Niciodată!
Ce crud adevăr!
Vom avea nevoie de timp să înțelegem și să ne însușim această de neacceptat idee! Știam că este bolnav și chiar dacă în ultimile noastre întâlniri îmi vorbea mai mult despre nepoate, nepot, soție, optimismul pe care-l afișa mă făcea să cred că este așa precum totdeauna l-am cunoscut, un învingător, că va depăși momentul acesta de cumpănă! Vroia să trăiască și trebuia să trăiască!
Vestea dispariției sale a venit ca un trăznet! Ea se adaugă celorlalte multe nedreptăți ce acum în jurul nostru se întâmplă! Un noian de amintiri cu el m-au năpădit agresându-mi liniștea și puterea de înțelegere…
L-am cunoscut!
L-am cunoscut, l-am admirat, l-am îndrăgit! Prietenia noastră s-a instalat firesc, cu siguranță, datorită unor similitudini din felul nostru de a gândi, de a fi, de a acționa. I-am cunoscut zbaterile, preocupările și încrâncenarea de a face să fie mai bine pentru cei din jur. În fapt așa ne-am cunoscut: ne consultam în diferitele, diversele și nenumăratele probleme ce atunci, în acea perioadă incertă, lipsită de o legislație adecvată și orice fel de sprijin. El, Ion Mitrică, a fost inițiatorul Asocoației Orașelor de acum! În numele acestei structuri asociative, un fel de sindicat al primarilor, am reușit, printr-o luptă asiduă cu Guvernul, Parlamentul și chiar Președenția României, să ne revendicăm drepturi și facilități pentru orașele noastre, pentru locuitorii ce ne-au ales să le reprezentăm interesele. Am fost prezent la sărbătoarea ce a încununat alergările și ambiția lui de a declara orașul Urziceni, municipiu. A fost atunci prezent tot Guvernul României semn de respect și prețuire pentru oamenii de aici. Mi-l amintesc pe Ion fericit, alergând prin mulțimea de oameni și îmbrățișând de zor pe oricine întâlnea. Au urmat alte ,alte realizări, aducțiunea de gaze, străzi asfaltate, mărirea rețelei de distribuție a apei potabile și multe altele pe care cei ce trăiesc aici, ar trebuie să le stie mai bine. Mi-l amintesc și trist! „Uite măi Emile, am reușit să fac o biserică impunătoare, o catedrală și în loc de mulțumiri, m-am ales cu critici și înjurături”, așa îmi spunea oftând… Trist l-am întâlnit și atunci când oamenii pentru care necontenit se zbătuse, nu l-au mai ales… A pierdut la o difernță de 7 voturi, mulți invocând lipsa lui din țară în perioada alegerilor, uitând că în acea perioadă era în delegația România la Consiliul Europei de la Strasbourg! Nu era trist pentru că nu mai era primar! Durerea lui venea din faptul că dragostea și încrâcenările alergărilor sale pentru mai binele oamenilor nu i-au fost recunoscute, cinstite…
Dar cel mai trist mi-l amintesc în acele momente când l-a pierdut pe Bogdan, unicul său copil. Un om de excepție, înzestrat cu o inteligență uimitoare, dedicat muncii de cercetare, în ideea de a găsi noi resurse care să faciliteze și să relaxeze viața oamenilor. Această imensă pierdere, l-a măcinat consecvent, lăsând să se instaleze boala care, până la urmă, l-a răpus.
A avut parte de multe nedreptăți. Sub paravanul acelui zâmbet cu care reușea să ne mintă, își ascundea intimitatea suferinței și a tristeții!
Dacă ar fi să vorbesc acum despre Ion Mitrică celor care nu l-au cunoscut, le-aș spune că a fost un om bun, un om cu suflet bun, cu declarate și vizibile intenții de a face bine! Te întâmpina mereu cu un zâmbet și-l primeai sincer chiar dacă în sufletul lui mai erau probleme, tristeți, nedreptăți! A fost primarul orașului Urziceni și de numele dânsului se leagă multe realizări din acea perioadă, dar mai ales starea de normalitate ce caracteriza atunci viața oamenilor! În ciuda varietăților de mentalități a oamenilor de aici, nutresc convingerea că aceștia, măcar acum reușind să judece drept, găsesc o mulțime de motive să îl regrete și să-i mulțumească!
Simțea durerea celor din jur și ce trebuie făcut pentru a le fi mai bine, de aceea tot timpul a încercat să vină în întâmpinarea problemelor oamenilor și să-i ajute chiar dacă ei nu cereau asta!
Celor care nu l-ați cunoscut v-aș mai spune că a fost ca și voi cei cu suflet bun, un om cinstit, corect, înțelegător, răbdător, că a iubit animalele, copacii, că a respectat mai tot ce în jurul lui era! Cel mai mult a iubit oamenii și viața!
Celor care l-ați cunoscut nu v-aș spune nimic! V-aș invita doar să vi-l amintiți așa cum era, așa cum vorbea, așa cum gândea! Să vă amintiți acel zâmbet cu care vă întâmpina, vocea lui blajină, privirea-i blândă și chiar acele glume și povești cu tâlc pe care le spunea în diferite ocazii! Încercați să vi-l amintiți așa cum era și cu siguranță veți găsi motive să-i respectați memoria și să-i regretați dispariția!
Tuturor v-aș mai spune că în sufletul fiecărui om există tăceri, și niște lucruri care, din cauza bunului simț, niciodată nu sunt spuse și că fiecare din noi am putea face mai mult pentru a-i cunoaște cu adevărat pe cei din jur… Numai așa îi putem răsplăti pentru ceea ce sunt, numai așa îi putem respecta și iubi…
Sincere condoleanțe familiei pe care o asigur că pot găsi în amintirile din noi cei care l-am cunoscut, adevăruri despre Ion Mitrică și implicit, multe motive de mândrie!
Parcă prea multă iarnă acum pe pământ si în sufletele oamenilor, dar să avem încredere în Dumnezeu și în ceea ce pentru fiecare om face!
Cu siguranță că acolo unde acum este va avea parte de mult mai multă dreptate!
Dumnezeule Mare și Bun, iartă-l!
Drum bun prietene!
Emil Proșcan
