Sâmbătă, 18 iunie 2022, a avut loc lansarea Asociației „Daniil”, la Centrul Cultural „Ionel Perlea” din Slobozia, în prezența unui public select, alcătuit din profesori, elevi și oameni de cultură.
Avându-l ca patron spiritual pe Sfântul Daniil Sihastrul și sub mottoul „Fără istorie nu este patrie și fără dragoste de istorie nu poate fi dragoste către patrie”, Asociația își propune conștientizarea și responsabilizarea tinerilor, în special elevi, față de istoria neamului, prin credință, patriotism și susținerea educației formale, non-formale și informale a tinerilor . Pentru atingerea acestui deziderat, Asociația are în vedere realizarea unor activități concrete, printre care: simpozioane, mese rotunde, tabere, excursii și drumeții, activități after-school, cosiliere și consultanță pentru părinți, proiecte comune cu instituții de cultură, editarea de lucrări culturale și educative, atragerea de resurse financiare sau de altă natură pentru susținerea acestor activități.
Iată câteva dintre argumentele vorbitorilor la întâlnirea de lansare:
„Sfinții ar trebui să fie modele pentru tineri.”
„Când ne pierdem trecutul, ne pierdem pe noi.”
„Istoria ne responsabilizează, dar ne dă și forță.”
„Nu există identificare istorică fără identificare spirituală.”
„Nu poți iubi alte neamuri, dacă nu îți iubești propriul neam.”
„Abordarea istoriei trebuie făcută transdisciplinar.”
Având ca membri profesori de istorie, dar și alte categorii profesionale, toți fiind uniți de dragostea de țară și neam și de dorința de a insufla valorile autentice tinerei generații, Asociația „Daniil” se dorește a fi „o voce care îmbărbătează în încercările vremurilor, pornind de la pilda înaintașilor.”
Felicitări și succes!
Florentina Loredana Dalian
Slobozia, 18 iunie 2022