Lucrările de modernizare a Ambulatoriului Spitalului Județean Slobozia au fost finalizate

În urmă cu aproximativ zece luni, Marian Pavel, președintele Consiliului Județean Ialomița, declara privitor la proiectele de investiții promovate în cadrul Spitalului Județean Slobozia: „Sunt astăzi proiecte de investiții de peste două sute de milioane de lei. Proiecte mari. Este reabilitarea incintei spitalului. Cap coadă se schimbă tot, se reașează compartimentele, saloanele din spital, fluxurile din spital. Totul este refăcut de la cărămidă. Apoi, Ambulatoriu și UPU, unde la fel se renovează totul. Este un proiect cu finanțare pe fonduri europene, în care clădirea se va extinde cu încă șase sute de metri și va ajunge la nouă sute de metri pătrați. Un proiect care trebuie finalizat până la sfârșitul acestui an, pentru că vorbim de fonduri europene. Celelalte două proiecte mari, reabilitare Spitalul Județean și construire Bloc Operator sunt finanțate prin programul Național de Dezvoltare Locală și sunt astăzi într-un stadiu de implementare avansat, la spital undeva la 40 la patruzeci la sută, iar la Blocul Operator undeva la 60 la sută. Construcția este deja ridicată, se lucrează la zidărie, după aceea vor începe lucrările de modernizare în interior.

Ei, bine, la începutul acestui an suntem în măsură să venim cu informația că lucrările de modernizare a Ambulatoriului Spitalului Județean Slobozia s-au terminat! Urmează recepția, după care clădirea va fi dată în folosință!

PS. Detalii privind stadiul celorlalte proiecte la acest moment vă vom furniza într-unul din viitoarele numere ale ziarului nostru.


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved