Muzeul Naţional al Agriculturii prezintă:
ISTORIA COASEI
Coasa este un instrument manual folosit pentru a tăia iarba sau pentru a secera culturile de păioase. Coasa este formată dintr-o coadă de lemn de esență tare, de aproximativ 1,50-1,70 metri, care poate fi dreaptă sau în formă de ,,S”, are la jumătatea ei un mâner mic, folosit pentru susținere, numit ,,copărâie”. La capătul de jos al cozii de lemn se află montată o lamă metalică, din oțel maleabil, curbată și foarte ascuțită pe una dintre părți, care, în cele mai multe cazuri, are lungimea de aproximativ 60-90 cm.
Conform dicționarului de antichități grecești și romane al lui Sir William Smith, coasa, cunoscută în latină sub denumirea de ,,falx foenaria”, denumire tradusă din latină ca ,,opus al secerei”, a fost folosită și de către romani ca armă de luptă. În mitologia multor popoare, secera și, mai apoi, coasa erau și sunt asociate cu simbolismul morții, deoarece ambele au rolul de a reteza tot ce este viu. Cele două instrumente apar și în reprezentările zeului grec Saturn, ca semn al puterii divine care oricând putea risipi iluziile muritorilor.
Din cercetări istorice, se presupune că primele coase au apărut în perioada de înflorire a epocii fierului, deci în secolul al IV-lea Î.Hr. În anul 2009, s-a descoperit, în Franța, o lamă de coasă de pe vremea galilor, datată încă din secolul al III-lea Î.Hr. Cu toate acestea, dovezile arheologice arată că de-abia mai târziu, în secolul al IV-lea, coasa a înlocuit secera. În secolul al XIX-lea, coasa a fost treptat înlocuită de unelte de cosit trase de cai sau mecanizate, trase de tractoare, pentru ca apoi să apară combina de secerat, brevetată în anul 1834, în America.
Cu toate acestea, coasa a rămas, în multe zone ale țării noastre și, de ce nu, ale Europei și ale Asiei, un instrument folosit frecvent, în special în zonele de șes sau zonele submontane, unde sunt fânețe. În România zilelor noastre, coasa este un instrument încă folosit. Ca obiect de lucru, coasa este acționată cu ambele mâini, ceea ce permite o retezare mai rapidă a plantelor, în comparație cu secera mică. Pentru a fi folosită, necesita și necesită încă un anumit antrenament pentru persoana care o folosește. Aceasta stă în picioare și se deplasează acționând instrumentul de la stânga la dreapta, într-o mișcare regulată și continuă. La un interval de 15-30 de minute, lama coasei se ascute cu o piatră umedă, de obicei cu o gresie. La terminarea zilei de cosit, ajungând acasă, țăranul sau cosașul trebuia să bată lama cu un ciocan rotund pe o nicovală de mici dimensiuni, fără a insista, pentru a nu afecta, strâmba sau subția suprafața lamei. Baterea coasei este urmată obligatoriu de ascuțirea lamei, care, pentru a se păstra umedă și pentru a avea o mai bună aderență, se ținea într-un suport de zinc, lemn sau corn. Coasa din imagine a fost achiziționată din județul Vrancea, este confecționată artizanal și prezintă un mod special de încrustare a cozii de lemn.
Muzeograf Marian Ion
Foto: Elena Slujitoru