Muzeul Naţional al Agriculturii prezintă:
Istoria topoarelor
Topoarele au fost, inițial, unelte confecționate din piatră, numite și topoare de mână. Acestea nu aveau mâner, ci erau alcătuite doar din capul de topor, care era realizat din silex sau din piatră cioplită. Aceste tipuri de topoare datează din epoca de piatră și demonstrează iscusința și răbdarea oamenilor din acea perioadă. Utilizarea precisă a acestor obiecte nu se cunoaște, însă, deoarece ele serveau mai multor scopuri.
Muchia ascuțită a topoarelor de mână se presupune că servea pentru tăierea pieilor groase de mamut lânos, dar și pentru a răzui, a bate sau pentru a fi aruncate în luptă împotriva adversarilor din alt trib sau chiar intertribal, pentru câștigarea statutului de conducător sau de mascul alfa. Există o ipoteză ca toporul de mână să fi fost prima unealtă universală din istoria omenirii. Acum aproximativ 40.000 de ani, în perioada Paleoliticului Superior, oamenii fixau o piatră ascuțită pe o bucată de lemn cu ajutorul unor tendoane din coajă de copac sau de origine animală, iar alteori foloseau coarne de animale pe post de suport de susținere a toporului.
În timp, oamenii au observat că mânerul absoarbe din puterea impactului din timpul lovirii și diminuează distrugerea prematură a toporului, prin ciobirea pietrelor din care era confecționat sau rănirea omului care se folosea de această unealtă preistorică. Această invenție a omului, denumită și secure, este un topor de dimensiuni mai mari, fiind deseori folosit pentru prelucrarea lemnului. La sfârșitul Paleoliticului, topoarele au început să fie realizate din cupru sau dintr-un amestec de cupru și arsen. Acestea erau plate, cu mâner și se asemănau cu predecesoarele lor. Topoarele au continuat să fie realizate în această manieră odată cu introducerea metalurgiei bronzului. Ulterior, s-a schimbat și modalitatea de prindere a cozii toporului, iar toporul a început să fie realizat din fier, bronz sau oțel.
În timp ce un topor normal dobora un copac prin lovire perpendiculară în fibrele lemnoase ale trunchiului de copac, iar cel folosit pentru despicat lovește paralel cu fibrele copacului. Toporul de despicat avea tăișul tocit, iar numai capul cântărea în jur de 4 kg și, de multe ori, doar greutatea loviturii despica o bucată de lemn de-a lungul fibrelor lemnoase. Topoarele au mai fost folosite și pentru modelarea lemnului, ca arme de luptă sau ca simboluri ceremoniale sau heraldice. Chiar și în zilele noastre, topoarele au rămas unelte de neînlocuit în multe domenii și continuă să dețină multe funcționalități.
Vă prezentăm o piesă din colecția de unelte de tâmplărie a Muzeului Național al Agriculturii. Este o bardă de mână dreaptă, care provine din localitatea Băicoi, județul Prahova. Unicitatea acesteia este scoasă în evidență de existența pe lamă a unor ornamente executate cu multă trudă și talent, cu dalta și preduceaua, realizându-se astfel însemne cu linii dispuse în grilaj și cerculețe. Această piesă a fost produsă într-un atelier rural, pe la jumătatea secolului al XIX-lea, și este confecționată din oțel procesat la cald. Vă așteptăm să vedeți și alte elemente unicat din colecția de tâmplărie a Muzeului Național al Agriculturii, în expoziția de bază „La pas prin lumea satului”.
Muzeograf Marian Ion
Foto: Elena Slujitoru