La Reviga, premise încurajatoare pentru dezvoltarea celor patru sate ale comunei

Nițu Barbu este primar la Reviga de mai bine de cinci ani.

Tot de atunci lucrează la dezvoltarea comunității pe care a fost mandatat să o conducă și spune că nu i-a fost ușor deloc, mai ales că la început a preluat o Primărie cu o datorie foarte mare, pe care a fost nevoit să o achite pentru a-și putea implementa proiectele. Are planuri normale pentru o localitate rămasă cu mult în urmă, dar privește în perspectivă și cu mult optimism fiecare investiție pe care gândește să o facă.

  • Domnule primar, ați câștigat al doilea mandat de edil în fruntea acestei localități, semn că oamenii sunt mulțumiți de ceea ce ați făcut și vreți să faceți pentru ei. Creionați-ne și nouă cel mai important proiect derulat în mandatul dumneavoastră…

  • Am avut în derulare un proiecte de extindere a rețelei de canalizare în comuna Reviga, care a fost finalizat la sfârșitul anului trecut. Am făcut recepția lucrării, iar ulterior le-am trimis notificări și somații cetățenilor pentru a se racorda la canalizare. Sperăm ca în viitorul apropiat să fie toți abonați.

  • Ați spus că le-ați trimis somații. Îi obligați să se racordeze la canalizare?

  • Reprezentanții Gărzii de Mediu care au venit în control ne-au lăsat această măsură, iar noi trebuie să găsim soluția cea mai potrivită de a-i racorda la canalizare, contra cost, evident, pentru că un proiect implementat trebuie să aibă și utilitate. Într-un fel sunt obligați, pentru că sunt racordați și la rețeaua de apă sau au o altă sursă și atunci apa aceea o deversează undeva.

  • Din numărul total de gospodării din satul Reviga, câte sunt racordate la canalizare până în acest moment?

  • Avem peste 1.200 de gospodării, dar nu toată lumea are condițiile necesare în propria locuință pentru a beneficia de apă și canalizare. Încă mai exista toaleta în spatele curții, încă nu au bucătării cu apă curentă și atunci este destul de greu să-i convingem să se racordeze la aceste rețele. În total sunt 50 de gospodării racordate la canalizare. A fost și o perioadă grea de iarnă, când nu s-au făcut lucrări, dar acum se merge din casă în casă pentru a evalua situația. Avem cămine de legătură din 50 în 50 de metri, pe ambele părți, pentru că, inițial, proiectul a fost realizat doar pentru o latură a drumului și ne-a fost foarte greu să facem traversările. Mai mult decât atât, racordarea la rețea implică și costuri, undeva la 1.500-2.000 de lei.

  • Ce veți face cu cei care nu au condiții? Cum îi veți obliga?

  • Încă nu știm cum vom proceda, pentru că este diferit de rețeaua de apă care le este mult mai necesară. Noi sperăm ca oamenii să înțeleagă, pentru că este o problemă reală. Am avut discuții cu ei, dar ridică din umeri pentru că nu pot racorda toaleta din curte la rețea. Sunt mulți tineri care se mută de la oraș la țară și atunci vor alte condiții de viață, pentru că sunt obișnuiți altfel.

  • Rețeaua de canalizare ați construit-o pentru crearea unor condiții viitoare pentru tinerii care se vor muta la dumneavoastră în localitate? Adică ați creat, în perspectiva unei eventuale repopulări a comunei, condiții decente și civilizate de viață…

  • Da, creăm facilități de infrastructură, și nu numai, pentru cei care aleg să rămână și să locuiască în continuare aici, în satele noastre, dar și pentru cei care ar vrea să se mute la noi sau care se reîntorc în locurile natale. Unei persoane de peste 80 de ani nu-i poți impune să-și mute toaleta din curte, mai ales că și veniturile sunt destul de reduse. Nu știm încă finalul, dar, pe viitor poate lucrurile vor intra în normal.

  • Care este valoarea acestei investiții?

  • Proiectul a fost unul integrat, în prima fază pe PNDR, prin Măsura 3.2.2, în valoare de 3,2 milioane de euro și care a însemnat construire grădiniță în Reviga, un inel de canalizare de un kilometru, o stație de epurare și una de retenție. În cadrul aceluiași proiect s-au mai asfaltat două străzi în lungime de 400 de metri. Prin PNDL 2 am primit o finanțare de 50 de miliarde lei cu ajutorul căreia am finalizat extinderea rețelei de canalizare la nivelul întregii localități, cu excepția câtorva gospodării care au rămas pentru un nou proiect.

  • Ce alte proiecte mai aveți în derulare?

  • Mai avem prin PNDL 2 un alt proiect care se derulează la nivelul comunității noastre și care privește modernizarea drumurilor prin asfaltare. În cele patru sate mai avem o lungime de 7 km din care s-au reabilitat doar 2 km în 2020. Suntem în proceduri cu firma care a câștigat licitația, o societate din Prahova care nu a respectat graficul de lucrări. La sfârșitul anului precedent am încheiat un act adițional la contract pentru că ieșiseră din perioada contractuală și am încercat pe toate căile să-i determinăm să încheie lucrarea. Satul Reviga cuprinde cea mai mare pondere în ceea ce privește numărul de kilometri, dar lucrarea trebuie finalizată cu tot ce înseamnă podețe, amenajarea canalelor de colectare a apelor pluviale, etc. Valoarea în acest caz este de 70 de miliarde de lei, iar partea noastră de cofinanțare a fost utilă pentru întocmirea documentației. Am mai depus la CNI o solicitare pentru finanțarea asfaltării pentru alți 20 km de drumuri locale pentru care sperăm să primim finanțare. De asemenea, mai avem un proiect comun, pe care sperăm să ajungem în faza de a-l vedea implementat, de aducțiune gaze, proiect în parteneriat cu localitățile Traian, Grivița, Miloșești, Reviga, Cocora și Colelia. Se tot vorbește despre această facilitate de care sperăm să ajungem să beneficiem și noi.

  • A avut loc sesiunea de depunere a proiectelor la ADI Ialomița. Ați depus vreun proiect?

  • Da, din fericire am fost la 11-lea depunător pentru modernizarea iluminatului public, pentru că, de când am venit la Primărie, mă străduiesc să fac ceva pentru oamenii de aici. Aria de acoperire este foarte mare și trebuie să o luăm treptat. Inițial am înlocuit becurile clasice cu unele pe led și am reușit astfel să acoperim zonele vulnerabile. Mai avem și proiecte mai mici, dar care sunt la fel de importante. La Școala Gimnazială Reviga vrem să amenajăm grupuri sanitare interioare, pentru care am obținut avizul de la ISU și avem și bani în buget, astfel că vom da drumul la lucrare.

  • Reviga mai are trei sate aparținătoare. În care dintre ele ați făcut cele mai puține investiții?

  • Nu am făcut diferențe, pentru că ar fi însemnat să fac diferențe între oameni, motiv pentru care atunci când am făcut sau modernizat un parc, de exemplu, am făcut și în Crunți, și în Mircea cel Bătrân. La Rovine există un parc mare, frumos. Pe mandatul meu s-a finalizat rețeaua de alimentare cu apă în satele Mircea și Rovine, pentru că în Crunți era în momentul în care am venit la Primărie. Acum mă lupt cu realizarea canalizării pentru Rovine și Mircea cel Bătrân, la Crunți fiind mult mai greu, pentru că acolo numărul acestora este în scădere, undeva la 400 de gospodării cu populație destul de îmbătrânită. Dar sigur vom identifica și pentru acolo o soluție de introducere a rețelei de canalizare, pentru că și ei sunt cetățeni ai comunei, plătitori de taxe și impozite. Mai sunt foarte multe de rezolvat și asta pentru că sunt patru sate și, în prezent, în Rovine de exemplu, sunt drumuri care nu mai sunt bine acoperite de piatră. Sper ca în viitorul apropiat să le aduc la un alt nivel.

  • Reușiți să rezolvați în acest mandat o parte a problemelor cu care vă confruntați?

  • În primul mandat, începutul a fost foarte greu, pentru că, după cum știți, atunci când am preluat mandatul am găsit un credit aici care a trebuit returnat și au fost mulți bani, nu a fost ușor. Am strâns banii, am și experiență și vreau să fac pentru comunitate ceea ce este util, ceea ce le trebuie și au nevoie! Da, eu sunt convins că în acest al doilea mandat vor fi rezolvate multe din așteptările locuitorilor din cele patru sate ale comunei, premisele fiind încurajatoare, pentru că pornim cu un excedent de 18 miliarde de lei pe care i-am împărțit pe proiecte, ulterior am mai primit și de la Consiliul Județean aproximativ 5 miliarde de lei. Este adevărat, n-am mai primit fonduri pentru drumul comunal, dar vom căuta soluții.

  • Am înțeles că a crescut gradul de colectare a taxelor și impozitelor…

  • Da, de la 30-40 la sută am ajuns la 80 la sută, folosindu-ne și de pârghiile legale, cu eșalonare la plată, cu executare, dar nu suntem absurzi și oamenii trebuie să înțeleagă că este necesar să-și achite dările, pentru a se putea realiza ceva în comuna noastră. Mai mult decât atât, acest aspect ne obligă să avem grijă ca banii pe care îi încasăm să-i folosim așa cum trebuie.

  • Îmi povestea un localnic că v-ați implicat să le găsiți oamenilor locuri de muncă, că i-ați îndemnat să lucreze pentru a-și crește singuri nivelul de trai…

  • Aceasta este una dintre marile mele satisfacții de când sunt primar și se vede în curțile lor că și-au construit diverse anexe, trotuare, și-au cumpărat mașini, și-au amenajat casele la exterior. A mai fost și partea cu infrastructura de drumuri, care le-a permis angajatorilor accesul facil pentru asigurarea ransportului navetiștilor. Încerc să fac cât de mult pot în folosul cetățenilor acestei comunități, care m-au ales să-i reprezint. Așa cum ați spus, oamenii au văzut că am mișcat lucrurile și atunci mi-au mai acordat încă o dată încrederea lor și n-aș vrea să-i dezamăgesc. Este nevoie de foarte multă muncă, de implicare, serioazitate și responsabilitate în tot ce facem, dar sunt sigur că putem crește ca și localitate din multe puncte de vedere.

Petronela MOROIANU


Copyright 2020 - Global Marketing - All Rights Reserved                                                                                   Politica cookie                          Politica de confidentialitate