ei.
Cîțu însuși mână-n luptă împotriva propagandei rusești și cere cna-ului să taie în carne vie! Mă rog, era vorba despre degete și despre limbă, dar tot carne se numește. „Să trăiți, să-mbătrâniți și să ne-o povestiți! Dar cu gândurile ce facem?” „Le… jupuiți! Gând de gând să nu mai văd în jurul meu! Puneți sare și salpetru pe ele așa cum făceau akadienii când cucereau un oraș! Acum, nu știu de unde .. știu eu asta. S-ar putea să fie propaganda editorialistului, dar dacă are efect, băgați mare! Credeți că degeaba m-am întors eu cu pluta pe Dâmbovița, ca Nelson de la Trafalgar?” „Dar, măria ta, Nelson s-a întors mort!” „Ăsta e doar un amănunt. În economia de piață oamenii nu contează; doar banii.”
Trăim o cenzură pentru care ceaușescu ar fi fost invidios, fie că vorbim de pandemia lui pește prăjit, de obrăznicia lui zelenski sau de nebunia lui putin. Avem voie să spunem doar ce ne validează alde ursula, cîțu sau radu tudor. Pentru mine a devenit obositor și plictisitor să mă culc și mă scol cu ursula în brațe! Chiar nu vedeți dezinformările rusești!? Chiar nu simțiți dezinformările unui occident ramolit până la decreptitudine!? Nu vă cred. Cred că vă place. Trăiți războiul altora ca pe o telenovela. Nici măcar nu vreți să vă întrebați dacă nu cumva războiul a fost dorit de toate părțile. Dacă nu cumva el aduce o creștere la bursă. Dacă nu cumva el produce miliarde și miliarde de dolari în buzunarele cui trebuie. Să nu-mi spuneți că ați uitat pandemia și cele o sută douăzeci de milioane de vaccinuri, numai ale noastre! Zelenski cere ca imediat să intre în nato și uie. Ne crede tâmpiți? Putin ne crede tâmpiți? Ursula ne crede tâmpiți? Biden ne crede tâmpiți? Că radu tudor chiar ne crede tâmpiți!
Un război inutil, ce putea fi evitat cu un dram de minte. El nu va duce nicăieri. Imperiile vor rămâne imperii și amărâții, mai amărâți. Altfel spus; bani la bani și păduche la păduche.
De ce nu-i trimitem noi în ucraina pe cîțu, voiculescu, orban și arafat, ca ajutor de urgență, să le organizeze și lor economia și statul!? Să simtă și ei că pericolul rusesc nu este singurul lucru rău ce ți se poate întâmpla. După ăștia nu mai crește nimic. Poți cel mult să aștepți potopul, .. ceea ce și facem.
PS. M-am încadrat? Sunt în marja așteptărilor lui ursula? Și până la urmă fac și eu ce pot; am o vârstă! Doar n-o să-mi tăiați limba pentru asta! Dar dracu’ știe!?