Șușaneaua este un spectacol improvizat și de slabă factură artistică, atât în privința programului cât și a interpretării în scopul obținerii unei maxime audiențe dar și a unor venituri. Kitsch este un termen care denotă stil de prost gust, cu diletantism artistic. Criticul Marin –Marian Bălașa este de părere că kitsch-ul este cea mai largă categorie sau gen artistic, reprezentând arta simplificată ieftin și adesea produsă în serie, care apelează cu stridență, artificiu, zgomot și pompă pentru a reține atenția, pentru a zgâlțâi simțul, pentru a satisface fără probleme și consecințe, pentru a fi fără prea multă bătaie de cap sau filozofie.
Am asistat la sfîrșit de an la un post de televiziune la falsări grosolane cântate de cei care s-au dat în „stambă” într-o îngrămădeală de nedescris. Așezați în picioare pe două sau trei rânduri, fiecare încerca să se etaleze pentru a ieși la rampă. Unul cânta în față, alta dansa cu despărțitura rochiei fâlfâind imaginea, altul era pupat pe chelie fără mască de o fătucă. Zornăit din burduf de acordeon ca dintr-un buhai, zgomot de clarinet și rupere de arcuș de mama focului pe vioara lui Jimblaru din Țăndărei. Și tot timpul, pentru a primi Valul 5 al pandemiei, asistam la un funduleț de fată zvăpăiată îmbrăcată în negru cu rochia despicată pe picior care ardea podeaua de sărea tot covidul din ea. Liderul AUR George Simion, Rareș Bogdan, Cozmin Gușă, Victor Ciutacu, Virgil Guran, Petre Roman, Vali Vijelie, Jean de la Craiova, Medicul Monica Pop, Oana Lovrin, Codruța Cerva, generalul avocat Pavel Abraham, fostul ministru de interne Traian Igaș și nelipsitul Gelu Vișan, înlocuitorul de bază al lui Tinel Gheorghe (care anul trecut a stat ascuns tot timpul) care după ce Băsescu l-a degradat din infanterist și servantul lui ani de zile iată-l devenit peste noapte analist politic priceput permanent la toate, asemeni lui Tinel cu urlete, contraziceri și cică „are dovezi”. Normal, trebuie să câștige și el un ban. A mimat tot timpul din buze, cântând din trombonul burții lansată la vedere, falsul și stridentul zgâriind urechile.
Nu a lipsit nici nelipsita din dezbaterile programate seară de seară privind pensiile, doamna inginer Dorina Barcari, care aplica majorările cântând într-un Re-Pejor după o foaie de hârtie compensată. „Mai stai, mai stai, dă-mi sărutul tău” și „Vreau să fiu cu tine, dacă vrei” se auzea falsul din batista parfumată la Bruxelles a lui Rareș Bogdan.
Altă ființă striga că i „s-a dat toată viața peste cap” (iar nouă toată noaptea) în timp ce altul urla răgușit „strigă cu mine, strigă cu mine”. A mai apărut și una cu o tigaie strigând să o luăm de coadă. Tigaia, nu pe ea.
Și în momente dedicate profesioniștilor apar Saveta Bogdan, Mihai Trăistariu, Gheorghe Turda sau Maria Cârneci. Nu le contestăm calitățile vocale, dar să nu se mai implice în vreun astfel de simulacru al expresiei artistice care prin esența sa ca un surogat poate deveni un instrument de manipulare a artei. De altfel, aproape invariabil, când arta și banii se întâlnesc în același context există o oarecare ezitare, o jenă care planează diafan, care traduce ambiguitatea unei percepții naive, deformate și dăunătoare despre munca artiștilor, arta de dragul artei. Profesioniștii preferă să meargă unde sunt chemați, să plece cu banii în buzunar, dar în mod sigur copleșiți de o tristețe existențială și cu sentimentul că ar trebui să se lase de meserie. Din aceste spectacole se inspiră nu o dată și multe așezăminte culturale. Din asemenea spectacole de prost gust se nasc pițipoancele, cocalarii, parveniții și demagogii, iar în final ajungem să ne întoarcem la peștele de sticlă așezat frumos pe televizor.
Gheorghe Marinel