Lansarea albumului „Urziceni Inedit”

O istorie în imagini fotografice a Urziceniului

Vineri, 16 septembrie, întâlnire de suflet în foaierul Casei de Cultură Urziceni prilejuită de lansarea albumului „Urziceni Inedit”, o carte editată în condiții grafice de excepție, cum nu putea fi altfel dacă avem în vedere că este o ediție îngrijită (puțin spus) de graficianul Nicolae Petrache. Este „o istorie în imagini fotografice a municipiului Urziceni”, este rezultatul primelor două ediții ale concursului „Urziceni Inedit” inițiat în urmă cu trei ani de autorul acestei lucrări pe facebook. Dar, cum nimeni nu poate vorbi mai bine decât „vinovatul” acestei isprăvi, să-l lăsăm pe Nicolae Petrache să ne povestească istoria albumului.

Nicolae Petrache: „Eu mi-am făcut datoria. Am trimis o invitație generală și i-am rugat în special pe cei care au fotografii pentru albumul „Urziceni Inedit” să participe la această lansare. Este cineva în sală care nu are facebook? Nimeni? Ei, bine, eu nu am avut facebook, considerând că nu este de mine. Un prieten de la Gorj îmi spune că: „Uite, o lucrare de-a mea a ajuns într-un loc acolo pe facebook, de acolo s-a mutat în alt loc și într-o săptămână a avut câteva mii de vizualizări. Asta trebuie să faci ca artist, să vadă cât mai multă lume”. Eu am ziz nu, nu, nu! Înainte de pandemie, luând legătura cu prietenul nostru Marius Stan, mi-a spus că are o pagină pe facebook și acum are 18 mii de vizitatori. M-a „îmbrobodit” și… m-a convins. Atunci am înțeles ce înseamnă facebook și am înființat pagina „Urziceni inedit”. N-am crezut că va avea atât de mare priză la publicul urzicenean. Din fericire, primul care a reacționat a fost Ion Mitrea, prietenul meu Jan, care a venit cu un stik și mi-a adus o sumedenie de fotografii. De fapt, are acasă un sac de filme care așteaptă să fie valorificate. Am făcut un regulament, nu știu câți au citit acel regulament, dar au început să apară fotografii. A mai apărut un domn, Ilie Constrantin. A venit cu niște fotografii extraordinare. Și, dintr-o dată, apar pe mail alte fotografii extraordinare, de la doamna Lili Balcabn. Am zis că am dat lovitura cu aceste fotografii, eram convins că va lua amploare concursul. Aveam în cont o mie de lei și am pus niște premii. Primesc un alt mail, în care cineva îmi spune că vrea să sponsorizeze concursul.

Și am scos cu acei bani un catalog la prima ediție a concursului, în 2020. A prins foarte bine. Nu credeam atunci că vom ajunge la acest album. În sfârșit, prima ediție s-a încheiat cu o expoziție frumoasă. Am reluat concursul în 2021, dar fără premii. Au apărut alte lucrări interesante. Aici mă refer la doamna Camelia Gârlașiu, fotografii legate de copilărie și adolescență, de la doamna Margareta Ostafie, de la domnul Puiu Alexandrescu, de la Adrian Romulus Alexandrescu, Alice Elena Ghiu, Alin Laurențiu Barbi, Ana Ernst, Ana Maria Ivănescu, Bianca Micu, Constamntin Tănase, Cosmin Rădulescu, Cristian Bîrlodeanu, Cristian Dumitrescu, Cristina Andrei, Dan Banu, Dan Mirea, Dan Octavian Alexandrescu, Daniel Rădoi, Dorina Mihăilă, Dumitru Răducu, Emil Luca, Eugen Stancu, Florența Călin, Gabriel Pletea, George Cristian Cocoș, George Gavrilă, Georgeta Daniel, Georgeta Mihalache, Geuța Andrei, Gheorghe Dobre, Gheorghe Iorga, Gigel Preda, Gigi Călinescu, Gigi Deliu, Gigi Manole, Grigore Vasilescu, Ioana Panait, Iolanda Aura Pârvu, Ion Radu, Ion Văduca, Ionel Ion, Iulia Constantin, Iulian Filip, Lăcărmioara Grigoriu, Lucian Bogdănescu, Marian Dumbravă, Marian Gheorghe, Marian Nicolescu, Marian Stan, Mariano Tosseli Stan, Marin Călin, Mădălina Răduc, Mihaela Ghițeanu, Mihaela Stoian Babiuc, Mihai Ghinea, Mihăiță Stoica, Mimi Mihahachi, Mircea Tabarcea, Nicolae Bîrlodeanu, Nicolae Ionescu, Nicoleta Gheorghe, Nina Hrișcu, Octavian Man, Ramona Grosu, Răzvan Ion Nicolae, Sorina Georgiana Hodor, Stan Tache, Ștefania Zbârnea, Titi Damian, Valentina Ionescu, Vasile Rubinceanu, Viorica Mușătoiu, Virgil Dan Cornoavă, Virgil Motoi, dar și fotografii din colecția celebrului fotograf Costică Axinte din Slobozia sau a lui Miti Câmpeanu, fotoreporter al ziarului Tribuna Ialomiței. Acest album este realizat cu sprijinul societății comerciale Salubritate Urziceni. Da, acest album nu ar fi apărut fără un om pe carel-l respect foarte mult, domnul Ionel Anca, care a insitat foarte mult să termin această lucrare pentru a fi trimisă la tipar. Și, vă rog să mă credeți, nu a costat puțin.”

Și, cum modestia face casă buna cu Nicu Petrache, acesta ne-a vorbit despre toate și despre toți, numai despre el nu. Au făcut-o, prin intervenții scurte, prietenii săi aflați în sală. Ne-am oprit doar la două.

Lili Balcan: Nicu, este un lucru nemaipomeni că ai făcut acest album, această monografie în imagini a Urziceniului, pentru că numai astfel dăinuie acest oraș și lumea aceasta care a dispărut. Nu poate să dăinuie și să intre în nemurire decât scriind despre ea sau prin fotografii. Numai așa o lume dispărută se menține. Nu prin vorbe, deci, scrii, povestești sau fotografiezi. E cam același lucru. Și cu aceasta, orașul nostru, târgușorul ăsta, care a avut o mică istorie, va rămâne și acest lucru contează. Eu, v-am trimis imagini cu negustorimea, cu profesorii, cu Leon Dinulescu, care a fost director de școală acum o sută și ceva de ani, cu bătrâni… Dar, nu este în album bunicul și cu bunica! A fost în ecpoziție, dar în album nu este! O să mai faci unul, să-i văd și eu. Da, în album sunt oameni care au fost și pentru care trebuie să avem o considerație deosebită, săniile care circulau iarna prin Urziceni, vă dați seama ce parfum de tîrg avea, ce frumos era când ningea și să urci în așa sanie cu blănuri, îți dai seama că nu oricine a trăit în Urziceni, ci în spatele acelor volane și acelor danteluri nu stătea chiar oricine, ci ca în fiecare an să te duci de 1 Mai la pădure cu papion și doamnele cu pălărie și cu volane și nu mai știu cu ce mănuși, însemna că aveam stofă în noi! Aveam o mică nobilime, doamnele știau să cânte la pian, știau să spună poezii, deci era o lume cultivată. Și toate astea spun ceva despre orășeșul ăsta al nostru, cu un farmec… aparte! Ai făcut un lucru minunat, Nicu!

Alexandru Buleandră: În timpurile actuale, mai dinamice, cu o percepție în continuă schimbare, necunoscută pentru noi generațiile mai tinere, imaginea este cea care perforează orice blindaj. Prin această lucrare s-a realizat o imagine care are și somptuozitate și greutate istorică, dar în același timp merge direct la sufletul omului. După începutul cu fotografiile de epocă, și vreau să vă spun că prima fotografie este cea făcută de un primar excepțional din Urziceni, venit din București, notar cu studii la facultatea din București, a ajuns senator, Ranitescu, care, atras de bani în Urziceni ca notar, s-a stabilit aici, s-a îndrăgostit, s-a căsătorit, a avut copii, cânta la pian și atunci a făcut această fotografie, prima din album, care este cea mai veche deocamdată. Cartea domnului Petrache are o respirație care se modifică cu fiecare pagină, de la pagina cu istorie, pe care o amintea Lili, când se intră în orașul nou despre care vorbea domnul Alexandrescu, deschis de Ferite și de epoca de investiții, inclusiv această casă de cultură, e o altă respirație și domnul Jan Mitrea aduce, prin acel cumul de fotografii, o imagine excepținală. Ce am mai remarcat este participarea deosebită a unui numeros public din Urziceni. Este o carte a colectivității urzicenene reprezentate de un eșantion din toate generațiile. Această participare cunoscută de domnul Petrache pe facebook și transpusă în grafică în ritmicitatea acestor fotografii. De ce să-i spunem o monografie? Păi, sunt imagini de istorie, costumație, obiceiuri, cultură și așa mai departe, dar, vin elementele acestea de… sutimi, pe care numai fotografia le aduce. Sunt în această carte sentimente care s-au acumulat, este o imagine vie care va rămâne prin această grafică în care ne recunoaștem. Ne recunoaștem vârsta, ne recunoaștem orașul, ne recunoaștem strămoșii. Toate acestea sunt o bucurie a sufletului.

Nicolae TACHE